Fă lucrurile în ritmul tău

Nu trebuie să grăbești lucrurile și nici nu trebuie să-i invidiezi pe alții care sunt înaintea ta.

Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de joi, 17 martie. Puteți să vă abonați la newsletter aici.


În timpul facultății am decis să nu lucrez. Poate nu pare cea mai inspirată decizie pentru un viitor jurnalist, care avea nevoie de cât mai multă experiență pe teren. După trei ani de facultate (în care am făcut doar practică) atunci când am vrut să mă angajez am primit refuzuri sau nu am fost băgat în seamă în foarte multe locuri în care m-am dus. Unii mi-au zis că nu am experiență. 

Alți colegi precum Octavian sau Vlad aveau deja trei-patru ani de experiență în presă și îi priveam cu un mix de admirație și invidie. Mai apoi am realizat că nu contează vârsta la care faci anumite lucruri. Experiența lor de muncă le-a adus ceva și faptul că eu nu am lucrat în faculate mi-a adus altceva (subiect pentru altădată). 

Poate și tu te uiți la alții care au deja o afacere sau un startup de succes și poate și tu îi privești cu aceiași ochi. Însă trebuie să știi că nu este prea târziu. Oamenii fac lucrurile în propriul lor ritm. Poți să devii antreprenor la 18 ani și să ai un burnout la 30 de ani sau poate faci un startup la 30 de ani sau chiar la 40, de ce nu? Unii se retrag din activitate la 50 de ani, alții ocupă funcții importante în stat la 70 de ani. Unii sunt actori vedetă de mici, iar apoi nu-i mai vezi în niciun film, dar primul rol într-un film al lui Morgan Freeman a fost în 1971, când avea 34 de ani.

Este ușor să te uiți în jur și să-i vezi pe unii înainte, pe alții în urma ta, în această cursă către nicăieri, căreia îi spunem viață. Important este să te uiți la tine, să te concentrezi pe ce faci tu, pe ce-ți place ție. 

Deci dacă te gândești să pornești un startup, dar încă eziți, să știi că nu este sfârșitul lumii. Dimpotrivă, poate este mai bine să aștepți momentul când vei fi convins 100% și atunci te vei putea dedica acestui nou business, indiferent dacă ai 25 sau 45 de ani.





Citeste si