- 22 Octombrie 2020
EIT Health pune la dispoziție peste un mil. EUR pentru startup-uri din sănătate
Apelul de proiecte EIT Health RIS Innovation Call a sprijinit 6 proiecte din România în ultimii doi ani, iar în total, în cadrul programului, 28 de consorții ce inovează în domeniul sănătății în Europa au beneficiat de finanțări în valoare totală de 2 milioane de euro în perioada 2019-2020.
Bugetul e de peste un milion de euro anul acesta.
Scopul competiției anuale EIT Health RIS Innovation Call este acela de a sprijini inovațiile din domeniul sănătății dezvoltate de echipe de cercetare care provin din regiuni emergente din Europa Centrală, de Est și de Sud, inclusiv proiecte românești cu potențial.
În ultimii doi ani, au fost finanțate câte 6 proiecte din România și Slovenia, 3 din Italia, Portugalia și Croația și câte unul din Estonia, Slovacia, Grecia, Cehia, Letonia și Lituania.
În cadrul competiției, fiecare proiect ales primește finanțare, beneficiază de oportunități de mentorat, matchmaking și acces la rețeaua celor mai importanți jucători în domeniul sănătății din Europa pentru a fi susținuți să-și dezvolte soluțiile inovatoare.
Proiectele românești finanțate sunt:- Sistemul de diagnosticare și monitorizare a cancerului pulmonar, dezvoltat pentru a îmbunătăți detectarea precoce a cancerului pulmonar. Din cauza depistării tardive, doar 15% dintre pacienții care suferă de cancer pulmonar ajung sa supraviețuiască încă 5 ani de la diagnosticare. Consorțiul din Cluj-Napoca care dezvoltă sistemul, abordează această problemă cu o procedură de testare non-invazivă standardizată. Procedura va folosi analiza imaginii bazată pe ultrasonografia transtoracică (TUS), ajutându-i pe medici să decidă dacă o leziune are un caracter benign sau malign.
- Sistemul de diagnosticare şi monitorizare a afecţiunilor pulmonare difuze, bazat pe algoritmi de inteligență artificiala și ecografie transtoracică dezvoltat de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, cu sprijinul FreshBlood HealthTech.
- TULLY este un dispozitiv wearable de monitorizare și control emoțional pentru copiii diagnosticați cu ADHD (Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) dezvoltat de startup-ul Stressless SRL in Cluj-Napoca. Dupa 3 ani de dezvoltare a prototipurilor Stressless a ajuns la faza de testare pe scară largă, ajustare finală a algoritmului și pregătire pentru lansare, eforturi în care beneficiază de sprijinul Facultății de Psihologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al Freshblood HealthTech.
- HEAL4LIV – sistem robotizat inovator dedicat îmbunătățirii tratamentului intervențional minim invaziv în cazul unuia dintre cancerele cu cea mai mare rată de mortalitate – cancerul hepatic. Sistemul este dezvoltat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. „Octavian Fodor” și Select It Serv, cu sprijinul Freshblood HealthTech
- Îmbunătățirea unui prototip de scanner parodontal 3D ultrasonografic, cu arhitectura freehand, utilizând rețele neuronale în procesarea imaginilor ultrasonografice în scopul automatizarii fluxului de prelucrare a datelor achiziționate. Proiectul este coordonat de catre Chifor Research SRL având ca parteneri: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Institutul Roman de Știință și Tehnologie și este derulat cu sprijinul Freshblood HealthTech.
- InnoHealth - sistem robotizat inovator pentru reabilitarea membrelor superioare ale supraviețuitorilor de AVC (accident vascular cerebral). Deficiențele membrelor superioare afectează între jumătate și trei sferturi din supraviețuitorii accidentului vascular cerebral, iar situația este amplificată de existența unui deficit crescut de personal medical în multe țări europene. Sistemul este format din trei module robotice, fiecare modul fiind un exoschelet cu elemente reglabile. Designul modular generează rentabilitate și o întreținere mai ușoară.
“În întreaga lume, sistemele de sănătate și cadrele medicale au fost nevoite să se confrunte cu provocări serioase anul acesta din cauza pandemiei de coronavirus și din păcate, se pare că această provocare este departe de a se fi încheiat. Așadar, acum este cu atât mai important să susținem inițiative noi, deschizătoare de drumuri și revoluționare în sănătate, care oferă soluții noi și pot face mai ușoară viața pacienților, a medicilor și a personalului medical, precum și procesul de vindecare mai eficient. Scopul nostru este să sprijinim următoarea generație de inovatori să pună bazele unor noi companii de viitor în domeniul medical”, declară Mónika Tóth, Managerul Programului EIT InnoStars RIS.
În timp ce în 2019, 33% dintre proiectele finanțate s-au concentrat pe big data, soluții cloud, aplicații și platforme mobile, numărul lor a crescut la aproape 40% în 2020 – iar această direcție este în concordanță cu o tendință globală: din moment ce furnizorii de servicii medicale generează o cantitate imensă de date în fiecare zi, este foarte necesar să găsim soluții care să poată analiza și interpreta aceste date.
Acest lucru devine și mai important în perioadele de pandemie. Anul trecut, jumătate dintre echipele finanțate au dezvoltat noi soluții medicale, cum ar fi plasturii pentru tratamentul psoriazisului sau un sistem activ de culturi celulare 3D pentru hepatocite primare.
Cei care sunt interesați să participe la competiție pot afla mai multe informații în cadrul webinarului online EIT Health RIS Innovation Call din data de 26 octombrie 2020 și se pot înscrie în program aici, în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie 2020.
Pentru a se putea înscrie în competiție, startup-urile vor trebui să îndeplinescă următoarele condiții:
- Sa aibă un parteneriat (obligatoriu) cu minimum o entitate (partener academic sau instituție de cercetare/instituție medicală)
- Partenerul principal trebuie să aibă o prezență oficială înregistrată în Regiunea Nord-Vest, unde se află Hub-ul local EIT Health – Asociatia INIT și FreshBlood HealthTech
- Proiectele din domeniul sănătății au finalizat stadiul Innovation Maturity Level 2 (Idee) și au început etapa Innovation Maturity Level 3 (Proof of Concept) cel puțin în 2 din cele 4 domenii
Apelul de proiecte EIT Health RIS Innovation Call își propune să finanțeze proiecte de înaltă calitate, solide și echilibrate inițiate de startupuri in colaborare cu instituții academice sau de sănătate. Proiectele vor fi dezvoltate în colaborare cu Hub-urile EIT Health, organizații locale care susțin dezvoltarea ecosistemelor regionale. Hub-ul EITHealth pentru Romania este Asociatia INIT & Freshblood HealthTech.
Fiecare proiect primește până la 75,000 de euro finanțare pentru dezvoltarea produsului sau soluției inovatoare.