Două luni: jurnalul nostru de pandemie din scrisorile către voi

În fiecare zi trimitem un newsletter. Acum ceva vreme am decis că nu vom trimite doar linkuri, ci și un mesaj scris de fiecare dintre noi (Octavian Palade, Florin Cașotă, Oana Coșman, Vlad Andriescu) către voi, cititorii noștri. Uneori mai personal, uneori mai aplicat.

Dacă vrei și tu să te abonezi la newsletter, o poți face aici. Îl primești de luni până vineri. 

Am vrut să vă arătăm cum am evoluat și noi în perioada asta, cu salturi din stări bune în stări rele, cu zile de luni când nu știm cum să pornim, cu pierdere de speranță și cu revenire.

De fapt, acesta e jurnalul nostru de pandemie, o lectură lungă, uneori greu contextualizată (pentru că a trecut multă vreme de când am scris aceste texte), în care vă arătăm că suntem în aceeași barcă. Una în care e ok să fim și bine și rău.

Rămânem cu voi.

Octavian Palade, 12 martie - Distopia perfecta - La 20 de ani dupa primul val de COVID-19. Un exercitiu de imaginatie

Pentru scrisoarea de astăzi aș vrea să vă propun un exercițiu de imaginație. Zilele trecute vorbeam despre inovații, despre soluții care ar putea fi aplicate pentru a scădea impactul negativ al crizei asupra economiei. Astăzi vreau să ne imaginăm că ne aflăm în 2040.

Virusul COVID-19 a afectat întreaga lume. Între timp, a fost dezvoltat un vaccin, dar virusul a suferit numeroase mutații și noi valuri de infectări răsar sporadic. E okay, sunt controlate cu strictețe. Însă viața nu mai arată cum arată așa cum ți-o aminteai.

Biroul tău e acum acasă. Biroul tuturor e acasă. Pe un ecran te ocupi de task-uri, pe un altul îți vezi colegii ca și cum ar fi lângă tine, dar i-ai privi printr-o fereastră. Ei te văd pe tine. Toată lumea e îmbrăcată la cămașă, dar toată lumea e, de fapt, în pijamale. Filtrele de Realitate Augmentată au fost adoptate de business-uri pentru a păstra senzația unui mediu profesional.

Ți se face foame. Îți comanzi o șaorma de la Spartan. Nu trece mult și, uitându-te pe fereastră, vezi curierul de la foodpanda, pe scuterul său special cu compartiment dotat cu lumini UV menite să ucidă orice virus și orice bacterie. Nu își dă jos casca sub formă de cap de panda - are un filtru încorporat și îl ajută să nu-și atingă fața. Îți lasă pachetul în cutiuța de lângă ușă și aștepți 30 de secunde. BIP! ZDRANG! Ușița se deschide. Îți poți lua mâncarea în casă.

Înfuleci și începi să-ți amintești de o vreme în care oamenii mâncau în spații deschise, cum ar fi food-court-urile, o vreme în care plăteai cu bancnote, fără să te gândești pe la cine au mai trecut înainte. Îți aduci aminte, parcă dintr-un vis, de băiatul care îți rula șaorma și care te întreba ”cu ce să fie”. Șaorma pe care o mănânci acum are cam același gust, dar e împachetată ca un sac de dormit și ingredientele se confundă între ele - roboții care le ambalează mizează pe eficiență, nu pe experiență. Ce o mai face băiatul de la șaormerie? Probabil, la fel ca și tine, a fost reprofilat și acum scrie algoritmi. Sau poate face parte din acel procent de populație care nu a reușit să se adapteze și care trăiește - decent, dar cu măsură - pe baza venitului universal.

E timpul pentru o plimbare. Te îmbraci, îți tragi mănușile, îți pui masca personalizată peste nas și gură, ochelarii smart care ți se mulează în jurul ochilor. Poluarea a scăzut considerabil, străzile sunt aproape pustii. Clădirile de birouri sunt lipsite de viață. Au fost transformate în depozite pe verticală, în buncăre pentru servere de mare viteză. Sunetul motoarelor cu combustie a fost înlocuit de zumzetul autobuzelor și automobilelor electrice, autonome. Te uiți în jur, vezi că ești singur și, cu ușoară teamă îți dai masca jos și inspiri cel mai curat aer. E aproape dulce. Îți scoți o mănușă și îți treci mâinile prin frunzele copacilor - plăceri mici, dar vinovate. Ai stat prea mult descoperit! BIP! BIP! BIP! Telefonul tău pliabil, realizat din materiale antibacteriene te avertizează să-ți pui înapoi protecțiile. Teama de COVID-19 sau alți viruși te convinge. Te-ai bucurat suficient pe ziua de azi.

Te gândești să bei o cafea la localul tău preferat. Intri, dar nu înainte ca senzorul de temperatură de la ușă să te scaneze, iar difuzorul de dezinfectant să te acopere într-o pojghiță subțire, ușor lucioasă. Te duci către cel mai apropiat ghișeu de o persoană, selectezi un Pumpkin Spice Latte și îți este livrat instant de un Roomba supradimensionat. Îți pui telefonul în suportul special și îi spui să-l apeleze pe cel mai bun prieten al tău - nu voia să iasă din casă, dar voia să bea o cafea cu tine. Instant, e proiectat, în mărime naturală, pe peretele din sticlă din fața ta. Ultima dată când v-ați văzut față în față erați la ghișeul de trei persoane, cu încă un prieten. Cel mai mare ghișeu din localuri permis de lege acomodează patru persoane, măsură luată după primul val de Coronavirus. E pentru binele tău.

Te întorci acasă, treci prin filtrele de pe scară, liftul știe exact la ce etaj mergi, ca să nu mai atingi nimic. Ușa se deschide automat în fața ta și ești iar împroșcat cu dezinfectant. Ce bine că l-au făcut în așa fel încât să aibă aceleași efecte pentru piele ca acele creme antirid din trecut. Treci și prin lumina UV, arunci mănușile în containerul special, ca să fie mai profund dezinfectate, masca la fel. Deschizi televizorul - un perete întreg cu o proiecție de rezoluție 8K - și zapezi printre canale. Știrile sunt prezentate de o moderatoare virtuală care nu-ți inspiră încredere, așa că apeși un buton și-i schimbi avatarul. Mult mai bine acum. Pe imaginile preluate de pe camerele care împânzesc orașul vezi cum polițiștii fugăresc un bărbat fără mască, fără mănuși, fără niciun fel de protecție. ”Fără minte”, înjuri în gând. E unul dintre norocoșii care au dezvoltat imunitate la COVID-19, dar care refuză să se gândească și la alții. ”Ar putea fi purtător. Inconștiență! Sper să-l trimită rapid la «fermă»”. Statul a construit comunități speciale pentru cei imuni, dar care încă pot transmite virusul. Se numesc «ferme» pentru că trăiesc ca pe vremuri - în aer liber, lângă animale domesticite. În microbi, fără niciun fel de protecție. Ți se face pielea de găină. Pentru o secundă te întrebi dacă nu cumva ei sunt cei norocoși. Îți revii și îți programezi următoarea vacanță - nu pleci nicăieri, nu-ți face griji. Acum poți explora întreaga lume în VR, mulțumită cabinei speciale din colțul camerei. Abia aștepți să simți soarele puternic din Tenerife, mirosul mării - toate posibile prin hardware-ul și software-ul oferit de Facebook, prin experiențele imaginate de agențiile de turism virtual.

