Doina Costache: "Aș încuraja școlile de meserii"

Doina Costache are o carieră de succes în marketing, a fost unul dintre oamenii de bază ai Google România, iar acum e regional leader pentru branding și advertising la Google Singapore.

 

Am vorbit cu Doina pentru proiectul "Înainte la Școală", în care descoperim experiența școlii de la oameni influenți și inteligenți din România.

 

Experiența de la școală

Eu recunosc că am fost elev model. Tocilar după standardele unora, poate (sau Geek, cum se spune acum, că sună mai bine în engleză). Mi-a plăcut tare mult tot ce ținea de spus povești: literatură, istorie, limbi străine, filosofie.  Îmi plăcea foarte mult să visez cu ochii deschiși și aveam și o imaginație destul de bogată așa că toate materiile astea contribuiau și mai mult la tot ce se întâmplă în mintea mea. Mi-a plăcut mult la școală. De fapt, nu cred că am absolvit încă în adevăratul sens al cuvântului, încă mă mai înscriu la tot felul de mastere, cursuri avansate, mi-e tare drag să învăț chestii noi.

Atitudinea profesorilor și importanța ei

Profesorii au contat, chiar și pentru că nu mă certau când mă prindeau cu cartea deschisă sub pupitru citind de-ale mele.

Dar profesorii pe care i-am iubit cu adevărat au fost așa zișii “nebuni”, originalii, cei care aveau clar o pasiune pentru materia lor sau cu înclinație pentru predat copiilor.

Au devenit puncte de referință pentru mine și i-am admirat și mi-am dorit să ajung ca ei. Clar nu o să îi uit niciodată pe Domnița Gavenea (profă de engleză din școala generală), Nicolae Neda (proful de limbă română), Adriana Voin (profă de mate)-  m-au influențat în mod subconștient dincolo de doar cunoștințe de la materiile predate, oameni frumoși, orgolioși, asertivi, puternici, așa îi văd și acum cu ochii mei de copil de 10 ani când i-am cunoscut prima dată.

Profesorul ideal

Cei mai mișto profesori erau cei care știau să vorbească cu noi, dincolo de relația profesor-elev, să te vadă pe tine, omul, nu doar numele din catalog. Aveam prostul obicei ca elev să citesc manualele cu mult înainte să ajungem la clasă să studiem lecția cu pricina și totuși, profesorii talentați erau cei care mă surprindeau de fiecare dată: deși le știam lecția pe de rost înainte să o predea, muream de curiozitate să aflu cu ce noutați veneau, povești, glumițe și detalii care nu se găseau în manual.  Și cred că asta e valabil în continuare și acum, ca profesorul să știe să se “branduiască” într-un stil propriu și să atragă elevii la ora lui, să își “marketeze” valoarea lui dincolo de ce zice în programa școlară și în manualele obligatorii.

Momentul cheie al formării din școală

Sunt un elev de tranziție (am urmat gimnaziul și liceul în celebrii ani ai Tranziției - anii ‘90) și sunt produsul experimentelor acelei perioade: profesori, părinți, elevi de tranziție, cu toții ne-am dat silința să ne descurcăm cum putem mai bine cu lipsurile materiale de atunci, dar mai ales cu avalanșa de informații și noutăți și schimbări de atitudine și principii și valori morale care au urmat Revoluției. Momentele cheie care sigur m-au impactat și de care îmi aduc amine acum sunt taberele pentru olimpici, una în țară - eram clasa a X-a spre a XI-a, dar nu mai știu exact unde, știu că atunci am avut prima dată în viața mea acces la un computer și am învățat să folosesc Netscape Navigator, Paint și Yahoo Mail, iar a doua oară o excursie în Grecia în vara dinainte de clasa a XII-a, care m-a bulversat complet, mi-a deschis mintea și la bine și la rău și cred că atunci mi-am jurat să muncesc mai mult și să îmi permit să călătoresc prin toată lumea asta largă.

Frustrările de elev

Cel mai tare m-a durut să îi văd pe unii din profesorii mei preferați, pe care îi adoram pur și simplu, apelând la pedepse corporale față de colegii noștri care nu țineau pasul cu așteptările lor.

Mi s-a părut pur și simplu nedrept și trist, iar acum sunt de-a dreptul rușinată ca pe vremea aceea noi restul clasei fie râdeam la unele injurii, fie înlemneam în bancă de frică să nu ne-o “furăm” și noi. Chestii de genul “ să fii asertiv”, “să îți aperi drepturile”, “ să îți expui punctul tău de vedere” erau pur și simplu o utopie când eram eu în școală și cred că au fost cel mai mare handicap pe care a trebuit să lupt să îl depășesc ca adult și apoi pe măsură ce mi-am dezvoltat cariera.

