- 8 August 2024
Femeia care face să renască livezile copilăriei
Corina a avut tipul de copilărie desprinsă din poveștile lui Creangă, în care nu doar că se cățăra în pomi, dar îi și îngrijea. Când era mică, participa la activitățile din livadă, cu furcă și găleată pe măsura ei.
Apoi, pe la vârsta de 7 ani, a învățat ce înseamnă să culegi roadele muncii, când mergea cu bunicul la piață și vindea merele culese. Acesta, spune ea, a fost probabil primul moment în care s-a lovit de antreprenoriat. Și i-a plăcut.
”Atunci când munca de-o viață a familiei tale este pe muchie de cuțit ai 2 opțiuni: să te uiți cum dispare, sau să îți aduni forțele și toate cunoștințele, să te autodepășești și să prinzi curaj pentru a redefini business-ul familiei și a-l duce la nivelul următor”, ne spune Corina despre motivația care a împins-o să ducă moștenirea familiei mai departe.
Astfel, pornind de la activitatea din domeniul pomiculturii, Corina a privit livezile ca pe o resursă mult mai bogată și ofertantă, și a dat afacerii de familie noi direcții.
În 2019, Corina a demarat procesul de branding pentru crearea identității Crăiță Merelor, iar odată cu pandemia a redefinit business-ul și a dat startul comenzilor online și livrărilor la domiciliu. Astfel că, de 4 ani, merele din livezile lor din Voinesti, Dâmbovița, ajung în casele oamenilor din întreagă țară. În 2021 au finalizat lucrările la vila din livadă, The Place, și pensiunea a avut primii oaspeți. Iar a treia direcție de business vizează evenimentele și vizitele în livadă, excursii pentru copii și adulți.
”Ce m-a atras cel mai tare să dezvolt și să creez aceste 3 business-uri a fost dorință de a demonstra că se poate și la noi. Mi-am propus să resuscitez faimosul Măr de Voinești, să îl aduc în atenția întregii țări altfel: feminin, elegant, sănătos, însă la fel de gustos! Misiunea mea odată cu începerea proiectului pensiunii, a fost și este să transform o simplă zonă pomicolă într-un spațiu turistic asemenea Toscanei. Educația este viitorul nostru, iar prin excursiile în livadă la cules de mere, mi-am propus să ofer EDUCAȚIE despre tot ce înseamnă mere și producători din România, într-o maniera relevantă, elegantă, care să stârnească curiozitatea, delicioasă și practică.”
Odată cu noile schimbări, Crăița Merelor a avut peste 8000 de copii și adulți care au vizitat livezile lor în ultimii 3 ani. Livada lor produce peste 130 de tone de mere anual. În plantație se găsesc circa 30 soiuri de mere, pe care membrii familiei Oprea le vând în toată ţara, atât online, cât şi în pieţe sau târguri. Comenzile online ajung la circa 30-40 de clienţi in fiecare sâmbăta.
Business-ul s-a extins şi pe partea de producţie de suc şi este, de mai bine de 16 ani, autorizat ca producător de suc de mere natural. În 2023, Crăița Merelor a avut o cifră de afaceri de aproximativ 60.000 de euro, de unde aproape 80% din sumă a fost reinvestită.
Mai mult, ca în orice plantație rodnică, inițiativele de aici au avut ecou și în întreaga zonă, după cum ne spune antreprenoare. Astfel, peste 20 de producători din zonă au început să livreze mere la domiciliu prin comenzi online, au apărut peste 5 mărci înregistrate, acum cel puțin 7 alți producători primesc vizite în livezi iar în Voinești a apărut un hotel plus 3 pensiuni.
