- 21 Ianuarie 2019
Efectul pervers al mediului antreprenorial din România
Câteodată, rar, în unele dintre aceste povești (multe dintre ele clișee sau "somnifere" cum îmi place să le numesc) au fost prinse câteva adevăruri esențiale, câteva concluzii care trebuie să fie cunoscute de antreprenori, pentru o evaluare corectă a cadrului în care activează, sau în care își propun să activeze în viitor. Rezum aceste concluzii desprinse din conferințe, workshop-uri sau discuții purtate în "zone neoficiale" și pe alocuri, îmi permit luxul punctului de vedere propriu:
- Nu începeți business-uri dacă ideile voastre nu au ca bază o experiență profesională relevantă, sau o pasiune care vă stârnește în permanență curiozitatea! Nu faceți greșeala de a considera că vă pricepeți la orice, un sindrom adânc împământenit în genele românilor.
Dacă ai lucrat ca și contabil în ultimii 20 de ani și te lansezi într-un business de făcut gogoși fără gluten iar tu nu știi dacă ai bucătărie în casă și nici intolerant sau alergic nu ești, vei face o mare greșeală. Dacă nu te pricepi să vinzi de la o idee la un produs, în sensul că nu ai convins pe nimeni niciodată să accepte ceea ce ai tu de oferit, cel mai probabil că lansarea într-un business propriu pe Amazon va fi timp pierdut (care este cea mai mare pierdere după viața însăși).
Dar, dacă lucrezi într-un call center iar în timpul tău liber te uiți la filmulețe cu Jamie Oliver, ești fan Simply Nigella, reproduci rețete, tragi la imprimantă constant moduri de preparare diferite a supelor cremă și ai mii de pinuri cu poze la mâncăruri mediteraneene salvate pe contul de Pinterest, atunci call center-ul este fie o tranziție naturală către o inițiativă antreprenorială în domeniul culinar, fie o greșeală în care stărui.
- Nu cred că reușita unei idei de business începe cu un business plan!
Am fost contrariat să constat că cea mai mare parte a antreprenorilor din România (unii se autoproclamă antreprenori în serie) care-și împărtășesc povestea de succes, recunosc că reușita lor nu este produsul unor previziuni abile, a interpretării unor indicatori și algoritmi care au ca bază studii solide de piață și nici trenduri studiate în Silicon Valley din San Francisco, ci sunt produsul norocului și al curajului lor de a-și pune în aplicare ideile, de a se face auziți într-o economie șubredă.
Am auzit la o conferință un antreprenor român care-și explica reușita în business: „Am avut noroc! Dacă asta nu mergea, mă apucam de vândut ceapă, sau vedeam eu ce altceva făceam!”. Din păcate, în mediul de afaceri din România, noțiuni abstracte precum soarta, norocul, previziunile astrale, contextul, adică factori nepământeni care nu se află în controlul nostru, sunt în mare parte principala diferență dintre reușita unei inițiative de afaceri și eșecul alteia. Este motivul pentru care cred că business planul trebuie să apară ca și concept atunci când inițiativa de afacere poate fi numită „business” iar când omul cu inițiativă poate fi numit „antreprenor”.
Asta se numește experiență și se dobândește în timp. Or în România, orice bișnițar care vinde carcase de telefon pe pagina proprie de Facebook se autointitulează „om de afaceri” iar această speculă este promovată de el ca „business”. Așadar nu business planul este începutul afacerii (așa cum îți cer finanțatorii) ci la un moment dat, după ce vei fi „prins destulă coajă” cu propriul demers, va veni și momentul realizării unui business plan.
- În România nu există oportunități reale de finanțare pentru startup-uri!
Sunt câteva oferte slab mediatizate de credite bancare cu dobânzi preferențiale pentru antreprenori, însă condițiile de eligibilitate ale acestor produse de creditare sunt descurajante: nu ai bani pentru a constitui depozite pentru garantarea creditului, nu îți vine la început de drum să garantezi cu casa pentru un împrumut relativ mic și nici nu poți să garantezi cu succesul produsului pe care îl dezvolți, succes care depinde de atât de mulți factori (care nu pot fi „anticipați” într-un business plan).
Oricum, năucit de hățișul limitativ al condițiilor bancare, ți se flutură pe la nas o urmă de speranță: Fondul de Garantare garantează aproximativ 80% din orice împrumut! E și o lege care susține afirmația, însă realitatea „din teren” este aceea că tu singur îți asumi totul; statul nu își propune să investească în tine și în ideile tale asumându-și riscul că va pierde dacă acestea eșuează.
Mai sunt programele inițiate (că nu pot să zic că sunt „organizate”) de stat, de tipul „Start-Up Nation” în care din nou te lovești de „filtre” care au ca scop limitarea cererii, respectiv condiții absurde și o birocrație dezarmantă care te face să realizezi că accesul la finanțare este produsul unui sistem care nu caută să te servească pe tine și nu își asumă, așa cum spuneam, responsabilitatea investiției în ideile tale: trebuie să ai un business plan, adică să convingi o comisie că deții cheia succesului, că ai pedigree de om de afaceri, trebuie să completezi un „dosar” plin cu formulare (doldora de spații punctate și căsuțe) special întocmite pentru a te conduce către expertiza unui consultant în accesarea fondurilor UE care te ajută să le completezi, dar contra cost. Și toate astea, când tu ai o numai o idee de afacere sau abia te-ai lansat în afaceri cu un startup...
