Cristian Barin, Ohvăz: Cum dezvolți în România prima afacere care vinde ovăz cu lapte pentru corporatiștii sătui de shaorma

Cristian Barin e unul dintre cei mai cunoscuți profesori de pe Udemy. Predă cursuri de Photoshop la 150.000 de cursanți. După ani în industria IT s-a reorientat și a lansat primul business cu… ovăz și lapte din România. Noi am vorbit cu el în cadrul unui interviu video despre brandul Ohvăz.

De Cristian Barin am citit prima oară acum câțiva ani. Era unul dintre cei mai de succes profesori de pe Udemy, unde preda cursuri de Photoshop. Acestea sunt în continuare populare, fiind unul dintre cei mai buni profesori online din lume. În 2013 a început să predea, iar tot în acel an și-a deschis și o firmă care face aplicații de Android.

Aici și-a dat seama de nevoia de a mânca mai sănătos. Se plictisise să comande pizza, burgeri, shaorma, același meniu tradițional cu cartofi prăjiți. Și i-a venit ideea să își ia de acasă orez cu lapte. Apoi griș cu lapte. Apoi a trecut la ovăz, un preparat mai puțin folosit în bucătăria românească. Și primele semințe ale business-ului au fost deja puse.

Puteți urmări interviul integral cu Cristian Barin în video-ul de mai sus sau puteți să citiți interviul  mai jos.

Veți afla multe lucruri despre dezvoltarea unui business nou, despre problemele logistice pe care le puteți întâmpina și ce investiție ai nevoie ca să deschizi un asemenea business, care activează online, pe ohvaz.ro, dar care poate fi găsit momentan și în Mall Promenada din București, eMAG.ro și toate aplicațiile de livrare de mâncare.

——

Ce este Ohvăz?

Ohvăz se ocupă de câteva produse sănătoase, anume ovăz cu lapte, budincă de chia, biscuiți de ovăz, clătite, sucuri naturale. Ideea noastră este să facem un produs sănătos, gustos, cât se poate de ok, pe care să-l poți mânca fără regrete. Produsele noastre sunt dulci, dar au un număr scăzut de calorii.

Parcursul profesional - de la IT la Ohvăz

Am început în 2013 în domeniul IT, sunt instructor Photoshop, pe platforma Udemy. Am peste 150.000 de studenți la activ. Concomitent am început firma mea de aplicații Android în care am activat de curând, până acum un an de zile. Acolo s-a născut ideea de Ohvăz.

Ideea inițială, născută din saturație de cartofi și shaorma

Ne gândeam ce mai mâncăm. Mai luăm iarăși shaorma, iar hamburgeri, meniu cu cartofi prăjiți? La un moment dat am observat că pe lângă faptul că dau foarte mulți bani, nici nu sunt satisfăcut. Fie mâncam prea mult, fie mâncam prea puțin.

Ce-aș putea să fac ca să mănânc mai bine la birou? Am început cu orez cu lapte, că așa am crescut, cu un pic de dulceață. Apoi am trecut la griș cu lapte. După multe variante am ajuns la ovăz cu lapte, e cât se poate de ok și pentru digestie, livrează energie treptat. Am văzut atât de multe beneficii legate de ovăz încât nu mi-a venit să cred.

Istoricul business-ului

Am început în jur de octombrie anul trecut. Am norocul să lucrez cu un prieten foarte bun, bucătar. Am început de la rețetele mele și apoi am făcut rețetă după rețetă.

Am făcut aproape 100 de rețete, am făcut un tabel imens în care prezentam textura, aroma și așa mai departe. Le dădeam note, făceam sesiuni de degustare. Am făcut asta mult timp. Abia în martie am început să operăm 100%.

Suntem în mall Promenada la etajul 2, pe site-ul nostru, pe aplicația noastră Android, poți comanda online și-ți ajunge acasă prin FAN Courier prin mașini speciale frigorifice.

Angajați, dezvoltare și modalitatea prin care ești profitabil în acest domeniu

Sunt 100% concentrat pe Ohvăz acum, avem 6-7 angajați. Noi suntem într-o continuă schimbare. Ajustăm aromele, căutăm să ascultăm ce zice publicul nostru și să modificăm în funcție de feedback. E important pentru mine să avem o relație cu publicul nostru.

E important de precizat că nu folosim zahăr, folosim miere din România. Când facem clătitele, ele sunt foarte sănătoase, au ingrediente premium, dar au aproximativ 500 de calorii.  Noi suntem printre foarte puținele magazine care afișează foarte clar numărul de calorii. Poți să faci alegeri mai informate, în funcție de calorii.

Inițial există o oarecare reticență, dar tocmai din acest motiv la Promenada am făcut degustări. Toată lumea e surprinsă când vede detaliile. 18 lei, 300 de grame. Unii nu știu până nu încearcă dacă e desert, mâncare propriu-zisă.

Cum relaționezi cu furnizorii în România ca IMM

M-a frustrat foarte tare și pe mine prețul. Am încercat abonamente cu mâncare livrată, am încercat Glovo, Uber Eats, mâncare raw.