Pentru a ne asigura că cele de mai sus nu devin realitate, haideți să fim responsabili, să ne susținem între noi. Să evităm deocamdată spațiile aglomerate, să ascultăm indicațiile autorităților privind pandemia de COVID-19 și să ne asigurăm că nu croim, din inerție, încăpățânare, o distopie perfectă.

Octavian Palade, 13 martie - A fost nevoie de o pandemie pentru a realiza ca lucrurile pot fi facute si altfel

Astăzi vreau să vorbim un pic despre educație. Știm că la nivel național avem probleme uriașe în ceea ce privește educația - de la nivel primar până la nivel universitar. România e plină de sate în care copiii nu pot ajunge la școli, sate cu școli insalubre (sau chiar mortale), materiale didactice găunoase, învechite, lipsă.

Mă uitam zilele astea la eforturile companiilor, dar și la cele ale administrațiilor, și am rămas surprins de câte lucruri se pot face de fapt și cât de ușor a fost să se găsească soluții pentru elevii obligați să stea acasă. Și am avut nevoie doar de o pandemie de COVID-19 pentru a găsi aceste soluții. Și de o perioadă de campanie electorală.

Companiile private (Samsung, Telekom, Vodafone, Orange și alții) desfășoară de câțiva ani campanii de educație digitală, dotând clase și școli întregi cu cele necesare, realizând programe speciale și sprijinind startupuri care dezvoltă soluții speciale.

Dar deodată ne-am trezit cu o platformă de e-Learning a Primăriei București, deodată am văzut că Televiziunea Română vrea să facă lecții video. Și am avut nevoie doar de o pandemie pentru a găsi aceste soluții.

Nu sunt genul care să caute calul de căpătat la dinți, dar colegul Vlad a pus ieri pe Facebook câteva întrebări de bun simț:

● Cum poate fi lansată o platformă de e-learning în câteva zile?
● Dacă a fost făcută de dinainte, de ce nu a fost lansată până acum, când e epidemie?
● Câte proiecte finalizate stau în sertar ca să prindă momentul bun de lansare când vor „da mai bine” la public?

Acum să vedem cât vor rezista aceste platforme și servicii după ce va trece epidemia. Să vedem dacă vor ajunge și la elevii care parcurg zeci de kilometri până la școli. Să vedem dacă îi va mai păsa cuiva de educație când nu va mai fi nici pandemie de COVID-19, nici campanie electorală.

Vlad Andriescu, 17 martie - Acum e momentul să susțineți afacerile românești

Trăim după cum știi vremuri grele în momentul de față. România luptă cu virusul Covid-19, iar business-urile luptă pentru ca situația lor să nu se agraveze. Impactul asupra economiei este mare deoarece carantina și limitările impuse de starea de urgență va reduce spre zero activitatea unor afaceri. De asta am decis ca titlul newsletter-ului meu să nu-mi fie unul familiar în zile normale. În orice altă, în orice alt moment aș fi zis că în orice economie de piață trebuie să ne luptăm cu aceleași arme și cu aceleași drepturi.

Dar situația nu stă așa. În continuare sunt legat de opinia colegului meu Octavian Palade (octavian@start-up.ro) care scria într-un newsletter anterior că nu țipetele pe Facebook trebuie să fie soluția, ci măsurile concrete. Lucrurile nu se salvează sau se schimbă dacă țipăm mai tare pe rețelele sociale sau dacă transformăm wall-ul personal în zona de plânset.

Soluția vine împreună. Soluția vine de la un grup de antreprenori care iau un front comun și care mai întâi comunică matur, între ei, pentru a putea găsi rezolvarea corectă.

De ce pandemia de coronavirus Covid-19 are efect asupra companiilor? Zona hotelieră, restaurantele, agențiile de turism au resimțit imediat impactul. Oamenii nu mai călătoresc, au restricții de ieșire în oraș, nu mai știu când să planifice următoarele vacanțele. Ba mai mult, într-un fel normal, vor banii înapoi pentru serviciile contractate. Muhammad Murad, proprietarul lanțului Phoenicia, spunea că hotelurile sale au un grad de ocupare de 3-4% în București astăzi. Restaurante dragi mie și-au închis porțile temporar. Unii au ales să livreze meniuri fixe acasă la oameni.

Dar nu numai impactul imediat va fi important, ci și reverberațiile pe mai multe verticale.

Orice business se bazează pe un cash flow bun. Iar faptul că activitățile comerciale se blochează pentru că toată lumea așteaptă să vadă cum evoluează economia, înseamnă că banii nu mai circulă la fel de liber în economie. Dacă nu ai încasări, nu ai cum să produci. Dacă nu produci, e greu să plătești salariații. Iar apoi, salariații vor pune presiune asupra companiei și, pe termen lung asupra statului.

În momentul de față statul trebuie să intervină, și sunt promisiuni în acest sens pentru zilele care urmează. Astfel, se vor lua măsuri pentru a diminua povara fiscală asupra companiilor pentru următoarele luni, pentru amânarea contribuțiilor, iar băncile au început deja să ia măsuri pentru amânarea creditelor. E o bulă de aer necesară tuturor business-urilor mici și mijlocii din România pentru ca acestea să își dea seama care e impactul economic, cum pot să mențină angajații și ce soluții sunt pentru ei.

În acest context, mesajul nostru la start-up.ro e următorul: pe cât puteți susțineți business-urile românești în această perioadă. Am deschis acest newsletter cu inițiativa celor de la Ialoc pentru că e una de salutat. Ei oferă un card cadou, practic cumperi o masă la restaurant din timp. Ca să ieși cu prietenii atunci când va fi sigur. Și astfel, în această perioadă grea pentru restaurante, poți să le susții cu un venit care să-i ajute, cât de cât, să treacă peste zilele și săptămânile acestea.

Și nu sunt singurii. Cumpărați de la producătorii români, susțineți-i și arătați-le că sunteți alături de ei așa cum și ei vor să fie alături de voi. Pentru că IMM-urile sunt inima societății. Sunt cei care angajează oameni mulți în economie, dar pentru fiecare societate mică și medie efortul este cel mai mare. La fel cum pierderea unui angajat atârnă mai greu într-o firmă mai mică.

Amintiți-vă de ei și nu uitați că succesul lor pe termen lung înseamnă și succesul nostru ca societate. Știu că fiecare ne dorim să ne uităm cu grijă la viitor, dar dacă putem să ne gândim la momentele actuale nu ca la o donație, ci ca la o investiție de viitor, ar însemna enorm. Gândiți-vă doar la exemplul SmartBill, o companie de dimensiune medie, dar care a donat 35.000 de euro spitalului din Sibiu. Sau alte firme care ajută cu resurse medicii și spitalele.

