- 17 Februarie 2021
De ce trebuie să te perfecționezi rapid în metodele de promovare online dacă nu ai făcut-o până acum?
O parte din specialiștii care activează în mediul virtual susțin că această criză va avea asupra companiilor un impact mai grav decât cea din anul 2008 și trebuie să ne pregătim deja pentru ce-i mai rău dacă vrem să facem față situației și să ieșim cu bine la liman.
Ca regulă generală în ceea ce privește industria publicității putem spune din ceea ce am observat până acum, că orice schimbare la nivelul produsului intern brut afectează și modul în care patronii aleg să-și distribuie bugetul de promovare. Un fenomen real care demonstrează acest lucru este situația din Statele Unite ale Americii din ultimii trei ani. Pentru că în anul 2017, 2018, respectiv 2019 produsul intern brut a avut o creștere cuprinsă între 3 și 6 procente, piața publicității devenise tot mai valoroasă, iar înainte de începerea pandemiei se estima că va ajunge până la 865 de miliarde de dolari în anul 2024, în condițiile în care în anul 2019 valora 646 de miliarde de dolari.
Cu toate acestea, pandemia de coronavirus ne-a făcut pe toți să ne regândim modul de a acționa când vine vorba de afaceri, mai ales în ceea ce privește bugetul acordat publicității.
Nu a mai rămas mult din anul 2020, dar perioada următoare este una foarte provocatoare atât pentru cei care lucrează în publicitate, cât și pentru cei care plătesc pentru ea.
ACUM este momentul potrivit să înveți marketing online!
Când toată lumea pare să fi pus stop cheltuielilor pentru publicitate, îndemnul de a te specializa în promovarea online poate părea cel puțin paradoxal. Dar când atât antreprenorii, cât și oamenii din publicitate par să se concentreze pe alte lucruri, acum este momentul potrivit pentru tine de a face o schimbare. Iată și de ce:
● Importanța specializării în promovarea online în calitate de antreprenor:Dacă pandemia a afectat radical volumul vânzărilor companiei tale, este un lucru de înțeles de ce ai ales să redirecționezi bugetul de publicitate în alte scopuri. Dar chiar și în aceste condiții, este extrem de periculos să renunți complet la promovare deoarece prin intermediul ei te faci remarcat în fața clienților. De aceea, chiar dacă pentru o perioadă te-ai hotărât să nu mai colaborezi cu specialiști în domeniul publicității și să te concentrezi pe lucrurile de maximă importanță în momentul de față, ar trebui să-ți iei asupra ta responsabilitățile promovării și prin câteva tehnici eficiente și sigure de marketing online să continui a-ți consolida reputația în piață. Promovarea în mediul virtual nu se poate face doar prin contractarea unui serviciu extern, specializat în astfel de activități, ci și intern, chiar dacă nu la aceeași scară.
● Importanța specializării în promovarea online în calitate de om de marketing:Chiar dacă acum pare că multe domenii nu mai au niciun viitor, când vine vorba de publicitate cei mai buni vor răzbi până la capăt și vor rămâne ca și până acum puternic ancorați în domeniul lor de activitate. De aceea, dacă ai de gând să-ți începi o carieră în domeniul promovării online, sau activezi deja în această industrie și vrei să te perfecționezi, acum este momentul să acționezi deoarece ai toate șansele de a ajunge cu cel puțin un pas înaintea competiției.
Cu alte cuvinte, indiferent de statul tău și dacă privești publicitatea ca un mod de consolidare a prezenței pe piață sau ea s-a transformat deja pentru tine într-un mod de trai, atunci este momentul să te perfecționezi și să iei în considerare importanța dobândirii unor noi aptitudini.
Academia Rezistența Online pune la dispoziția celor care vor să-și facă un nume în domeniul publicității virtuale cursuri marketing online, dar și cursuri SEO sau cursuri Google Ads destinate începătorilor și persoanelor cu un nivel de cunoștințe intermediar. Prin intermediul acestor cursuri de marketing online ai șansa în calitate de antreprenor să te remarci în mediul virtual pe cont propriu, fără a-ți mai cheltui prețioasele resurse pe servicii externe de promovare, iar în calitate de om de marketing să dobândești skill-uri noi cu ajutorul cărora câștigi și mai mulți clienți și să devii mai bun decât concurența.
Cursurile Rezistența Online sunt acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației din România din partea cărora la finalul perioadei de pregătire toți cursanții primesc un certificat de calificare profesională, un document util oricărei persoane care urmărește clădirea unei cariere plină de satisfacții în domeniul promovării online. De asemenea, toți absolvenții cursului pot obține și un certificat eliberat de London Marketing Academy acreditat CPD.
London Marketing Academy este o academie special concepută pentru pregătirea antreprenorilor și celor care urmăresc obținerea unui job în marketing sau publicitate, cu traineri foarte experimentați în domeniul lor de activitate și cu deschidere către o comunicare eficientă
Toate cursurile oferite de Academia Rezistența Online se desfășoară pe internet, prin intermediul Skype-ului, motiv pentru care nu trebuie să-ți faci griji cu privire la riscul de infecție cu virusul COVID-19 și nici la timpul pe care altfel l-ai fi pierdut pe drum către și de la instituția de învățământ, când programul tău este deja unul extrem de aglomerat în această perioadă. În plus, pentru ca tu să beneficiezi la maxim de această oportunitate, prețurile propuse de Academia Rezistența Online pentru cursurile speciale de marketing online sunt prețuri promoționale, micșorate de la 3.200 de lei, la 2.900! Așa că nu te lăsa copleșit de situație, ci transformă într-o oportunitate specială această criză nemaiîntâlnită până în prezent!