Diana-știe-tot: texte din prima bancă

Nu era vorba de învățat sau înțeles, ci mai degrabă de toceală sau scris după dictare, ca și cum ai scrie un script. La fel și în ziua de astăzi, îngurgităm informații fără a le verifica sursa, veridicitatea.

Aspect esențial, pentru a le putea clasa în false sau adevărate, fără a ne pune întrebări: De ce, Cum, Cine sau Ce ? ( grea treaba asta cu gânditul). Mulți spun că muncesc, că depun efort, dar cel mai greu și consumator de resurse și timp este efortul intelectual. Gândirea ar trebui să fie un job full-time, nu doar ocazional.

Munca e omorâtoare de suflet, iar gândul are nevoie de suflet pentru a se exprima. Nu pot exista unul fără altul, e o relație de co-dependență funcțională. Cum ar fi, dacă mintea combinată cu latura afectivă, ar prelua funcția sistemului educațional? S-ar observa ceva schimbări?

Școala pentru mine, nu a fost nici bună, nici rea. Am urmat cursurile la Școala Cuza-Vodă, nr. 5 din Galați. Din contră, chiar așteptam reînceperea școlii, deoarece îmi ocupam timpul în mod util.

De fiecare dată, când trec pe lângă aceasta, am imaginea careelor de început de an. Îmi amintesc cu drag de învățătoarea din V-VIII, doamna Huluțaș Constantina, care mi-a ghidat primii pașii și mi-a construit baza în educație.

Partea mai puțin plăcută la școală, a fost trezitul de dimineață. Astfel, mai înregistram câteva absențe la primele ore. Însă, întotdeauna veneam cu temele făcute sau cu lecția învățată, chiar dacă lipseam. Deci, compensam.

Am încercat să fiu o elevă model, prin ceea ce știu. Am mizat mai mult pe corectitudine, decât pe noroc. Ceea ce însemna, că am fost tipul elevului "prima bancă". Această poziție, mă și incomoda, dar îmi și plăcea. Aspectul deranjant ar fi fost, faptul că eram în vizorul profesorilor, dar pentru mine nu reprezenta o problemă, atâta timp cât nu copiam. Partea bună e că puteam să mă remarc, fiind văzută mai bine de către aceștia.

Cum educația uneori e în pantă, de cele mai multe ori, descendentă, am avut parte și de nedreptăți. Unele m-au afectat, altele nu, însă mereu am încercat să ofer tot ce am mai bun, cu toate că eram uneori ridiculizată sau luată în râs de către colegi. 

Am fost o elevă liniștită, mereu "în banca ei", cu toate că banca mea era asaltată de colegi pentru teme sau lămuriri. Doar Diana era și dicționar de cuvinte român, englez, francez și enciclopedie, găseam răspuns la orice întrebare. Dacă nu exista, îl cream eu, cu propria gândire.

Pentru că "Diana-știe-tot", rezolvam multe teme de-ale colegilor și în locul mulțumirilor și aprecierilor, primeam la pachet bârfe și glume de prost-gust. În afară de clasicele "aragaz cu patru ochi", "bicicleta", acest fapt datorită faptului că port ochelari de vedere, se adăugau și alte apelative. 

Atunci reprezenta un incovenient, acum lucrurile s-au mai schimbat și e un trend. Eram văzută drept tocilară, dar lucrurile nu stăteau deloc așa. Alocam studiului câteva ore, în rest făceam activități ce mă relaxau: ascultam, muzica, scriam poezii (o pasiune ce continuă și astăzi ), citeam etc.

Am fost și sunt genul de persoană, care învață și pricepe repede. Aproape că prindeam informațiile din zbor în clasă, iar acasă doar le mai revizuiam. Mai puțin la matematică, unde trebuia să fie o profesoară, care să-mi explice pas cu pas. Prin urmare, mulțumesc cadrelor didactice: Alexa Lenuța și Grecu Gabriela, de la Liceul Economic "Virgil Madgearu", Galați, pentru răbdarea dovedită în a-mi explica tainele matematicii. Însă, de la fiecare profesor am avut câte ceva de învățat, prin prisma informațiilor dobândite.

