eMAG susține internaționalizarea afacerii prin Start-Up Bridge

Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și eMAG, cel mai mare retailer online local, au încheiat un parteneriat care are ca obiectiv susținerea antreprenorilor români în procesul de internaționalizare prin dezvoltarea proiectului Start-Up Bridge.    

Dezvoltarea și creșterea proiectului Start-Up Bridge se concentrează anul acesta pe două zone importante identificate de antreprenorii români: crearea unei comunități de antreprenori români care vor să își extindă afacerea peste hotare și realizarea a două cercetări care să urmărească impactul economic al internaționalizării și să identifice barierele care stau în calea dezvoltării businessului românesc peste hotare. 

  

Astfel, pe lângă selecția și prezentarea a 20 de studii de caz cu firme românești care s-au internaționalizat, programul Start-Up Bridge a început în luna octombrie două studii care vor avea rezultate utile antreprenorilor și specialiștilor direct interesați de fenomenul internaționalizării. Primul studiu, realizat în parteneriat cu profesori ai Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, are ca obiectiv identificarea impactului și potențialului economic al internaționalizării firmelor românești.

 

A doua cercetare, de tip calitativ si cantitativ, reprezintă o premieră în domeniul dezvoltării internaționale a businessului românesc și va identifica barierele care stau în calea dezvoltării peste graniță a afacerilor românești și mai ales principalele nevoi ale antreprenorilor care s-au internaționalizat.

 

Investițiile realizate de companii românești în străinătate

 

Parteneriatul este bazat, pe de o parte, pe viziunea companiei eMag de a stimula internaționalizarea firmelor românești și pornind de la nevoia economiei românești de a avea campioni în businessul regional și, de cealaltă parte, pe dorința membrilor Fundației Romanian Business Leaders de a dezvolta prin educație ecosistemul antreprenorial local.

  

 “Suntem într-o perioadă în care societatea este divizată și avem nevoie de teme care să unească societatea. Internaționalizarea, prin construcția de lideri de business regionali, este o temă care produce valoare pentru toată lumea. Toți au de câștigat pe termen lung", a declarat Iulian Stanciu, CEO al eMag, una dintre cele mai active companii românești de pe piețele externe, după extinderea operațiunilor în Bulgaria, Polonia și Ungaria.

  

Investițiile directe realizate de companii românești în străinătate sunt de numai 700 milioane de euro, ceea ce plasează România pe ultimul loc în regiune. Prezența internațională directă a firmelor românești este modestă, numărul companiilor autohtone care efectuează investiții străine pe piețele externe fiind de aproximativ 20 într-un singur an.

 

2.000 de companii predispuse la extindere peste hotare

 

Antreprenorii români au nevoie de know-how, networking, studii și informații punctuale despre oportunitățile de business din străinătate, asfel încât Fundația Romanian Business Leaders a lansat recent Start-Up Bridge, un proiect de internaționalizare a afacerilor românești care a interacționat deja cu 300 de antreprenori și manageri români interesați să-și extindă businessul peste hotare. 

  

Echipa Start-Up Bridge ajută prin know-how și resurse antreprenorii care vor să se internationalizeze, organizează evenimente de match-making pe piețele externe și oferă inspirație și cunoștințe tehnice prin meetup-uri organizate împreună cu antreprenori care și-au dus afacerile în străinătate.

  

Peste 2.000 de companii autohtone sunt predispuse direct la extindere peste hotare, iar cel mai mare potențial de internaționalizare îl au firmele românești care sunt lideri de industrie pe piața locală, start-up-urile din tehnologie “born global” (născute global) și firmele care înregistrează o creștere rapidă (High-Growth Enterprises), acestea sunt concluziile proiectului Start-Up Bridge în primul an de activitate.  

      

Studiile de caz analizate în cadrul proiectelor Start-Up Bridge sunt firme antreprenoriale românești care s-au internaționalizat deja, printre care se numără SaladBox, Autonom Rent-a-Car, eMag, DocProcess, Qualitance, StarTech Team, T-Me Studios, Modex, Pitech Plus sau Neogen. Urmatorul studiu de caz analizat si prezentat in cadrul proiectului Start-Up Bridge este UiPath, primul "unicorn" pornit în România, evaluat la 3 miliarde de dolari.  



Citeste si