Amintiți-vă de aceste lucruri și când căutați cele mai ieftine produse, care nu sunt neapărat cele mai bune. Când vreți să faceți economie în dauna calității. Fiecare moment în care noi economisim 3 lei ca persoane fizice poate însemna pentru un producător local o scădere importantă în fața unor competitori mari și care pot practica prețuri foarte, foarte mici.

Dar asta e altă poveste, pentru o altă zi.

Astăzi vreau doar să vă spun să fiți alături de ei. De cei de lângă noi care au avut curajul să pornească o afacere. De cei care și-au făcut un credit ca să-și deschidă un vis. De cei care pun pasiune în ceea ce fac și nu vor ca visul lor să se dărâme așa ușor.

Mi-au rămas în minte vorbele premierului italian Giuseppe Conte, în discursul în care a instaurat carantina generală în țară: „Să păstrăm distanța acum ca să ne putem îmbrățișa cu toții mai puternic după”. O parafrazez și închei astfel:

„Să-i ajutăm de la distanță pe antreprenorii români ca ei să ne poate face viața mai ușoară după ce trece virusul”.

Vlad Andriescu, 18 martie - Să ne amintim de noi așa: uniți, hotărâți, disciplinați și altruiști

Din dimineața aceasta restaurantele, cafenelele și alte unități alimentare au fost suspendate temporar și mai pot face doar livrări sau drive in. Și vreau să ne luăm câteva minute, la începutul unei noi zile în care vom munci de acasă, dar vom munci și mai mult, pentru a ne lua un răgaz să ne gândim la momentele pe care le trăim.

Subiectul inițial al acestui newsletter trebuia să se numească „Remember Us This Way”. Era o parafrazare a unei melodii de la… Lady Gaga. Dar de ce voiam titlul acesta? Pentru că trăim vremuri grele, dar…

La finalul acestei crize cauzate de Covid-19 mi-ar plăcea să păstrăm din atitudinea acestor zile.

Poate puțin anxioși, sigur departe unul de celălalt în fizic, dar nu și în trăire.

Să ne gândim… la noi cum am lucrat împreună cu idei și implementări pentru a ne ajuta unul pe celălalt.

…la cum am dat din puținul nostru și am ajutat spitale, medici, asistente, infirmieri, afaceri mici pentru a putea să treacă sănătoși peste aceste momente.

…cum am găsit soluții originale la probleme complicate și am scos în față afacerile dragi nouă, dar care sunt lovite cel mai puternic.

…cum antreprenori mici au încercat să găsească modalități prin care să treacă peste și să ajungă la noi fizic, dar sigur, așa cum e cazul poveștii care deschide newsletterul, adică Dose Cafe care a făcut abonament de cafea. Sau Ialoc care a făcut un Card Cadou ca să susținem business-urile să treacă peste aceste momente grele.

…cum am descoperit că trebuie să ne punem întrebări serioase despre faptul că producția locală a fost înlocuită fără un motiv bun de piață în domenii strategice, cum ar fi produsele sanitare, măștile de protecție, biocide. Și am găsit soluții rapide să ne adaptăm și să producem.

…cum am reușit să arătăm că putem digitaliza și tehnologiza domenii despre care știam că sunt împietrite în timp.

…cum ne-am căutat prieteni vechi, uitați, pe care nu-i mai știam de ani buni și i-am întrebat dacă sunt bine.

…cum am pus interesul comunității poate peste interesul de business imediat și am uitat de luptă și egoism.

…cum am informat și ne-am informat din surse sigure pentru a nu cumva să transmitem informații false mai departe care să provoace panică.

…cum am fost pentru o perioadă mai buni și distanța nu ne-a putut separa, ci ne-a apropiat și mai mult.

…cum am văzut întregul nostru stil de viață dat peste cap, dar am ascultat de autorități. Nu ca o masă cuminte de oameni ce pot fi controlați prin manipulare în zile obișnuite, ci ca cetățeni responsabili care vor ca țara lor să treacă peste această perioadă grea pentru a fi apoi cetățeni implicați, critici și atenți cu greșelile și cu lucrurile bune făcute de politicieni.

Vreau să ne luăm acest mic răgaz dimineața, în fața cafelei pe care nu o bem împreună, ci de la distanță, să ne dăm seama că trăim un moment greu, dar care probabil ne va schimba pe noi, ca generație. Indiferent dacă vorbim de adolescenți de 14 ani, tineri de 30 de ani sau bătrâni de 60 de ani.

Pentru că acest virus ne poate lovi sănătatea, ne poate lua și viața, dar ne-a trezit spiritul. Pentru că la finalul acestei perioade putem să ieșim din casă și să zâmbim că putem face cel mai simplu lucru: să bem cafeaua preferată, să dăm bună ziua doamnei de la casieria supermarket-ului, să ne bucurăm de colegi și prieteni, să citim site-urile favorite, să ne ciondănim pe subiecte stupide sau mici, dar care în ziua aceea contează cel mai mult pentru noi.

Iar apoi să lucrăm împreună pentru a face lucrurile bine.

Țineți în buzunarul cu amintiri zilele acestea. Și apoi dați înapoi. Amintiți-vă cine a fost responsabil, ce branduri au comunicat corect, cine au fost eroii zilelor noastre, cine v-a informat cum trebuie și a susținut mediul de afaceri.

Iar apoi să fim un pic mai buni.

Să nu ni se mai pară exagerat să dăm 5 lei bacșiș unui curier care ne aduce mâncarea. Să apreciem serviciile unui ospătar. Să nu o certăm pe doamna de la Mega Image doar pentru că nu pune produsele mai rapid în pungi. Să stăm frumos la coadă. Să susținem ceea ce ne place.

Iar apoi să nu nu mai zicem „las’ că fac mâine asta”, „las’ că-l ajut mâine”, „las’ că ei au de unde”.

Să ne dăm seama că viața e ca versul acela din imnul Islandei: „O floare mică a eternității, cu o lacrimă tremurândă, care se roagă la Dumnezeul ei și moare”. Adică frumoasă, dar foarte sensibilă.

Iar apoi să nu mai lăsăm pe nimeni să scape cu „merge și așa”. Să nu mai zicem că procedurile sunt făcute pentru a fi încălcate creativ.

Peste criza aceasta vom fi mai buni. Loviți, cu vânătăi și zgârieturi, dar mai buni. Mai optimiști. Poate mai înțelegători unii cu alții. Ajutând afacerile românești. Ajutând visurile antreprenorilor români și punând întrebările care contează.

De asta voiam să dau titlul newsletter-ului „Remember Us This Way”. Să ne amintim așa de noi, uniți, în fața unei provocări care ne ține mai distanțați ca niciodată. Și să nu uităm. Niciodată.

