- 7 Octombrie 2021
Dream Prints, brand de tapet premium, se lansează în România. Investiție de 150.000 euro
Construit de la zero de un antreprenor român cu o experiență de peste 15 ani în tech, Dream Prints este un business complet, întreg procesul – de la idee, creație, producție și implementare – fiind făcut in house, cu echipa proprie. Investiția inițială – de 150.000 de euro – acoperă atât partea de echipamente și materiale specifice necesare producției, cât și lansarea digitală a brandului, acesta fiind momentan comercializat exclusiv online.
Ideea businessului a pornit chiar înainte de pandemie, designul de interior fiind un hobby al fondatorului, Valentin Bratu, însă a prins contur în timpul acesteia, când au demarat pregătirile pentru lansare. Astfel, pentru a completa cele 5 colecții de debut, Dream Prints a demarat un challenge global adresat comunităților de ilustratori și artiști digitali, iar în urma acestuia a fost selectată o echipă de 13 specialiști care și-au pus semnătura pe cele peste 100 de design-uri lansate într-o primă etapă a proiectului. Totodată, Dream Prints oferă și o colecție de 25 printuri, dedicată copiilor, realizată pe suport eco-friendly, fără conținut de PVC.
„Ne propunem să oferim o nouă direcție în domeniu, propunând materiale atipice, care oferă o textură specială produsului final, cum ar fi piele, ciment sau textil, dar și o viziune artistică a designului. De asemenea, ne dorim să ieșim din producția standard, tapetul nostru poate fi produs la orice dimensiune și ajustat în funcție de nevoile clienților. Dream Prints se adresează atât profesioniștilor în domeniu, dar și clientului final, interesul pentru amenajări din ce în ce mai îndrăznețe pe segmentul rezidențial fiind în creștere în ultima perioadă, a precizat Valentin Bratu, fondatorul Dream Prints.
Dream Prints vizează pentru primul an de funcționare o cifră de afaceri de 120- 150.000 de euro, mizând pe un mix echilibrat de clienți, atât pe segmentul B2B, cât și B2C. Astfel, clienții Dream Prints vin din zona dezvoltatorilor imobiliari, firmelor ce oferă soluții de amenajare pentru birouri, dar și segmentului HoReCa. De asemenea, pe segmentul rezidențial, clienții Dream Prints sunt persoane care caută amenajări inovative, îndrăznețe, elegante, cu o componentă artistică, și care sunt dispuși să investească în amenajarea spațiului de locuit.