Despre ce vei citi:
- cum modernizezi și revoluționezi o afacere cu un model de afaceri strâns legat de tradiție
- cum poți gândi macro o afacere de familie astfel încât s-o salvezi și s-o dezvolți
- cum acțiunile din prorpia ogradă pot influența o comunitate întreagă
Corina face parte din proiectul "Femeile deschid România", o inițiativă lansată de start-up.ro alături de ING Bank România, prin care provocăm cititorii să descopere poveștile femeilor care schimbă România zi de zi, prin acte de curaj sau de normalitate. Proiectul, construit sub forma unui spațiu interactiv, vă provoacă să nu rămâneți doar la 24 de exemple date de către noi, ci de a le extinde zi de zi, prin sugestiile voastre.
Corina Oprea - fondator Crăița Merelor și Crăița Merelor The Place, Antreprenor, Coach și Fermier.
2. Bio copilărie:M-am născut în Târgoviște, orașul unde am urmat școala generală și liceul. Am crescut în Satul Voinești, alături de bunicii materni, părinții și sora mea, iar în satul vecin, Candesti - îmi petreceam weekend-uri sau vacanțe alături de bunicii paterni și unchi. Cel din urmă devenind și locul unde am început călătoria antreprenorială.
Am avut o copilărie de vis - alergam pe dealuri, mergeam la gârlă să ne scăldăm, mâncam roșii de pe câmp și coceam porumb pe malul Dâmboviței - ca-n poveștile lui Ion Creangă. Încă de la câțiva anișori mergeam la treabă cu părinții și bunicii, în livezi și mâncam toate fructele direct din pom, ca și acum de altfel. Fie că era vară și întorceam fânul, cu furci de lemn pe măsura noastră, fie că era toamnă și mergeam la cules de mere, unde învățam cum se culeg, dar în special "supravegheam" culegătorii pentru a culege merele cu grijă. Iubeam să mă cațăr în cireșii înalți, iar vara petrecem ore întregi împreună cu sora mea în vârful cireșului, în adierea vântului.
Pe la 7 ani, bucuria cea mai mare era să merg la piață cu bunicul, să vindem fructele, să interacționez cu clienții și să fiu recompensată pentru munca depusă. Aici a început, cred eu, inițierea în antrerenoriat.
Când eram mică visam să mă fac polițistă. Îmi plăcea uniforma și să fac dreptate.
3. Bio educație:În liceu m-am concentrat pe limbile străine, învățând Engleza, Franceza, Italiana, Spaniola și Germana. Dintre toate, germana nu m-a cucerit.
Facultatea pe care am urmat-o a fost Geografie, având diploma ce mi-ar permite să predau, iar masterul a fost în Fenomene geologice de risc. La o primă vedere nu păreau să aibă legătură cu viitoarea cariera, însă azi ajută foarte mult în domeniul Pomiculturii și al Turismului.
Însă cea mai buna pregătire, pe care aș recomanda-o fară să clipesc, a venit din implicarea în Asociațiile studențești din facultate, participarea la traininguri, organizarea de evenimente, colaborarea cu asociații ale studenților din țară. Pot spune că aceasta experiență a pus bazele dezvoltării mele profesionale.
Am obținut brevet de ghid turistic și certificat de director de hotel încă de la finalul facultății, însă au fost puse bine într-un dosar, până acum 4 ani.
Imediat după facultate, am intrat în lumea corporate, având la baza limbile străine, iar după numai 2 ani, am aplicat pe un rol de Management, pe care l-am obținut. Am descoperit atunci pasiunea pentru leadership, iar acesta a fost focusul meu pentru următorii 10 ani. Deși lucrez de mai bine de 15 ani în corporație, ocupând diferite roluri în Management, azi, focusul meu nu mai este "cum să devin Director" ci "cum să devin un antreprenor mai bun" și cum să inspir și să ajut comunitatea din satul meu natal.
Am pus întotdeauna foarte mult accent pe dezvoltarea continuă, urmând cursuri în toate domeniile ce au legătură cu lucrul cu oamenii și clienții, obținând calificări, ținând cursuri și dezvoltând un network solid și foarte divers.