Împreună suntem mai puternici!

Vlad Andriescu, 20 martie - „Succesul nu este final, eşecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează”

Citatul de mai sus îi aparține lui Winston Churchill și pare că se potrivește în aceste zile. Sunt timpuri de război, deși unul, așa cum zicea președintele francez Emmanuel Macron, cu un adversar invizibil. E un război al doctorilor cu virusul. Al societății cu ignoranța. Al antreprenorilor cu eșecul.

Peste această perioadă mulți antreprenori se vor fi găsit la finalul poveștii lor temporare. Business-ul lor se va fi dus, afectat de criza actuală. Și din această poveste, mulți se vor trezi mai puternici, deși inițial vor blestema neputința de a se opune. Căci ei nu au greșit cu nimic și nu își puteau imagina un virus care să le afecteze afacerea.

Se spune despre noi că nu avem o cultură a eșecului. Că lucrurile sunt privite mai fatalist în țară decât în străinătate. E poate momentul ca din această dificultate să ieșim mai puternici și cu o generație care nu se va mai uita la eșec ca la o rușine, ci ca la un pas temporar. Eșecul nu este fatal, ci doar curajul de a continua contează. Să o iei de la capăt, să pornești de jos, să vezi oportunități acolo unde alții văd probleme. Probabil că mulți vor fi în această situație.

E greu? Da. Îi vom susține? Trebuie. Nu e vorba numai despre ajutorul statului aici, care este necesar. În vremuri de criză nu avem alte plase de siguranță. În vremuri normale, vrem un stat cât mai puțin implicat. E povestea oricărui părinte, până la urmă. Când ne loveam, atunci când eram mici, voiam ca ei să fie alături de noi. Dar, în rest, să ne lase să zburdăm privind de la distanță. Statul trebuie să vină cu noi măsuri pe lângă cele anunțate.

Iar apoi, cum repetam zilele trecute, să-i ținem minte pe cei care au ajutat pro bono astăzi, dând din timpul și banii lor. Ei vor ieși mai puternici, deși loviți.

Mesajul meu către antreprenori e să nu se teamă de eșec. Tot Winston Churchill a avut celebrul discurs de război „We Shall Never Surrender”. Vă vom susține în victorie și în eșec. Și veți avea o ușă deschisă pentru a povesti oamenilor despre voi la start-up.ro.

Iar dacă perioadă aceasta vi se pare grea și ați obosit deja, voi încheia cu un citat din Marco Pantani, unul dintre cei mai mari cicliști ai istoriei recente, favoritul meu de altfel. Întrebat cândva de ce merge atât de rapid pe munte, când pantele sunt cele mai abrupte, Marco răspunde. „Ca să-mi scurtez durerea”. Trageți acum cât mai puternic, găsiți-vă forțele neștiute ca să suferiți mai puțin.

Florin Cașotă, 24 martie - Ce sa faci ca sa opresti hemoragia

COVID-19 a lovit România și întreaga lume și ne-a afectat pe fiecare dintre noi, într-un fel sau altul, iar afacerile antreprenoriale se numără printre victimele colaterale ale acestei crize. Un eveniment neașteptat, care a prins pe multă lume pe picior greșit. De exemplu, o curățătorie, un business la care nu te-ai gândi că ar fi primul afectat de răspândirea virusului, a pierdut deja peste 35.000 de euro de la apariția COVID-19 în țară până în prezent. Totuși, ce ai putea să faci să oprești hemoragia?

În primul rând, ar trebui să-ți limitezi cheltuielile. Banii să se ducă doar către zonele critice ale businessului. De asemenea, cashflow-ul ar trebui să fie prioritatea numărul unu, dar asta nu înseamnă că ar trebui să-ți dai afara angajații, ca o primă măsură de a reduce cheltuielile. Ar trebui să le găsești alte sarcini de făcut, până când situația se rezolvă, niște responsabilități care să aducă plusvaloare business-ului în viitor, pentru un start eficient atunci când totul se va termina.

Ar trebui să-ți faci un plan de management de criză. Să te pregătești pentru cel mai rău scenariu, dar și pentru cel mai bun. Să vezi care vor fi momentele critice și să te gândești ce decizii ar trebui să iei.

Ar fi bine să găsești linii de business alternative. Din fericire, încă avem internet și-l poți utiliza pentru a-ți vinde produsele online. Dacă produsul nu poate fi vândut online, poate acesta ar putea fi „rezervat” pentru mai târziu. Multe cafenele și restaurante au început să vândă vouchere online pe care cumpărătorii le-ar putea folosi după ce trece criza. Alții au realizat abonamente prin care-și vând produsele și așa mai departe.

Și nu în ultimul rând, nu intra în panică, păstrează-ți calmul și ai grijă de sănătatea ta, ține minte că și această criză se va termina la un moment dat și ar fi bine să fii gata să turezi din nou motoarele businessului tău.

Florin Cașotă, 26 martie - Tu ce faci după COVID-19?

Tu ce faci după COVID-19?

Probabil este prematur să te gândești la ce o să faci după ce se termină pandemia, în condițiile în care sunt abia la începutul acesteia în România, însă cred că e un exercițiu de imaginație util și binevenit. O să încep eu și vă așteptăm și răspunsurile voastre la adresele noastre de mail.

1. Să-mi văd toată familia extinsă într-un singur loc
2. Să merg la birou și să lucrez din același loc cu "my awesome colleagues"
3. Să-mi refac cele două călătorii anulate din cauza coronavirusului și să plănuiesc altele
4. Să nu-mi fie frică de cineva care tușește în supermarket
5. Să mă plimb prin oraș

Voi ce vreți să faceți după ce se termină această pandemie?

Oana Coșman, 31 martie - Eroii mai putin știuți din vremea coronavirusului

Titlul alternativ al acestui newsletter era ”Tot privatul vine cu soluții”, pentru că, trebuie să o recunoaștem, ăsta este adevărul.
De două săptămâni vedem cum fondatorii de startup-uri și antreprenorii din IMM-uri s-au reorganizat rapid și au venit în ajutorul profesioniștilor din sectorul medical și al celor care aveau nevoie de ei. Tot privatul a venit cu soluții chiar dacă firmele mici au fost printre cele mai lovite de această criză a coronavirusului și vor ieși extrem de ”șifonate” din ea.

Fondatori de startup-uri, ingineri, developeri, oameni de marketing, avocați, proprietari de IMM-uri, ateliere de croitorie, de producție, de distribuție, corporatiști, oricine lucra într-un domeniu remotely related cu nevoile pe care le-au avut medicii din spitale sau voluntarii care s-au apucat să aducă alimente pe la casele oamenilor, sau care făcea ceva ce lipsea/lipsește acum, a pus mâna și a făcut-o. Sau au donat bani grei pentru a acoperi lipsurile.

Oamenii au lucrat și lucrează neîncetat de 2 săptămâni pentru a-și pune la dispoziție resursele și cunoștințele ca, până la urmă, tot nouă să ne fie bine.