Ce am observat e că dau foarte mult pe foarte puțin. Să dai 35 de lei la prânz în fiecare zi devine foarte dificil. Și mai este și o problemă destul de mare pe care puțini o remarcă - în momentul când ești într-un birou cu 5-10-15 persoane, când toată lumea comandă și fiecare își ia de 35 de lei, e foarte neplăcut ca tu să zici că nu vrei sau vrei ceva de 15 lei. E o presiune care nu mi se pare în regulă.

Am început tot cu un Excel. Am pus pe foaie toate ingredientele pe care am vrut să le folosesc. Pe măsură ce am discutat cu furnizorii, am ținut să folosim ingrediente foarte bune.

De exemplu, ciocolata belgiană 55% folosită de noi e scumpă, spre foarte scumpă. Furnizorii noștri au rămas un pic șocați, ne-au zis că au cremă de cacao. La jumătate de preț. Vezi că poți să economisești foarte mult, mai ales că pui multă ciocolată. Și legat de smochine. Noi folosim smochine reale. Ceea ce sună atât de ciudat. În lista furnizorului ai cremă cu aromă de smochine.

Am ținut mult la calitate. Consideram că vom ajunge la un produs de 30 de lei. Am văzut că tot este profitabil și la prețul de acum, 15 lei. Nu atât de profitabil pe cât ar putea să fie. Dacă e atât de profitabil, de ce plătesc pe o salată 30 de lei? De ce plătesc pe atâtea meniuri sume exorbitante?

Produsele noastre expiră în 5-8 zile, pentru că sunt proaspete. În discuțiile noastre cu retailerii am avut probleme, pentru că voiau măcar 2 săptămâni. E un produs natural. Laptele de migdale îl facem noi. Furnizorul când ne dădea laptele respectiv, nu putea să ne spună multe despre proveniența lui, calitatea migdalelor, cantitatea de apă.

Investiții și birocrație

Am investit pe puțin 50.000 de euro. Dar trebuie să mai luăm niște utilaje deosebite și vom ajunge la 100.000 de euro. Am întâlnit și multe probleme la care nu ne așteptam.

De exemplu, nu sunt mulți producători, deci furnizorii nu sunt obișnuiți. Nu există cerere și e dificil să dai de cineva care să colaboreze cu tine. Am avut probleme foarte mari cu ambalajele noastre.

Avem 5 arome de ovăz și 5 de chia. Am dorit să avem etichete cât se poate de drăguțe. Cea mai mică comandă obținută e de 15.000 pe recipient. Trebuia să comandăm 150.000 de cutiuțe.

Am făcut un spațiu de producție de 160 de metri pătrați în care totul e impecabil, avem aparatură bună. Am venit cu tot suportul financiar necesar, dar cu toate acestea, nu am găsit un aparat care să dozeze cantitatea de ovăz. Trebuie să măsurăm de mână, pentru că nu am găsit un furnizor pentru așa ceva.

Provocarea Ohvăz cu firmele de curierat

Legat de transport, am discutat cu toate firmele de curierat din România. Le-am prezentat situația și vedeam că discuția se termină rapid când menționam două lucruri: borcane și temperatură controlată. Voiau fie borcane, fie temperatură controlată.

Am ajuns la FAN Courier. Au fost singurii care au fost suficient de amabili ca să ne așezăm la masă, să discutăm și să găsim o soluție. Ei mi-au zis că puteam foarte ușor să refuzăm, că doar nu vor fi mii de colete pe lună. Puteam să zicem nu cum ți-au zis ceilalți. Logistic e dificil. Produsele trebuie manipulate cu grijă, pentru că sunt borcane de sticlă. Lumea poate să comande acum în toată țara pe Ohvaz.ro și pe eMAG.

Încă sunt dificultăți logistice. Ce faci dacă va comanda cineva un singur borcan de chia de 18 lei în Maramureș?

Publicul țintă

Publicul meu țintă nu e limitat doar la oamenii care mănâncă sănătos. Mă duc spre publicul care consideră că nu mai are opțiuni. Pe termen lung mâncarea nesănătoasă nu e sustenabilă, chiar dacă e gustoasă. Dai foarte mulți bani și sănătatea ta are de suferit.

Există un curent în România unde lumea se uită la ce mănâncă. Nu mai mâncăm doar ce e mai ieftin. Ne gândim dacă e bine pentru noi, pentru familia noastră, pentru copii. Acest produs, chiar dacă este extrem de greu de făcut și marketat, pentru că publicul nu cunoaște ce e ovăz cu lapte în România. Dar îmi pun toată pasiunea în acest proiect.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare greșeală a fost că nu am început promovarea mai devreme. Trebuia să mă axez mai mult pe partea de brand awareness. Am preferat să discut atunci când produsul a ajuns la un anumit nivel. Aceasta a fost principala mea greșeală, pentru că am vrut să ajungem la un punct anume, în care calitatea e ok, livrările sunt bune, site-urile e cât se poate de în regulă.



Citeste si