Sistemul educațional din România

Sunt plecată de aproape 4 ani din țară și nu cred că ar fi corect să îmi dau cu părerea pe subiecte la care nu am mai fost expusă de ceva vreme. În bula mea de prieteni încă rămași în România, 99.99% din părinți își trimit copiii la școală în sistem privat, dar restul de 0.01% care încă mai frecventează sistemul școlar de stat se plâng că sunt prea multe materii la școală și prea puțin timp pentru copii să se bucure de joacă.

Schimbările din sistemul educațional față de trecut

Răspunsul nu poate să fie decât “Evident, da!”, măcar prin prisma trecerii timpului; și deși e ușor să cădem în capcana nostalgiei și să spunem “ce bine era pe vremea mea”, să nu uităm că “pe vremea mea” însemna și multe tâmpenii gen pupat Nicolae Ceaușescu de 23 August sau cules cartofi din mocirla înghețată.

Atitudinea față de școală: trecut vs prezent

Noi nu știam un alt mod de a reuși în viață decât prin școală.  Habar nu am dacă a fost doar un slogan al părinților noștri, mult prea cuminți și neînvățați cu conceptul “critical thinking”. Dar așteptările de la familie, care ne-au fost tatuate pe creier de la vârste fragede, toate pendulau în jurul conceptului de “ai carte- ai parte”.  

Nu știu pe nimeni dintre colegii mei de școală primară și până la liceu, căruia părinții să nu-i fi zis “stai cu burta pe carte”, sau “fă-te doctor, avocat, inginer șamd”.

Acum evident că mi se pare hilară așteptarea că toți să fi fost doctori. Mi s-ar părea mai util ca societate să vorbim despre principii mai degrabă tip “munca e brățară de aur” și să încurajăm meseria de orice fel și să scoatem conceptul de “asistență socială” din plasa de siguranță mentală a tinerilor.

3 lucruri pentru școala românească

Aș încuraja școlile de meserii și le-aș readuce pe (cel puțin) același prag de apreciere și recunoaștere publică precum școlile teoretice.  Aș introduce conceptul de “internship” începând din liceu (clasele XI/XII). Și neapărat, educație civică, financiară și sexuală. Neapărat. Uitați-vă la statistici și veți înțelege de ce.

Nu e rușine nici să ceri ajutorul și să te inspiri de la alte țări cu succes demonstrat în domeniul educației. De exemplu, Singapore este cotat constant în top mondial (și) la domeniul educației școlare iar de când locuiesc aici, am înțeles că am avea atâtea lucruri bune de învățat de la ei; interesant este că dacă ești cetățean singaporez, nu ai voie să îți trimiți copilul la școală privată (școlile private sunt doar pentru expați) - asta motivează toți părinții, indiferent de pătura socială din care provin, să se asigure că școala de stat este la nivel excepțional pentru toți copiii.
Alte lucruri care mă inspiră în Singapore la domeniul educației:
1. Guvernul singaporez investește masiv în educație. Toate activitățile școlare, inclusiv cele artistice, sportive, legate de mediu și științe ale naturii, tot-tot este foarte bine sprijinit cu buget de la stat. Școlile sunt extrem de bine echipate din punct de vedere tehnologie, arătă senzațional de curat, confortabil și cu mult spațiu liber pentru activități sportive (tenis, fotbal, înot etc)
2. Standardul academic este extrem de ridicat și Inspectorii Școlari au ca sarcina de serviciu să se asigure că toate școlile aderă și țintesc la aceleași standarde (nu există școli de “elită" și școli de “cartier”). Mulțumită fără îndoială și spiritului lor național, nu există dezbateri inutile care să irosească energia publicului despre obligativitatea anumitor materii, despre vaccinare, importanța corectitudinii și egalității de șanse etc. Consens 100%!
3. Meseria de dascăl este foarte respectată și foarte bine plătită și atrage profesioniști de top. Profesorii muncesc extrem de mult nu doar cu copiii, dar și pentru continua lor dezvoltare profesională, stagii de pregătire etc.
Părinții sunt o parte esențială a atenției pe care o acordă Ministerul Educației, cota egală, aș spune, cu dascălii și elevii. Sunt multe inițiative școlare la care părinții sunt invitați să participe și să facă echipă cu propriul copil.
Un sistem eminamente meritocratic. Și cred că de la această mentalitate provine succesul lor în tot ceea ce fac.

Sfatul pentru Doina din școală

“Aruncă pe geam casetele cu Dr. Alban și pune pe repeat Bob Marley: Get Up, Stand Up.  Poate-poate se lipește ceva de tine.”