Privind dintr-o altă perspectivă, la română ești învățat când să pui punctul pe i, când să lași loc după virgulă, când să lași spațiu. Ești articulat, atunci când îți exprimi părerea proprie, când emiți propria judecată, însă fără a judeca pe alții.  Asistăm la familii de copii mai mari decât familiile de cuvinte, deținute în vocabular și în gândire. Iubirea mea pentru cuvinte, litere și limbi străine, m-a determinat să-mi creez un blog personal, unde îmi aștern gândurile și ideile, într-o formă unică, fără a le încadra într-un anumit standard. Însă, le șlefuiesc doar pentru a le oferi cea mai bună formă.

Istoria a reprezentat un capitol frumos din perioada școlii. Aș putea împărți istora în trei perioade distincte, deoarece am avut și 3 profesori diferiți ca și stil de predare. În ordine, doamnele Maftei Gabriela și Mihaela Andreescu, ce mi-au fost diriginte, și profesoara de istorie de la liceu, doamna Bâtrânu Adriana. Mi-a plăcut istoria de la liceu datorită profesoarei și stilului de predare. Ne și dicta (ca să avem ceva pe caiet ), dar nu punea accent pe acest lucru. Mai mult, învățam prin joc și prin exercițiu. La fiecare oră, ne pregătea materiale, rebusuri, întrebări. Totodată, realizam proiecte sau chiar scenete pentru a înțelege mai bine cursul istoriei.

Un aspect comun a fost faptul că, s-au luptat pentru un colectiv unit, deoarece existau bisericuțe de 3-5 elevi, în funcție de statutul social al părinților sau preferințe, interese etc. Am fost învățată, de acasă, să nu fac diferențe sau discriminări, că un coleg e mai slab, mai sărac sau cu deficiențe. Din contră, am căutat să ajut pe toată lumea, fără a primi sau spera la ceva în schimb. Pentru mine, un simplu "Mulțumesc" și faptul că acea persoană a înțeles tema, era de ajuns.

Pe durata liceului, am fost un fel de mână dreaptă a dirigintei Spătărescu Camelia. Fiind și sefă de clasă, îmi revenea responsabilitatea de a menține o anumită ordine în clasă și a de mă ocupa cu cheltuielile privind fondul clasei și alte aspecte organizatorice.

Din punct de vedere al orientării, în ceea ce privește alegerea liceului sau facultății, am fost puțin rătăcită. Mi-ar fi trebuit un GPS, ca să-mi localizez punctul de plecare la drum. Mai degrabă, mă descurcam la mări și capitale sau la componența sistemului solar. De aceea, se înțelege de ce mă găseai cu capu-n nori sau în stele, însă știam să revin și cu picioarele pe pământ. Însă, le țineam minte mai bine, pe cele cu sonoritate sau locațiile care-mi plăceau.

Educația e ca un sol fertil, unde se plantează o idee bună, pentru o obține roade bogate...bogate în cunoaștere. Educația se formează în ani și devine ca un munte de nestăvilit în lupta cu ignoranța. La scara mică, sistemul pare a fi ok, însă privit la scară largă, apar deficiențe și denivelări.

În cadrul sistemului actual de învățământ, puține sunt drepte, multe paralele. Nu mă refer la dreptele ce străbat un unghi al laturilor, nici la paralele. Orice informație primită sau învățată am încercat să o transpun în realitate. Să o adaptez la contextul actual, nu la timpul trecut. Tot am ajuns la timpuri, gramatica a fost unul dintre punctele mele forte. Deci, e timpul pentru o schimbare, o declinare de la direcția greșită. Să conjugăm corect formele viitorului și să schimbăm prefixul...un prefix al progresului și evoluției.

