- 19 Iulie 2022
eMAG investește 200.000 de euro pentru dezvoltarea liderilor din companie
eMAG investește și anul acesta în programe de învățare dezvoltate de universități de prestigiu, ca parte a programelor sale de dezvoltare continuă a liderilor și a convingerii că educația nu se oprește niciodată.
Grow Talent, programul la care vor participa 75 de angajați eMAG, se va desfășura în două etape, în perioada iulie – octombrie 2022, respectiv februarie - aprilie 2023.
La eMAG învățăm în fiecare zi, prin intermediul proiectelor complexe la care suntem expuși, iar colegii noștri au posibilitatea să studieze programe oferite de unele dintre cele mai renumite universități și să se conecteze astfel la cele mai noi curente de gândire și tendințe de la care să se inspire și să învețe. Participanții la ediția trecută au apreciat mai ales faptul că au dobândit și mai multă claritate și structură în ce privește inovația în business,” a declarat Cosmin Dodoc, VP People & Organisation eMAG.
Cele trei programe se vor concentra pe business process design pentru management strategic, negociere și strategie.
eMAG investește constant în creșterea echipei și a dezvoltat, de-a lungul timpului, Academii de învățare dedicate echipelor, programe de dezvoltare a noii generații de lideri precum Future25 sau Upgrade, programul de dezvoltare a oamenilor aflați la începutul carierei sau programe de executive development, în parteneriat cu universități precum Harvard, MIT sau London School of Economics, cum este și Grow Talent.