Demo Nights Oradea - prezintă-ți startup-ul în fața investitorilor pe 27 iunie

How to Web organizează o nouă ediție Demo Nights, unde startup-urile pot să-și prezinte ideile și să primească feedback de la antreprenori și investitori. Următoarea ediție este Demo Nights Oradea pe 27 iunie.

Demo Nights by How to Web este o posibilitate pentru startup-urile din toată țara să facă un pitch în fața unui juriu de specialitate și să primească feedback esențial pentru dezvoltarea afacerii lor.

Pe 27 iunie, la Oradea Tech Hub, vor fi pitch-uri de 5 minute, care vor avea ulterior și 5 minute de feedback din partea experților. Printre cei prezenți vor fi Bogdan Iordache (Gecad Ventures), Adrian Gheară (advisor și investitor), Monica Obogeanu (Startup Programs Manager la Orange Fab), Dan Oros (Head of Marketing la Google), Raul Popa (Typing DNA), Rene Schob (Head of Tax & Legal la KMPG) și Cristian Dascălu (GapMinder).

Toate echipele care vor susține un pitch vor primi bilete gratuite la How to Web, conferința care va avea loc la București pe 30-31 octombrie 2019. Câștigătorii primesc și un stand gratuit la How to Web și vor putea intra în analiză pentru a participa la competiția Startup Spotlight din cadrul How to Web.

Demo Nights e o șansă de prezentare a business-ului, dar și de networking, atât de important pentru startup-uri. Mulți fondatori ajung să înceapă discuții despre investiții sau să primească o serie de conexiuni bune după ce ajung la astfel de evenimente, unde cunosc oameni.

Imagine de Armin Nistor de la Pixabay



Citeste si