Ei, oamenii care, cel mai probabil, au fost nevoiți să-și bage angajații în șomaj tehnic, să taie din salarii, să renunțe la planuri de dezvoltare, să nu știe dacă vor mai putea lua investițiile alea de care vorbiseră încă de anul trecut, tot ei au sărit primii.

Pentru că ei țin în spate tot restul țării.

Iar pentru tot ce ați făcut până acum și încă faceți, mă inclin în fața voastră și vă aplaud!

Iar pe ceilalți îi rog să-i ajute măcar stând acasă, dacă pot, ca acest virus să nu se mai răspândească, iar după aceea să nu uite de cei care au ajutat și să le (re)devină clienți în restaurante și cafenele, să le cumpere serviciile și produsele, licențele software, aplicațiile pe care le dezvoltă, rochiile, paltoanele, produsele cosmetice, serviciile de consultanță, camerele de hotel, vacanțele, ochelarii, să mergeți cu ei cu mașina sau să le citiți cărțile.

Pentru că tot privatul vine cu soluții pentru aproape toate aspectele cu care ne-am obișnuit în viața pe care o ducem acum.

Stay safe! Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape!

Oana Coșman, 2 aprilie - Mi-e dor....

....să plec spre redacție dimineața, chiar dacă metroul este plin și fac cel puțin 40 de minute pe drum.
....să-mi văd colegii, să stăm toți 4 la un loc în colțul nostru de încăpere, să râdem nebun chiar și la cele mai proaste glume pe care le facem, să filmăm împreună, să ne gândim la deplasări prin țară, la tabăra Startup Your Life, să ne distrăm cu băieții de la IT și design și să jucăm (mai mult ei) Fifa.
....să stau de vorbă și să râd cu prietenele mele de la wall-street.ro și să ne vedem cu foste colege la o bere și să ne prindă miezul nopții povestind.
....să mergem acasă la ai mei și la mamaia și să-i vedem.
....să-mi cumpăr flori în drum spre muncă.
....să mă uit prin toate vitrinele de pe Dorobanți în timp ce-mi fac plimbarea de seară din redacție spre metroul de la Ștefan cel Mare.
....să mai trișez și să-mi iau Fornetti de la colțul străzii.
....să plec într-o nouă vacanță și să-mi fac planuri pentru următoarele destinații pe care le voi descoperi.
.....să mă văd cu prietenii și cu toți oamenii cărora le-am zis că ”ne vedem noi” și pe care, de fapt, nu i-am mai vazut de o grămadă de timp.

Mi-e dor de o grămadă de lucruri și de oameni, dar știu că sunt norocoasă să pot lucra de acasă în această perioadă.

Neața!

E puțin mai personal acest newsletter, dar sunt convinsă că și voi simțiți la fel. Sunt convinsă că este greu, dar este nevoie ca măcar noi, norocoșii care pot lucra de oriunde, să stăm acasă și să reducem cât mai mult contactul ca, poate, să ne întoarcem cât mai repede la toate lucrurile și oamenii care ne lipsesc. Și cu cât ne întoarcem mai repede la viața noastră, cu atât putem să ne revenim ca țară, mai ales că ne paște o nouă recesiune.

Vouă de ce vă este dor?

Oana Coșman, 3 aprilie - Romania suntem noi

Azi vreau să vă vorbesc despre două inițiative fabuloase (sunt sigură că sunteți de acord cu mine) care ne-au bucurat enorm ieri: fondatoarele asociației Dăruiește Viață au anunțat că lucrează, alături de o grămadă de alți oameni faini și companii, la ridicarea unui spital modular pentru bolnavii cu noul coronavirus, iar Auchan și Leroy Merlin au demarat organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice, și lor alăturându-se deja o serie importantă de alte companii.

Aceste știri sunt doar două dintre cele mai recente vești bune care au demonstrat mobilizarea excepțională a românilor și a mediului de afaceri de la noi.

Inițiatorii celor două proiecte așteaptă și alți susținători. Și sunt sigură că vor veni. Pentru că deși ne plângem că oricum statul ne ia bani din salarii sau taxe (unii au făcut-o public pe Facebook, alți doar o gândesc și o spun în cercuri restrânse - și eu mă număr printre cei care au zis-o de nenumărate ori prin casă în ultimele săptămâni), vom dona. Sau vom continua să donăm pentru astfel de proiecte faine.

Pentru că ne vom gândi mereu la noi. Poate că este egoist, dar ăsta este adevărul. Ne vom gândi că nu vrem să ajungem într-un spital plin, murdar, în care nu există echipamente sau care nu are ventilatoare. Ne vom dori să fim bine. Ne vom dori ca familia și cunoscuții noștri să fie bine. Așa că vom dona.

Romania suntem noi, până la urmă, cei care facem ceva diferit, chiar dacă ne este greu când vedem ce e în jur. Acum este momentul să-i susținem pe cei care încearcă să îmbunătățească ceea ce există. Dar după ce trece și pandemia asta, este cazul să facem niște schimbări majore. Pentru că nu mai e deloc cazul de ”merge și așa”.

Octavian Palade, 8 aprilie - Tu ce ai fost nevoit sa sacrifici?

Nu o să vă mint - devine din ce în ce mai greu să păstrez un ton vag-optimist în aceste scrisori către voi. E greu să aud zilnic de business-uri care au dispărut definitiv, despre afaceri care probabil nu își vor reveni, de companii care au trebuit să se reprofileze complet pentru această perioadă, doar pentru a ajunge aproape de linia de plutire. E greu și pentru noi din mai multe puncte de vedere, dar nu are rost să intru în detalii, pentru că știu că greul nostru e mult mai ușor decât greul altora.

Îmi cam pierd optimismul când aud de prieteni cu contracte de muncă întrerupte abrupt, de antreprenori lăsați cu datorii imense pe care nu știu cum le vor plăti deoarece s-au încumetat să-și deschidă un business. Îmi cam pierd optimismul și mi-e greu să mai scriu despre poveștile alea semi-fericite ale business-urilor care au reușit să se transforme, să balanseze cumva prin acest scenariu apocaliptic, pentru că știu că sunt mulți care s-au împiedicat înainte să ajungă la linia de START - nu din vina lor, ci dintr-o glumă crudă a sorții, din cauza unui scenariu pe care nu-l anticipa nimeni.

Luând în calcul cele cinci etape ale durerii, pendulez zilnic între furie și depresie, neștiind când voi ajunge la acceptare - mai mult din empatie față de cei din jur. Și pentru că e greu să mimezi un zâmbet când totul arde în jur, și pentru că e aproape imposibil să îți repeți la nesfârșit că totul va fi bine când ai fost nevoit să distrugi ce ai reușit să construiești până acum, vreau să-ți ofer un spațiu în care să-ți spui toate of-urile. Terapeutic.

Tu ce a trebuit să sacrifici? Scrie-mi povestea ta antreprenorială, lasă-ți furia și plângerile într-un text și trimite-l către octavian@start-up.ro. It's okay not to be okay with this.