4. Ce-ți place să faci când nu muncești?Iubesc marea! Când nu muncesc, îmi place să fiu pe plajă, să ascult marea. Sigur că nu pot face asta în fiecare moment liber, iar atunci când nu pot ajunge la mare, petrec timp cu iubitul și cu pisicile, ne relaxăm cu un cocktail sau un pahar de vin și cu o jucărie nouă pentru pisici.
Atunci când nu fac cele de mai sus, îmi place foarte mult să îmi pun salopeta, să iau sculele și Pinterestul și să creez diferite obiecte pentru pensiune, pentru grădină în special, iubesc să am grijă de cei peste 40 de trandafiri, să îi admir, să îi miros și să îi rasfat.
În acest timp, de cele mai multe ori am căștile puse și ascult fie o carte despre vânzări, fie despre educație financiară, marketing sau cum să te bucuri de călătoria antreprenoriatului.
5. Când ai știut că vrei să te dedici domeniului în care activezi, ce te-a atras către acesta și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?Încă de mică am știut că nu voi părăsi cu totul satul natal și livezile îngrijite cu atâta ardoare de părinți și bunici. Simt nevoia să menționez că "domeniul" meu sunt de fapt domeniile de activitate din livadă și din jurul livezilor cu meri.
Astfel că, desi suntem producători de mere de peste 60 de ani, în 2019 am demarat procesul de branding pentru crearea identității Crăiță Merelor, iar odată cu pandemia an redefinit business-ul, obligați fiind, și am dat startul comenzilor online și livrărilor la domiciliu. Astfel că de 4 ani, merele din livezile noastre din Voinesti ajung în casele oamenilor din întreagă tara, însă cu precădere din București și Ilfov prin livrările la domiciliu. Tot acest proces este gestionat de familia noastră: de la îngrijirea livezilor, până la producția sucului de mere, pregătirea comenzilor și livrarea lor.
Pensiunea din livada Crăiță Merelor The PLACE, a încununat gândurile din copilărie, viziunea părinților, experiență din corporație și toate temerile din lume legate de crearea unui business în Turism într-o zona cu ZERO prospecte în acest domeniu.
Casa construită de părinți acum 30 de ani, era pregătită să fie acum în lumina reflectoarelor. Am pornit cu dorința de a crea un loc premium, unde să ai tot ce ai nevoie, să fie acel loc unde eu visez să merg în concediu, care să fie și cald și primitor în același timp. Am știut că este momentul atunci când un prieten m-a întrebat: "Ce mai aștepți? De ce nu te apuci de pensiune?" iar toate răspunsurile care îmi veneau în minte nu păreau să fie argumente suficient de bune pentru a nu mă apuca. Astfel am plecat la drum alături de câteva femei care m-au susținut necondiționat - Arhitect și Designer de interior - Vanda de la Mura Studio, managerul meu din corporație - Mirona sau vocea rațiunii, cum îmi place să îi spun și sora mea, Alina, cu care împărtășeam idei și care mă susținea în discuțiile contradictorii cu părinții.
A treia și cea mai noua nișă, legată de livada, sunt excursiile educaționale cu copii și adulți în livadă. Acest nestemat care stătea bine ascuns din teama de a nu distruge livezile, azi este cel mai strălucitor diamant! Bucuria și curiozitatea copiilor odată ajunși în livadă și momentul când mușcă din mărul roșu sau verde, cules cu mâna lor, este de neprețuit. Informațiile cu care pleacă atât adulții, cât și copiii după o zi în livada, cât și aprecierea față de noi, pomicultorii, pentru toată munca depusă, ne dă aripi!
6. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către zona aceasta?Mama a fost mereu cea cu spirit întreprinzător: de la patiserie și cofetărie când era în liceu, la florărie, magazin și acum mere.
Este un om care te inspiră, orice ar face: de la project manager al diferitelor business-uri, la antreprenor, găsit soluții sau proiecte DYI.
Sincer, un model de antreprenor de succes din România nu am avut, însă am încercat să devin eu tot ce mi-aș fi dorit să mă inspire pe mine la început.
