- 15 Ianuarie 2024
eComm Accel, programul care va dezvolta afacerile online ale românilor în 2024
Doar 10% din piața de retail din România este online, ceea ce înseamnă că ecommerce-ul local are un potențial imens de dezvoltare, perspectiva idEA fiind că succesul în eCommerce poate fi învățat cel mai eficient de la cei care au reușit.
În acest sens, fundamentul programului este cel practic, mai mulți antreprenori de eCommerce fiind speakeri: Laura Sardescu (co-fondatoare neakaisa.ro, un business care a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de €6.5M); George Moroianu (co-founder flip.ro, un business în care eMag Ventures a investit €1.5M în 2021, apoi în 2023 o rundă follow-on de €6.5M), Adina Foldager (co-fondator adinish.com, un business online care a deschis mai multe showroom-uri offline și a avut ca target pentru 2023 vânzări de €2.5M).
În completarea sesiunilor practice, eComm Accel aduce experți de top din domenii esențiale pentru configurarea unui business de eCommerce, câteva exemple fiind:
- Raluca Radu (co-founder GPeC care va vorbi despre particularitățile pieței de eComm din Ro în 2024),
- Valentin Radu (CEO Omniconvert care va aduce detalii despre Customer Value Optimization),
- Yana Stoica-Marcu (Influencer Marketing Manager la Flaminjoy care va veni studii de caz privind creșterea exponențială adusă de influencers),
- Cosmin Daraban (CEO Gomag, cu experienta in ecommerce de 15 ani),
- Tudor Stanciu (co-founder Ventures’n’Law, care aduce toate detaliile necesare unui shop online pentru GDRP & data privacy compliance)
- Ovidiu Mihăilă (care va vorbi despre cele mai potrivite oportunități de finanțare din fonduri europene)
- Eugen Potlog (fondator UX Studio, care va prezenta cele mai importante metrice de urmărit în Google Analytics 4)
Fiind un program inițiat de idEA, eComm Accel beneficiază și de implicarea mentorilor prezenți în cele nouă Cohorte Commons Accel. Scopul lor este să imprime mentalitatea de startup ownerilor de magazine online, cu focus pe product market fit apoi pe scalare unui business sănătos.
Participanții vor primi recomandări personalizate de la Matei Dumitrescu / modele de business, Bogdan Pașca / financing și Mihai Guran / sales. Fiecare participant va lucra pe tot parcursul programului cu un mentor cu care va avea sesiuni individuale saptamanale.
Toate sesiunile vor fi susținute exclusiv în limba română, iar interacțiunea între participanți, mentori, investitori și echipă va fi față în față, în persoană, în București, la locațiile HOTSPOT, precum și hibrid, dar cu asigurarea interacțiunii directe audio-video pentru participanții online pe parcursul întregului program.
Misiunea programului va fi să dezvolte business-urile eComm participante, pornind de la identificarea platformei de e-commerce cea mai potrivită pentru fiecare verticală, apoi pe acumularea de cunoștințe de la marketing, la creșterea vânzărilor, la planificare financiară și investiții. Criteriile de admitere sunt mai mult axate pe potențialul afacerii indiferent de verticala eComm în care funcționează sau de stadiul de dezvoltare, designul acceleratorului fiind special creat pentru a acoperi nevoile unui grup divers de antreprenori.
Înscrierile se încheie pe 18 ianuarie, fiind disponibile 25 de locuri. Evenimentul de lansare care marchează începutul programului, va avea loc în 18 Ianuarie în București la HOTSPOT Workhub (Calea Grivitei nr 82-98), începând cu 18:30.
Cei admiși în program vor fi pregătiți pe parcursul a trei module săptămânale (în perioada 25 ianuarie - 10 februarie 2024) încărcate cu activități de grup sau individuale, workshop-uri, prezentări și sesiuni de lucru, pe teme esențiale de business.
După participarea la eComm Accel, participanții vor avea un business online optimizat și eficient, integrat cu tool-uri, soluții și servicii e-commerce de top. Expunerea de 2 luni la o mentalitate de antreprenor de startup îi va ajuta să planifice pentru anul 2024 obiective mai ambițioase și să includă în rutina lor socială networking performant cu ceilalți antreprenori și mentori din program.
”eComm Accel este un program care aduce un sistem de învățare și dezvoltare pentru ownerii de shopuri online din România. Succesul într-un business eComm nu ține de noroc ci de o bună cunoaștere a pieței, precum și de selecția celor mai eficiente tool-uri care să facă viața mai ușoară unui antreprenor sau a echipei lui. eComm Accel este un mix de practică și teorie, cu scopul sincer de a creste șansele de succes ale antreprenorilor care participă.”, a spus Matei Dumitrescu, Fondator idEA.
Cei interesați se pot înscrie în eComm Accel aici sau, dacă doresc mai multe informații, pot rezerva un loc la Evenimentul de lansare din 18 Ianuarie unde vor fi sesiuni demo și interacțiuni directe cu speakers și mentori din program. Se vor face înscrieri direct la fața locului.