Octavian Palade, 10 aprilie - Nu mai dati totul pe nimic!

Ieri stăteam și mă gândeam cât de multe dintre lucrurile care costau destul de mulți bani în perioada de dinaintea pandemiei acum sunt gratuite. Toată lumea își oferă produsele (software) ca și cum urmează să expire și se gândesc că mai bine fac o faptă bună decât să le lase să se strice. De ce?! O fac și cei (foarte mari), o fac și cei mai mici. Și de fiecare dată când verific emailul, de fiecare dată când dau un scroll pe Facebook, mai văd ceva gratuit. De ce?!

Ca să nu pară o critică gratuită, să vă explic de ce a început să mă deranjeze acest trend. După 30 de ani de la căderea comunismului, înainte să dea boala în noi (la COVID-19 mă refer), ajunsesem într-un punct (mic, dar tot un punct) în care lumea începuse respecte munca din spatele platformelor software, începuse să aprecieze utilitatea unui program complex sau a unei platforme bine-făcute, începuse să priceapă că aceste lucruri digitale costă bani și că e normal să plătească pentru ele.

Apoi a venit pandemia. Și din teama (și nu zic că nu ar fi o teamă justificată) că lumea va începe să strângă cureaua și să renunțe la lucruri ce nu sunt esențiale supraviețuirii, multe companii au început să arunce cu gratuități în stânga și în dreapta - poate-poate lumea nu îi va uita, poate-poate vor mai agăța niște clienți noi, poate-poate oamenii îi vor privi ca pe niște eroi. Și, da, sunt unii care își permit (financiar vorbind) să facă astfel de lucruri, și sunt unii ale căror soluții se adresează unor categorii de populație care acum se află în șomaj tehnic sau care au rămas definitv fără loc de muncă.

Dar mulți dintre voi, antreprenori care aruncați cu gratuități, nu aveți niciun motiv să faceți asta. Și s-ar putea să vă treziți din ”eroi care susțin” în martiri ai acestei perioade. Dacă vă adresați altor business-uri și aveți soluții B2B, sau chiar dacă aveți produse B2C, nu mai dați totul ”pe moca” - oferiți discount semnificativ, oferiți o perioadă de probă un pic mai mare decât cea standard, gândiți pachete cu beneficii care să se plieze acestor vremuri, dar nu mai dați gratis. De ce?

Se vor întâmpla două lucruri:

1. Veți fi prea optimiști. Veți crede că rata de conversie de la clienți neplătitori (beneficiari ai loteriei de pandemie) la clienți plătitori va fi mult mai mare decât va fi de fapt. E posibil ca mulți, care nu ar fi plătit pentru produsul vostru vreodată, să se plictisească, să-l încerce, apoi să-l abandoneze. Apoi vor exista ceilalți care vor pleca în secunda 1 către cea mai de bază soluție open-source 100% gratuită, pentru a beneficia de niște funcționalități similare și de același preț special. 0 Lei. Iar asta înseamnă pentru voi estimări greșite pe termen lung, un roller coaster emotional și financiar de care nu aveți nici voi nici angajații voștri nevoie, o prelungire a crizei.

2. Le veți induce unora ideea că produsele voastre nu merită niciun ban. Ziceam mai sus că abia am reușit, ca popor, să începem să înțelegem că e nevoie să plătim pentru produsele digitale. Dacă vă oferiți produsele gratuit în această perioadă, sunt mulți care s-ar putea simți îndreptățiți să ceară gratuități de la toată lumea și când nu le vor (mai) primi, vor recurge iar la piraterie, ca în vremurile bune când argumentul suprem era ”plătesc deja abonamentul la Internet, nu e suficient?” - și știți că nu e.

Așadar, vă rog să vă revizuiți un pic strategiile, să vă gândiți mai bine la publicul vostru, să găsiți soluții individuale (poate scurte interviuri cu cei cărora vreți să le oferiți gratuități), să realizați că e mai ușor pentru psihicul unui client (și pentru portofelul lui) să treci de la a-i percepe 80, 70, chiar 50% din preț la a-i percepe 100% decât ar fi să treci de 0 la 100%. Înțelegeți că și voi aveți guri de hrănit, că ne bazăm cu toții pe voi pentru a susține economia, că mulți dintre noi plăteam deja sau am plăti pentru serviciile pe care acum le dați degeaba oricărui plătitor de abonament la internet. Nu mai dați totul pe nimic! 

Florin Cașotă, 22 aprilie - Work from Home sau Home from Work? Tu cum te descurci?

De mai bine de o lună lucrăm și stăm acasă. Ne-am schimbat obiceiurile vechi, am făcut altele noi. Nu mai fugim pe ușă să prindem metroul/autobuzul/tramvaiul și pe drum să bem o cafea și să mâncâm un covrig. În schimb, stăm mai mult în pat, luăm micul dejun la bucătărie sau deasupra tastaturii. Nu mai pierdem timp în trafic, însă spălăm de două ori mai multe vase. Probabil printre principalele avantaje ale situației actuale este că nu mai stăm în trafic cu orele, că mai facem economii deoarece nu mai cheltuim la fel de mult ca înainte și avem timp suplimentar de odihnă.

Însă dezavantajele create de această criză sunt la fel de mari sau și mai mari: interacțiunea cu prietenii și colegii este redusă. Oricât de mult a evoluat tehnologia, nu poate înlocui întâlnirile față în față, o glumă pornită din nimic sau o pauză la țigară. Suntem animale sociale, după cum zicea și Aristotel, și avem nevoie unii de alții ca de aer. Ăsta e adevărul. O altă problemă pe care am sesizat-o la munca de acasă este distragerea de la ceea ce e de făcut. Acum, mai mult ca oricând, este mai simplu și mai ușor să pornești un episod pe Netflix, cât aștepți un mail, și să ignori alte lucruri pe care le-ai putea face. Patul îți face cu ochiul și după masa de prânz e ispititor să-ți bagi fața în pernă.

Un alt amănunt care pentru mine a devenit mai greu de gestionat este echilibrul dintre activitatea personală și cea profesională. Acum se îmbină și mai mult decât în trecut. Dacă înainte aveai un program fix în care te dedicai muncii de birou, acum nu mai este chiar așa, și poate începi cu 30 de minute mai devreme, poate faci o pauză mai lungă după amiază și seara dacă îți vine o idee te apuci de lucru, nu aștepți până a doua zi la birou. La fel și cu mailurile și mesajele, sunt mai predispus să le verific constant acum decât înainte, când îmi impuneam o anumită barieră.

Tu cum te-ai adaptat la munca de acasă? Ce-ți place și ce-ți displace? Și după revenirea la normal câte zile ai vrea să lucrezi de acasă și câte la birou?

