După 5 milioane de utilizatori cu Redraw Keyboard, planurile T-Me Studios pentru 2017

T-Me Studios, una dintre companiile cu cel mai mare success pe piața internațională care a plecat din România anunță că-și va schimba focusul companiei din zona de artă spre una mult mai tehnologică. Practic, e o pivotare de business.

Fotografie: Răzvan Băltărețu

Management-ul companiei conturează planurile astfel: „diminuăm investiția în aplicațiile din portofoliu bazate aproape exclusiv pe artă, în contextul în care am observat că scopul nostru, de a inova în tech și a lansa aplicații, pe web și/sau mobile, cu potențial disruptiv, nu beneficiază de pe urma alocării unui procent majoritar din capital pentru conținut grafic”.

Redraw Keyboard, 5 milioane de utilizatori în toată lumea

„Ca la orice început de an”, explică fondatorii T-Me Studios, Matei Pavel și Laurențiu Victor Bălașa, „am tras linie și am evaluat performanța firmei pe anul anterior, în care aplicațiile nou-lansate, stickchat pe România și Redraw Keyboard pe piața internațională, au fost downloadate de 250.000 și, respectiv, 5 milioane de useri. Având în vedere planurile pe 2017, conturate pe baza rezultatelor din anul precedent, accentul pus pe artă în planul de afaceri de până acum nu se mai justifică, comparativ cu anii trecuți în care am antrenat echipa de artiști în varii proiecte”.

Diminuăm investiția în aplicațiile din portofoliu bazate aproape exclusiv pe artă, în contextul în care am observat că scopul nostru, de a inova în tech și a lansa aplicații, pe web și/sau mobile, cu potențial disruptiv nu beneficiază de pe urma alocării unui procent majoritar din capital pentru conținut grafic'

Creștere de 300% pe nișa de personalizare

De la începuturile firmei, în 2013, T-Me Studios a crescut pe verticala aplicațiilor de personalizare și a clădit o echipă robustă de artiști grafici care să o ajute la diversificarea portofoliului. Mai ales pentru că anul 2016 a fost cel mai profitabil din istoria firmei, care și-a consolidat dominanța în nișa de personalizare unde a înregistrat o creștere de 300%, T-Me Studios se va axa pe modalități scalabile de a fructifica acest succes - „dar pe viitor nu vom mai miza în aceeași măsură pe content grafic”, specifică Matei și Laurențiu.

T-Me Studios continuă în mindset-ul cu care am pornit la drum acum trei ani: suntem mânați de setea de a construi produse de succes pentru piața internațională și ne vom concentra pe creșterea noilor direcții de business la același nivel ca bussines-ul core

În timp ce planul este unul de menținere și de creștere a core business-ului de personalizare, nevoia de content grafic va fi diminuată. Această decizie va implica într-o primă fază restructurarea departamentului de graphic design, care va lucra în continuare doar la optimizarea core business-ului.

Schimbare de business, dar focus pe zona de personalizare

„În următoarele săptămâni vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că tranziția colegilor noștri către alte companii va fi cât mai ușoară pentru ei”, au declarat fondatorii T-Me Studios.

Co-fondatorii T-Me Studios își propun pentru 2017 să atace mai multe direcții complementare industriei de personalizare pentru a alege direcția optimă de new business pentru acest nou capitol. „T-Me Studios continuă în mindset-ul cu care am pornit la drum acum trei ani: suntem mânați de setea de a construi produse de succes pentru piața internațională și ne vom concentra pe creșterea noilor direcții de business la același nivel ca bussines-ul core”, rezumă cofondatorii vestea proiectului de viitor.



Citeste si