evoMAG extinde livrările și se integrează cu Tazz. Televizoare în 90 de minute

evoMAG intră în parteneriat cu platforma de livrare rapidă Tazz. Clienții care comandă în aplicația Tazz vor putea intra în posesia produselor vândute de evoMAG în 30 – 90 de minute de la plasarea comenzii.

Cei interesați pot alege din peste 2.200 de produse disponibile momentan, inclusiv televizoare (cu diagonale între 80 și 108 cm), laptopuri, telefoane, monitoare, produse de gaming, componente PC, accesorii etc.

„Intrăm în parteneriat cu Tazz și deschidem un nou canal de vânzare pentru evoMAG, prin listarea în platformă a celor mai căutate produse IT&C, pe care clienții le pot primi chiar și într-o jumătate de oră de la procesarea comenzii. Estimăm că, în primul an de colaborare, evoMAG va livra cu Tazz peste 20.000 de comenzi”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

„Ne bucurăm că, pe lângă selecția extinsă de restaurante, supermarket-uri și magazine, acum putem să punem la dispoziția clienților noștri și produsele evoMAG. Ultimii ani ne-au confirmat nevoia clienților de a primi la ei acasă într-un timp cât mai scurt produsele de care ei au nevoie, de la preparatele de la restaurantele lor preferate, la produse alimentare, gadget-uri sau alte bunuri”, a declarat Alin Șerban, CEO Tazz.

Toate produsele comandate prin Tazz se află în stocul evoMAG și sunt disponibile imediat. Comenzile pot fi plătite doar online, cu cardul. 

Noul parteneriat se înscrie în strategia de diversificare a opțiunilor de livrare rapidă a coletelor, Tazz fiind cea mai recenta platformă de livrări rapide care intră în parteneriat cu evoMAG, alături de alte aplicații de livrare rapidă.

Pentru anul în curs, evoMAG estimează că vor fi livrate peste 50.000 de comenzi prin toate cele 3 aplicații partenere de livrare rapidă, iar peste 100.000 de comenzi vor fi livrate în lockerele easybox, în contextul în care peste 90% dintre comenzi sunt livrare în 24 de ore.

 



Citeste si