7. Îți amintești de vreun role model feminin de-a lungul vieții tale care să fi avut vreo contribuție la traseul tău profesional?Aș putea spune că fiecare femeie pe care o întâlnesc, antreprenor sau nu, are o contribuție în traseul meu profesional. Mă inspir de la femeile puternice în poziții de conducere care au încredere în ele și își susțin punctul de vedere, de la femeile care susțin alte femei - antreprenor sau nu, de la femeile care au avut un vis pe care l-au transformat în realitate!
M-a inspirat și ajutat cu lucrările sale Brene Brown, Vanda, prietena și arhitecta mea, m-a inspirat ca și antreprenor și profesionist, cu viziunea ei, încrederea în proiect și abordarea ei. Azi mă inspira Cristina Bâtlan, prin povestea ei și creșterea business-ului, precum și prin susținerea tinerilor antreprenori.
8. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut aceasta în domeniul în care activezi.Crearea Pensiunii Crăița Merelor The PLACE și evoluția acesteia, aceasta este realizarea de care sunt tare mândră, iar impactul este unul wow: zona Voinești nu mai este doar o zonă pomicolă pentru oameni, ci o zonă turistică, la 3 ani distanță s-a construit primul hotel premium din zonă, s-au mai deschis 3 pensiuni, iar oamenii au planuri de investiții în zona turistica de aici.
9. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.Un impas a fost atunci când eram la jumătatea proiectului cu Pensiunea și bugetul nu mai părea să ajungă până la finalizare. Deși părea că nu am soluții, vorbind cu alți prieteni antreprenori despre acest lucru, nu doar că mi-au dat idei, dar m-au ajutat cu o parte din materialele necesare și plata la termen, mi-au recomandat materiale similare însă cu un preț mult mai rezonabil, păstrând designul pe care mi-l doream și tot așa.
Lecția pe care am învățat-o atunci este că trebuie să ceri ajutor ca să primești și că un antreprenor te va înțelege și te va ajuta cât va putea de mult atunci când va ști povestea ta.
10. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce ți-ar plăcea să scrie la descrierea ta.Femeia care a transformat mărul într-un diamant.
Femeia care a readus Mărul în Istorie transformând Valea Dâmboviței în Toscana României: o destinatie turistică de vis.
Cea mai mare provocare în agricultură: tradiția însăși
În copilăria Corinei lucrurile păreau simple. Culegea fructe și mergea cu ele la piață. Prin vizitele Corinei cu bunicul ei la piață, ea a învățat cum să gestioneze clienții, cum să vorbești, cum să vinzi, cum să așezi marfa și cum să numeri banii.
Pe lângă aceste lecții, experiența de la munca din livadă a venit și cu primele lecții valoroase: ”a aprecia ceea ce avem și munca fiecărei persoane. Am învățat că respectul este moneda de schimb cea mai importantă: respectul față de muncă, față de natură, față de oamenii care veneau la muncă la livada, față de tot ceea ce ne înconjoară. Am mai învățat și că răbdarea este extrem de importantă, pentru că un pom, nu crește dintr-o dată pentru a ne oferi fructe”, ne explică antreprenoarea.
Pe măsură ce Corina a crescut și a înțeles mai clar dimensiunea business-ului, a văzut și limitările care vin din domeniul agricol. Astfel, așa cum ne spune ea, cea mai mare provocare în agricultură este tradiția însăși.
”Obstacolul cel mai important pe care am reușit de-a lungul anilor să îl depășim a fost vânzarea la preț derizoriu al merelor. Cum am reușit să facem asta? În primul rând, acum peste 15 ani, ne-am alăturat inițiativei piețelor volante, unde am descoperit cât de mult apreciază clienții produsele românești și ne-am format o clientelă fidelă. Acum 16 ani am început producția de suc de mere, ceea ce a fost de asemenea un mare pas înainte spre o mai bună exploatare a producției de mere prin vânzarea sucului de mere la un preț superior merelor de industrie. În 2020, odată cu livrările, vânzările au crescut și garanția veniturilor în baza comenzilor ne-a ajutat să avem o mai bună planificare a investițiilor, o mai bună estimare a veniturilor și ne-a adus clienți de calitate, la care nu am fi avut acces altfel”, ne explică ea.