Florin Cașotă, 23 aprilie - Nu toti trebuie sa fim Michael Jordan

Pentru ca o organizație, corporație sau startup să aibă succes, aceasta are nevoie de oameni, oameni talentați și dedicați. Fără ei este imposibil ca o firmă să crească, să aibă venituri mari și să extindă. Ieri mă uitam la documentarul „The Last Dance” de pe Netflix, un documentar care urmărește cariera lui Michael Jordan și ultimul sezon important pentru echipa Chicago Bulls, 1997-1998.

Nu am fost niciodată mare fan baschetbal, dar până și eu auzisem de Michael Jordan, Scottie Pippen, Dennis Rodman sau Toni Kukoc. Au ajuns la mine pentru că au câștigat multe titluri NBA și unii spuneau că erau cea mai bună echipă din istorie. Eram fan. Acum am avut ocazia să aflu mai multe despre acea echipă și de ce s-a oprit atât de brusc succesul ei. Managementul defectuos.

Jerome Krause a fost managerul Chicago Bulls în acea perioadă și omul creditat pentru faptul că a adus jucătorii buni care să-l susțină pe Jordan și care să ducă echipa la victorie. În același timp, a dus a destrâmarea echipei din cauza ego-ului său și din cauza faptului că nu și-a tratat jucătorii cu respectul cuvenit.

Scottie Pippen a fost timp de mai mulți ani unul dintre cei mai buni jucători din NBA, dar cu toate acestea nu se afla în primii 100 cei mai bine plătiți jucători. A semnat un contract pe mulți ani și conducerea nu a vrut să renegocieze niciodată. Drept urmare, Pippen, mâna dreaptă a lui Jordan, s-a supărat, era enervat de faptul că nu câștiga la fel de mulți ca alții, dar și că se vorbea despre un posibil transfer al său, și a mai refuzat să joace. O ruptură definitivă s-a produs.

Ideea este că managerii, șefii, patronii, „boșșii” trebuie să recunoască angajații talentați, dar și pe cei care trag pentru companie și să îi aprecieze: poate nu tot timpul cu o mărire de salariu, dar cu o laudă, un beneficiu, o zi liberă și așa mai departe.

Un startup nu poate funcționa doar cu un Michael Jordan, ci are nevoie și de un Scottie Pippen.

Oana Coșman, 28 aprilie - Fa rai din ce ai

Am sperat ca următoarea dată când vă voi scrie această scrisoare va fi din redacție. Însă mai avem de așteptat câteva săptămâni înainte de a ne întoarce la colegi și locurile noastre de muncă.

Suntem, după cum am mai spus, printre norocoșii care au putut lucra de acasă în timpul acestei stări de urgență, fără să ne facem (prea multe) griji că vom lua virusul de pe undeva, sau că ne trebuie o adeverință pentru a ne deplasa la muncă.

De altfel, am fost chiar suprinsă să aflu că Bucureștiul ocupă locul 1 în clasamentul global al orașelor ”prietenoase” cu munca de acasă, potrivit studiului Remote Working Index, realizat de Broadband Deals. Bucureștiul a primit cel mai mare scor - 4,33% din joburi permit muncitorilor să lucreze de la distanță, cel mai mare procent; viteza internetului (medie de 52Mbps) clasează Capitala pe locul 4 în lume; ”costul vieții” este al 7-lea cel mai scăzut din raport (circa 480 euro pe lună).

Având în vedere și aceste rezultate, simt nevoia să reiterez o vorbă mai veche (cred): ”fă rai din ce ai”. Știu că ne este greu, că ne-am săturat, poate, să stăm în case (deși să stai fără să ai grija că te vei îmbolnăvi nu mi se pare o problemă așa de mare, mie mai mult mi-e teamă de momentul în care vom da buzna toți afară). Știu că ne e dor de viața noastră de dinainte, de toate lucrurile pe care le făceam și locurile pe care le vizitam. Știu ca pentru o parte dintre afaceri a fost și continuă să fie greu. Alții s-au reinventat și dau din coate să rămână pe linia de plutire. Alții au intrat în tot felul de parteneriate interesante și se zbat și ei.

Nu pretind că peste tot sunt numai curcubee și unicorni, e normal să avem perioade mai low, însă am văzut în aceste săptămâni, pe lângă tot felul de inițiative mișto, oameni care încearcă să aducă măcar o mică schimbare în jurul lor, știri de bine, și o grămadă de ură. Pare că nimic nu ne mai bucură și suntem chitiți să găsim doar răul, să aruncăm cu noroi fără să luăm o mică pauză și să gândim logic.

Haideți să vedem și partea puțin mai plină a paharului, să ne bucurăm și de ceea ce avem la îndemână și să încercăm să folosim aceste lucruri ca bază pentru a construi viitorul.

Octavian Palade, 5 mai - A venit si timpul sa reconstruim. Viata 2.0

Ieri seară s-au clarificat niște lucruri - acum știm exact când se vor ridica o parte dintre restricții. știm exact ce business-uri se vor putea deschide, ce activități vor fi permise. E timpul să ne gândim cum vom începe să reconstruim.

În primul rând, trebuie să ne dăm seama că pericolul nu a trecut. Doar pentru că vom putea circula fără hârtiuță, fără a ne uita peste umăr după polițiști prea zeloși, asta nu înseamnă că trebuie să încetăm să ne mai uităm peste umăr după virus. Distanțarea e cuvântul de viață în Viața 2.0, masca e cel mai trendy accesoriu al acestei veri. Avem cu totii atât de multe doruri, atât de multe dorințe reprimate, atât de multă energie explozivă pregătită să fie eliberată. Știu. Dar vorba bancului: ”râdem, glumim, dar nu părăsim incinta”. Libertatea noastră se termină unde începe libertatea altuia și libertatea unei vieți fără boală trebuie pusă mereu pe primul loc.

Apoi, hai să vorbim despre economie. Am aflat că se vor deschide saloanele și cabinetele stomatologice - și știu că antreprenorii unor astfel de business-uri se bucură, la fel și cei care și-au făcut deja programări. Dar mult mai multe business-uri, din alte domenii, vor avea de câștigat după ridicarea restricțiilor. Unii angajați se vor întoarce la birouri - vor avea nevoie de haine care să-i încapă (ce, credeai că toate acele experimente culinare cu banane sau făină n-au avut impact? Nu râd de tine, râd, ținându-mă de burtă, alături de tine). La birou nu își vor face mâncare, ci vor începe să o comande de la restaurante care până acum au stat mult pe tușă. Oameni rămași fără job vor putea să se reorienteze și eventual să cheltuie bani, să reinvestească în economie. Mulți vor vrea să-și facă mofturi - impactul psihologic al pandemiei, dar și al stării de lockdown, s-ar putea manifesta prin fenomenul de ”revenge buying” - vor cumpăra lucruri de care nu au nevoie, dar pe care și le doresc, doar pentru că pot acum și nu au putut înainte. Aici e important să-i susținem pe micii antreprenori români - bijuterii, haine unicat, obiecte de decor - ne putem umple vidul existențial și cu produse locale, nu trebuie să facem cozi în față la Louis Vuitton.