Mai mult, trebuie să ai deja banii pe care îi soliciți! Trebuie să îi investești și după ce strângi toate deconturile care atestă și justifică realizarea plaților în conformitate cu planul de afaceri, statul îți rambursează sumele fără a exista termene certe în care rambursarea urmează să aibă loc. Este de luat în considerare și frecvența cu care se schimbă șefia de la cârma Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, pentru că în zilele astea, instabilitatea politică care generează schimbări cu o rapiditate amețitoare, climatul de siguranță și stabilitate necesar unor previziuni de business corecte descurajează oamenii cu idei și inițiativă. Atitudinea recentă a ministrului Oprea m-a contrariat și este ceea ce condamn din punct de vedere al modului în care statul privește micii antreprenori, respectiv acela că ei și numai ei trebuie să-și asume riscuri.
- Românii nu știu să facă business!
Insist pe această idee pe care am mai promovat-o public în diverse împrejurări, respectiv că „afacerile” realizate la noi în țară în momentul de față reprezintă o imitație de cele mai multe ori de proastă calitate a adevăratului comerț, a adevăratelor afaceri care se practică în țările pe care (credem că) le copiem. Într-un cuvânt, comerțul românesc este butaforie și nu un act care provine din studiul afacerilor ca fenomen, ca știință, iar aici mă refer de la produs la prezentarea acestuia, de la preț la calitate, până la modul de raportare la client și modul de abordare al acestuia. A face afaceri înseamnă mai mult decât a cumpăra un bun cu un leu și a-l vinde pentru doi lei...
Dar pentru a explica teza formulată, nu știm să facem afaceri pentru că nu am avut timp să învățăm și de la cine să învățăm! Nu avem tradiție în mediile de business care contează. Dar să argumentăm afirmațiile: după 1989 când România și-a propus să adere la principii democratice, din punct de vedere economic, efectul a fost acela de intrare forțată într-un sistem economic nou denumit „capitalism”.
Nu știam nici ce-i aia „democrație” și nici ce-i ăla „capitalism”. Și cum România era un stat cu potențial din punct de vedere al resurselor și al cărei cetățeni nu cunoșteau adevărata valoare a banului după aproape 50 de ani de comunism, investitorii care s-au arătat interesați au primit ieftin controlul unor segmente mari din economia țării prin seria de privatizări care a început la sfârșitul anilor '90.
Privatizările au continuat și la începutul anilor 2000, deci după 10 ani de „capitalism” am ajuns la aceeași concluzie, că este bine să privatizăm în continuare, pentru că nu știam să facem business, nu aveam noțiuni de afaceri, deci nu știam cum să creștem rentabilitatea întreprinderilor industriale și comerciale ale țării.
Abia în anul 2007, când țara intra în Uniunea Europeană, începeam timid să observăm puterea internetului și o dată cu pătrunderea acestuia înțelegeam cât de mare este lumea, sau cât de mici suntem noi. Descopeream astfel noțiuni evoluate despre activitățile comerciale la nivel mondial în secolul 21, despre cum „se face business” în afara granițelor țării.
În fapt, România a început (după părerea mea) să primească învățături de business acum 11 ani, de la companii care fac afaceri de sute de ani, așadar este foarte important în business să fi umil, în sensul de a-ți cunoaște locul în raporturile de afaceri. Cu alte cuvinte, poate fi un exercițiu provocator să încerci să fi puțin mai „răbdător” cu tine în privința celui care crezi că ești sau care crezi că ai devenit!
- Ca antreprenor proaspăt lansat în afaceri, trebuie să te obișnuiești cu singurătatea!
Munca remote, în termenii și condițiile tale, de acolo de unde ai liniște și de unde nu te freacă nimeni la melodie (atunci când tu vrei doar s-o asculți), este ceea ce sperăm să dobândim ca antreprenor, cu atât mai mult atunci când am muncit ani de zile în corporații cu birouri aranjate în open-space. Însă marele neajuns al muncii remote, este singurătatea și neîncrederea cu care mulți dintre clienții tăi (este vorba în special despre companiile mari) privesc munca prestată de unde ei nu te vad, de unde nu te pot controla.
Vei munci mult mai mult pentru proprii tăi clienți decât munceai din postura de angajat și vei fi singur mai tot timpul, cu laptopul tău și cu muzica ta. Începutul în mediul de afaceri presupune câteva întâlniri pe săptămână iar în rest, multe ore de muncă în singurătate, iar spațiile de co-working din Bucuresti nu îți oferă acces la o comunitate ci numai la un spațiu.
Așadar până îți vei permite să achiți costurile unui birou într-un HUB sau o clădire de birouri care să-ți confere condiții favorabile de muncă într-o comunitate, va trebui să te simți bine în compania ta și pe cât posibil, să ieși între oameni mai des, așa cum îți propui de fapt, în fiecare nou început de săptămână.
Foto: https://depositphotos.com
----