- 27 Octombrie 2026
eLearning România ajunge la a treia ediție: cum îmbinăm educația digitală cu AI-ul
Conferința este realizată în parteneriat cu Asociația Learning Innovation. Experți din tehnologie, educație și mediul de business se reunesc la Bucureşti pentru a explora modul în care inteligența artificială transformă învățarea și dezvoltarea competențelor.
În ziua de astăzi, inteligența artificială poate genera conținut educațional în câteva secunde, provocarea nu mai este doar accesul la tehnologie, ci modul în care aceasta contribuie efectiv la calitatea învățării și dezvoltarea competențelor.
În cadrul conferinței sunt invitați speakeri din departamentele de Learning & Development, lideri în HR și mentoring, experți în tehnologii educaționale, cadre didactice, profesori universitari și cercetători din mediul academic, dar și specialiști din sectorul de business, care vor aduce în discuție aplicații concrete, bune practici și provocările integrării AI în educație și formare profesională.
Programul include două sesiuni complementare: Corporate & Learning Development, dedicată transformării formării profesionale, și Academic & Școli, axată pe integrarea responsabilă a AI în educație, evoluția rolului profesorului și noile modele de învățare. Evenimentul va include prezentări, dezbateri și exemple de bune practici, precum și festivitatea de premiere a Olimpiadei RED susținută de Asociația Learning Innovation, competiția națională dedicată creatorilor de resurse educaționale deschise și interactive.
Pentru a fi alături de specialiști la eveniment, completează formularul de înscriere disponibil aici.
Detalii participareData: 4 noiembrie 2026, 09:30 - 17:30
Locul: Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanți nr. 50B, București, și online
Detalii, program și înscrieri: aici.