Dezbatere: tu cu ce te deplasezi prin oraș la intrarea în starea de alertă?

Starea de urgență s-a încheiat aseară la ora 00.00. Noi în continuare vom munci de acasă, pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi și vom evita deplasările inutile prin oraș. Dar vrem să aflăm de la voi cum vă deplasați.

Odată cu ridicarea stării de urgență de pe teritoriul României după mai bine de două luni, românii pot să se miște prin oraș la distanță socială de doi metri fără declarație pe proprie răspundere și în grupuri nu mai mari de 3 persoane.

Una dintre problemele văzute și în alte țări este însă aglomerația din mijloacele de transport și nu numai. Sunt fanul mobilității urbane și a diferitelor alternative.

În timpuri normale vorbeam despre cum îmi place să folosesc trotinete, scutere, mașini de închiriat prin oraș. Fie că foloseam variante locale ca Wolf-e sau cele internaționale, precum Lime, sau scutere electrice de la Blinkee sau mașini de la CityLink sau GetPony. În perioada aceasta m-am deplasat relativ limitat, doar ca să-mi iau câteva lucruri de la birou și apoi la supermarket, atunci când nu comandam online cumpărăturile dintr-o săptămână.

De exemplu, personal mi-ar fi frică să merg cu autobuzul sau metroul în perioada aceasta, deși umblu cu mască și mănuși. Îmi limitez deplasările și le fac cu mașina personală, norocul meu e că în ultimele două luni nu am mai pus motorină, pentru că nu am avut deplasări spre muncă.

În același timp, se vorbește despre cum orașele susțin mobilitatea, prin culoare de biciclete și trotinete. Așa că avem o curiozitate la final de săptămână și o invitație la dezbatere: cum vă veți deplasa prin oraș de acum încolo? Răspunde în sondajul de mai jos sau într-un comentariu. 

 

 


Citeste si