Acum, antreprenorilor le revine cea mai grea sarcină. Faceți pe dracul în patru, folosiți-vă de orice măsură pusă la dispoziție de stat, de bănci, și angajați cât mai mulți oameni. Nu e ușor să mergi cu profiturile la minimum după o perioadă petrecută pe minus, dar e necesar. Oamenii pe care voi îi angajați vor susține (folosindu-le serviciile, cumpărându-le produsele) alți antreprenori care, la rândul lor, vor angaja alți oameni și tot așa. Nu poți reporni o economie cu o țară de șomeri. Viața 2.0 e despre solidaritate în toate formele, lucru pe care l-am mai spus și care contează mai mult ca oricând.

Viața 2.0 are un bug pentru care nu vom găsi un patch prea curând. Va trebui să reclădim în jurul lui și nu putem face asta fără să ne setăm o listă clară de acțiuni și de priorități - protejarea celor din jurul nostru, menținerea banilor în circulație, sprijinirea antreprenorilor locali. Trebuie să conștientizăm că nu vom putea trăi ca înainte, trebuie să conștientizăm că nu putem trăi nici în lockdown. Hell is other people. But it doesn't have to be.

Octavian Palade, 7 mai - E normal sa te simti asa

Azi aș vrea să-mi permit o abordare ceva mai umană. Vreau să-ți zic că e normal să te simți așa. Plictisit, veșnic obosit, anxios, împovărat, speriat și nesigur, ca și cum s-a rupt ceva în tine, în noi toți. E okay să cedezi nervos la cea mai mică inconveniență, e okay să plângi să plângi la seriale, e de înțeles că te surprinzi privind în gol minute în șir. Respiră.

Dacă în urmă cu aproape 60 de zile ai pornit cu avânt și cu planuri mărețe, gândindu-te că ai timpul necesar pentru a muta munții din loc, e okay că ți-ai dorit asta, e perfect în regulă că nu ți-a ieșit. Suntem într-o situație prin care nu a mai trecut nimeni din generația noastră, suntem bombardați cu cifre sumbre din toate părțile, trăim într-o stare constantă de nesiguranță. Și doar pentru că alegem să nu arătam asta, nu înseamnă că nu o resimțim. Și din acest motiv e perfect okay să nu facem nimic în plus decât ce avem neapărat nevoie să facem, de asta e perfect okay că nu ai învățat o limbă nouă, de aia e perfect okay că te-ai lăsat de planul de a avea corpul de plajă perfect după prima săptămână de exerciții fizice. E perfect normal să nu fii mai productiv decât erai înainte, chiar dacă ai mai mult timp. E okay să respiri. Respiră.

Îmi circula zilele trecute prin newsfeed o postare care explica foarte bine cum funcționăm în perioada asta raportat la piramida nevoilor a lui Maslow, pe care nu o mai găsesc, dar pe care voi încerca să o sumarizez. La baza piramidei sunt nevoile de bază - cele fiziologice, apoi cele de siguranță. După ce le împlinim pe acestea, urcând piramida, trebuie să le îndeplinim pe cele de apartenență (la familie, la prieteni, la grupuri de oameni cu aceleași viziuni). Nevoile de stimă și de autoactualizare, cele care ne determină țelurile, capacitatea de a învăța lucruri noi, capacitatea de a fi mai buni decât suntem deja sunt abia în vârful piramidei. Trăim vremuri care nu ne permit să escaladăm primele două trepte, deci nu avem cum să ajungem la vârf. Și nu ar trebui să ne simțim prost în legătură cu asta.

E normal să te simți așa. Nu te învinovățește nimeni că nu poți fi mai mult decât ce ești deja. Nu pune mai multă presiune pe tine încercând să-ți dovedești ție și altora că timpul trebuie valorificat numai în moduri ”productive”. Relaxează-te. Respiră. Ia-le pe rând.

Octavian Palade, 8 mai - Lumea nu e a noastra, nici a urmasilor urmasilor nostri. E a robotilor

Lucrurile sunt cum sunt. Pandemia nu se va rispi prea curând, economia se risipește pe zi ce trece. Teama e aici să rămână și lumea asta nu ne mai aparține, în caz că mai credea cineva altceva. Realist vorbind, șansele de a ne întoarce, în viitorul previzibil, la ”cum era înainte” sunt extraordinar de mici. Singura șansă de a merge înainte este să schimbăm tot. Și am vorbit în ultimele săptămâni despre modificarea comportamentelor de consum, despre posibilitatea de transformare a unor business-uri, despre nevoia de siguranță (psihică și fizică). Dar nu am vorbit suficient despre cei care vor moșteni planeta - roboții.

Deja se află printre noi, cu toate că nu ne dăm seama tot timpul. Sunt angajații ideali - nu cer măriri de salariu, nu cer sporuri de risc, sunt imuni la boală, mai puternici, mai rezistenți. Erau priviți de către mulți drept ”angajații viitorului”, dar viitorul e acum. Ignorați până acum de către cei care nu aveau neapărat o apetență către nou, în timpul pandemiei de COVID-19, roboții au intrat în vizorul multor industrii. Au fost băgați în spitale, să sterilizeze mediul, dar și pentru a livra pacienților mesele sau medicamentele. Cei HORECA îi vor pe post de menajere și ospătari, iar cei care îi construiesc sunt deja pregătiți să-i ”mărite”.

Dacă nu va fi un nou val de COVID-19, oare cât va trece până la următoarea pandemie? Oare câți dintre cei care am trecut prin asta doar ușor sifonați vom uita cum a fost? Oare nu vom încerca să-i protejăm pe cei care ne pregătesc și livrează mâncare, pe cei care ne pun produsele în pungă la magazin, în plină pandemie, pe șoferii de autobuz, pentru a reduce o răspândire rapidă, pentru a proteja economia?

Ei, si acum vin întrebările mai grele. Întrebările la care, din păcate, se vor găsi răspunsuri din mers și răspunsurile nu vor fi fericite pentru mare parte din populație. Întrebări învârtite deja în anumite cercuri, dar care produc ecouri între patru pereți pentru a se disipa ulterior, pentru că ”mai avem mult până acolo”. Nu mai avem mult. Deci ce facem cu cei care depind, pentru supraviețuire, de acele locuri de muncă? Punem la punct un sistem bazat pe un venit universal garantat? Îi învățăm pe toți programare? Îi facem pe toți artiști sau creatori de conținut? Oare jobul meu e în siguranță? Oare al tău e?

Roboții sunt o soluție pentru o lume post-pandemică și ar fi absurd să nu îi luăm în calcul. Dar teama duce la o viteză de reacție mare, da, dar nu neapărat și la cele mai bune decizii de moment. Nu cred că ne permitem să ”o dregem din mers”, deci haideți să începem să ne gândim cui lăsăm planeta moștenire și cum ne asigurăm că noi vom avea o viață cât mai bună. La urma urmei, o economie înfloritoare înconjurată de o populație la limita subzistenței e o aberație, chiar dacă una probabilă.