Declarația 600 - obligația pentru cei care au drepturi de autor

Declarația 600 trebuie depusă de aproximativ 210.000 de persoane, în vederea determinării contribuției la asigurări sociale pentru cei care fac activități independente.

Declarația 600 stabilește cine plătește CAS și cine plătește CASS. CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (1.900 lei, pentru anul fiscal 2018); CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Cine depune Formularul 600?

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puțin egale cu plafoanele minime menționate. Persoanele fizice care obțin venituri sub plafon nu au obligația depunerii declarației, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.

Românii vor datora maximum 190 de lei pe lună, pentru contribuția la CASS. Cei care vor avea venituri din chirii care depășesc 22.800 de lei pe an, adică 1.900 de lei pe lună, vor plăti 190 de lei pe lună la Sănătate. Cu toate acestea, oricine dorește să depună declarațiile o poate face pentru asigurarea în sistemele sociale.

De asemenea, pentru cei care au contracte pe drepturi de autor, suma poate fi diferită. Dacă un contribuabil are mai multe contracte pe drepturi de autor, dar contractele nu trebuie să fie mai mici de 1.900 de lei pe lună.

Începând din data de 15 ianuarie 2018, Formularul 600 să poată fi transmis și în format electronic, de pe portalul www.anaf.ro. Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităților desfășurate și de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puțin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară (1.900 lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe țară.

Când plătești CAS?

Dacă venitul net realizat în anul precedent este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie 2018, adică 1.900 de lei, se datorează CAS: Dacă este sub acest nivel, nu se mai datorează CAS.

Venitul net lunar estimat a se realiza, în cazul persoanelor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la stabilirea venitului net anual determinat în sistem real se calculează la nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în ianuarie 2018, adică 1.900 de lei.

În cazul contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se stabilește potrivit prevederilor art. 72 și 73 din Codul fiscal, plafonul îl reprezintă venitul net lunar realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielii deductibile prevăzute la art. 70 din Codul fiscal, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului.

Dacă venitul astfel obținut este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară din ianuarie 2018, adică 1.900 de lei, se plătește CASS.

Declarația 600 - cine nu mai are obligații de plată?

Declarația 600 servește și pentru stoparea obligațiilor de plată privind asigurările sociale, astfel:

  • pentru persoanele care au dobândit calitatea de pensionar;
  • pentru persoanele care devin asigurate în sistemul propriu de asigurări sociale;
  • în cazul suspendării temporare a activității;
  • în cazul încetării activității.
Declarația 600 - termenul de depunere

Sunt prevăzute 2 termene pentru depunerea declarației 600, respectiv:

  • data de 31 Ianuarie 2018 pentru persoanele fizice care au desfășurat activitate / au avut venituri din cele de mai sus în anul 2017;
  • 30 zile de la data începerii activității, pentru persoanele fizice care încep o activitate în cursul anului.

Poți descărca declarația 600 de mai jos. Aceasta este varianta care trebuie imprimată și depusă fizic. 

declaratia-600-2018 by Vlad Andriescu on Scribd

Expertul contabil Luiza Daneliuc a explicat pe canalul ei provocările acestei Declarații. 



Citeste si