Digitalizare IMM prin PNRR - care este oportunitatea pentru antreprenori?

Programul Digitalizare IMM, finanțat prin PNRR, își va închide porțile pe 30 iunie pentru înscrieri. Dar locurile mai sunt disponibile. Lansăm astăzi seria „Cum să-ți digitalizezi afacerea prin PNRR” în care vorbim și pentru antreprenorii care vor să aplice la fonduri, dar și pentru cei care au făcut-o deja.

În afaceri să fii deschis înseamnă mai mult decât un semn pe ușă. Înseamnă să fii dispus să investești în modalități noi prin care poți să comunici cu clienții, oportunități de transformare digitală și să optimizezi munca ta și a angajaților.

Seria „Cum să-ți digitalizezi afacerea prin PNRR” este susținută de platforma „Deschis la Nou. Deschis la Tehnologie” lansată de către Vodafone Business, care oferă antreprenorilor din România exemplele antreprenorilor care s-au digitalizat, dar și soluții prin care aceștia își pot transforma propria afacere.

În această serie editorială vom discuta despre oportunitățile aduse de către programul Digitalizare IMM prin PNRR, dar și despre soluții tehnologice.

Poți vedea câteva detalii mai jos, dar urmărește clipul pentru a afla mai multe despre oportunitatea programului Digitalizare IMM.


De asemenea, intră pe site-ul Vodafone Business pentru a afla mai multe despre aceste finanțări.

În acest prim episod vom discuta despre oportunitățile oferite de program, dar și importanța pentru ca afacerea ta să se transforme. În primul episod l-am invitat pe Dinu Dragomir, Director Segment Clienți Strategici Vodafone Business pentru a afla mai multe de la el.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor este de 30 iunie 2023. Mai e puțin. Granturile pot fi de până la 100.00 de euro în funcție de mărimea companiei, iar listele nu sunt nici pe departe ocupate. Programul va fi evaluat până pe 16 august 20233, iar începerea semnării contractelor este estimată între 15 septembrie și 15 octombrie 2023.

De ce e important pentru tine? Pentru că astăzi IMM-urile din România vor să se digitalizeze, dar au bariere de multe ori, iar cele de costuri sunt importante. Fie că vorbim de achiziție de hardware de ultimă generație, inteligență artificială, machine learning sau Internet of Things, fie licențe software sau programe de facturare, ERP-uri și CRM-uri.

Specialiștii spun că procesul de digitalizare începe de la un CEO, dar trebuie explicat angajaților. Tocmai pentru ca achizițiile să nu rămână în depozite. Dacă ți se pare că inteligența artificială e prea complicată pentru tine, poți începe cu un ERP, un CRM sau o soluție de facturare digitală care să transforme ritmul companiei.

Limitele pe care le impune programul țin de faptul că firmele de IT în toate formele sale nu sunt elibiile, iar firma nu trebuie să fi fost înființată mai târziu de 31.12.2021 și să nu fi avut întreruperi de activitate în anul 2022.

Vom discuta în episoadele următoarele despre criterii, dar trebuie să îndeplinești minimum 6 din cele 12 criterii de „intensitate digitală” conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI) pe care le vezi acum pe ecran.

Dinu Dragomir menționează că numărul de aplicanți la fondurile Digitalizare IMM este încă destul de mic, mai ales că de fonduri pot profita între 5.000 și 9.000 de firme din România pentru a-și rezolva problemele de digitalizare. La momentul înregistrării discuției cu el, 20 iunie, erau abia puțin peste 800 de firme care aplicaseră.

„Mai mult de jumătate din PIB este dat de firmele antreprenoriale. Și principalul impediment pentru adoptarea tehnologiilor noi este costul sau timpul”, spune Dinu Dragomir.

Investițiile aduc competitivitate

Orice investiție aduce pentru o firmă mai multă competitivitate. Fondurile Digitalizare IMM pot fi folosite pentru achiziție de hardware, software, pot aduce afacerea în Cloud sau poți colabora mai bine cu clienții. Dinu Dragomir remarcă totuși o discrepanță în statisticile despre firme din România.

„Suntem pe la mijlocul clasamentului din UE la numărul firmelor care fac afaceri online. Dar în același grafic suntem pe ultimul loc la numărul firmelor care vând în afara țării. Antreprenorii din România își propun puțin să iasă din țară și să crească vânzările”, explică Dinu Dragomir.

El explică și termenul de competitivitate folosit mai devreme. Reprezentantul Vodafone [ACV3] Business menționează că asta înseamnă să poți concura de la egal la egal cu firmele din Germania care vând internațional.

„O firmă din Germania vinde în Belgia sau Polonia pentru că are un site, un magazin online, comunică în engleză cu clienții, are un chatbot, iar aceste lucruri sunt simplu de implementat și adoptat și în România”, spune specialistul Vodafone.

„Eu cred că dacă adoptăm tehnologii digitale și suntem la curent cu ce pot face ele, germanul despre care vorbeam trebuie să se teamă de noi”, mai spune Dinu.

Cine poate aplica?
  • Microîntreprinderile - afacerile cu până la 9 angajați și o cifră de afaceri anuală netă care nu depășește 2 milioane de euro - vor putea accesa între 20.000 și 30.000 de euro pentru digitalizare.
  • Întreprinderile mici cu maximum 49 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă de până în 10 milioane de euro - vor putea primi între 20.000 și 50.000 de euro pentru a-și tehnologiza procesele de business.
  • Întreprinderile mijlocii care au cel mult 249 de salariați și o cifră de afaceri care nu depășește 50 de milioane de euro anual - vor putea accesa fonduri între 20.000 și 100.000 de euro.

Antreprenorii trebuie să contribuie cu 10% din sumă accesată drept cofinanțare.




Citeste si