Educația ar trebui analizată ca un triunghi dreptunghic.  Aria educațională e restrânsă. Nu există spațialitate, te rezumi doar la perimetrul tău. Materiile au nevoie de extindere, prin dezvoltare și cunoaștere, chiar aprofundarea celor preferate. Ca și-n matematică, noi oamenii suntem niște numere. Unele pozitive, altele negative. Unele ce tind spre + infinit, altele spre - infinit. Ține de alegere și de logică. Stânga sau dreapta. Sistemul educațional ar trebui să ajungă la mulțime comună a elementelor. Când mulțimea A se intersectează cu mulțimea B sau altfel spus când generația A interferează cu generația B, ar trebui să existe un punct sau mai multe în comun.

Fiecare perioadă are vârsta și muzica ei. Dacă în etapa preșcolară era sistemul cu calificative, ceva mai târziu s-au introdus notele. Dacă evaluarea, s-ar fi făcut în funcție de gama muzicală, nota maximă ar fi fost 8, dar cu cea mai înaltă tonalitate.

Prin urmare, consider că sistemul educațional are nevoie de o nouă voce, una sonoră, care nu doar pune note, ci aduce o reîmprospătare a metodologiei...aș putea spune, un fel de reformă în învățământ, ca pe vremea lui Cuza.

X mai mic sau mai mare decât Y. Nu am folosit matematica în scop constructiv, ci doar productiv. De pe urma a tot ce facem, urmărim doar să obținem, nu să și construim. Producem pe bandă rulantă, dar nu și investim în educație. Mergem la școală pentru a ne trezi, pentru a ne lumina calea, pentru a ne găsi drumul în viață. Se mai întâmplă, să mai avem și un moment de adormire a minții, atunci când subiectul sau materia nu reprezintă un interes pentru noi.

E ca și cum ai cumpăra un produs, dar nu primești și instrucțiuni de utilizare. Cam așa stau lucrurile și-n domeniul școlar, însă creierul nu este un produs, ci este o sumă. Aceasta este cuprinsă din greșeli, învățăminte, eșecuri, încercări și totodată reușite. Astfel, nu ai fi progresat, nu ai fi ajuns până la acest nivel. D

oresc să mulțumesc, pe această cale și doamnei Mioara Popa, cadru didactic din cadrul Liceul Economic Virgil Madgearu. O profesoară dedicată elevilor ei, care nu era adepta dictării, ci a explicării conceptelor și noțiunilor din lecții, prin exemple practice, concrete. Pe parcursul anilor de studiu, am deprins informații din domeniul Protecției consumatorilor (unde am participat și la un concurs național pe acestă temă), precum și a Managementului Calității.

Întotdeauna am fost preocupată de calitatea vieții și totodată protejarea, informarea consumatorilor, ca și măsură de prevenție. Cum e și zicala: "Mai bine să previi, decât să tratezi" . Prin urmare, creierul trebuie hrănit cuinformații de calitate, nu mărit. E un fel de psihologie inversă, față de nevoile de bază. De aceea, trebuie avut în vedere, cu ce-l alimentăm zilnic, să nu-l îmbătăm cu licoarea lui Bahus și să ajungem pe alte tărâmuri.

La orele de psihologie, am realizat că îmi place să gândesc profund și să analizez lucrurile în detaliu. De asemenea, prin intermediul testelor de personalitate, m-am redescoperit mai bine, fiind un INFJ veritabil.

O scanare pe verticală sau aș putea merge și mai departe cu o disecție a acestuia. Educația nu poate fi tratată doar la nivel de suprafață, trebuie ajuns la conținut, la esență. Sistemul educațional românesc ar trebui să se bazeze mai mult pe aplicabilitate și noutate. Metodele vechi nu pot duce la același rezultat, având în vedere că elementele sunt variabile de la o generație la alta. O altă trăsătură, pe care ar trebui să o regăsim în noul sistem, este adaptabilitatea. O metodologie adaptată la vremurile actuale, care poate asigura o traiectorie optimă spre un viitor luminos.

Educația este un subiect inepuizabil. Aș mai fi scris câteva pagini sau romane, dar nu doresc să vă plictisesc la ora mea dirigenție și educație.

Text trimis de Diana Niță

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa scoala@start-up.ro și noi îl vom publica pe site