Dezvoltarea și inovarea au venit pe un set de provocări date o dată de metodele tradiționale cu care erau obișnuiți părinții ei, dar și de obstacolele financiare specifice creșterii unui astfel de business: ”utilaje și tehnologii folosite pentru procesul de producție sau pentru a introduce noi produse pe piață. Astfel de investiții depășesc cu mult profitul obținut din vânzarea merelor, de aceea diversificarea surselor de venit era un lucru absolut necesar.
Totul a început cu livezi mai mari și mai bogate. ”Dacă pe vremea bunicilor livezile erau formate în principal din pruni și câțiva meri, Ionatan, Reinette, Cretesc și câțiva Goldeni, în ultimi 40 de ani, părinții au plantat peste 20 de soiuri de meri, pruni, peri, cireși și piersici pentru a avea o mai mare diversitate. În ultimii 40 de ani, business-ul s-a dezvoltat într-o direcție bună: am continuat să ne concentrăm pe soiuri de mere căutate în piața de consumatori, am fost prezenți la Târgurile de Produse tradiționale din București încă de la început”, ne spune Corina.
2008 a fost anul în care au adăugat o nouă direcție în business, și anume o mică fabrică de suc de mere natural, primii din zona pomicolă Voinesti care au pariat pe acest produs. ”În doar câțiva ani, sucul nostru de mere a devenit extrem de apreciat, business-ul a crescut, iar consătenii au fost inspirați. Astfel, 14 ani mai târziu, peste 50% din localnici produc suc de mere, iar în sat au apărut și trei fabrici de suc de mere”.
În 2019, Corina și soara ei au început procesul de branding, iar în 2020 au înregistrat marca Cărița Merelor. Odată cu acest proces, au devenit mai vizibili ca afacere în online, cu misiunea de a arăta oamenilor ce înseamnă mărul românesc, cum arată viața în livadă, dar și să crească vânzările.
Acum, Crăița Merelor funcționează ca un business care stoarce tot ce e mai bun din fructe, pe aceste trei direcții:
- vânzarea fructelor direct din pom, prin evenimentul din toamnă: " La Cules pe Tărâmul Crăiței", ce se desfășoară în lunile Septembrie și Octombrie, atât pentru familii în weekend, cât și pentru elevi în timpul săptămânii.
- vânzarea fructelor fresh, deshidratate și a sucului de mere online, prin comenzi la domiciliu dar și fizic la Târgul de Produse Tradiționale din Agronomie, Bucuresti
- distribuția fructelor fresh, deshidratate și a Sucului de Mere către băcănii, restaurante, școli, companii sau cafenele.
Odată introduse noile direcții derivate din activitatea principală a familiei Oprea, livada, rezultatele s-au simțit în viața brand-ului.
- evenimentele, pornite în 2021, anul acesta au avut locurile ocupate încă din ianuarie.
”Cererile pentru vizitele în livada există de peste 10 ani, însă teama că pomii pot avea de suferit din cauza vizitatorilor mici și mari care nu ar ști cum să culeagă fructele, ne-a ținut în loc. Odată ce am pornit cu acest concept, ne-am propus să oferim o adevărată experiență în livada, nu doar o vizita și niște mere. Fiecare persoană care ne vizitează, va afla istoria livezilor noastre, cum se îngrijesc livezile cu meri, câte soiuri există și cum le deosebim, când se coc merele românești și cum se păstrează cel mai bine, și cel mai important. vor învața cum se culeg merele astfel încât să avem grijă de pomi.”
Din banii obținuți în urma acestor evenimente, Crăița Merelor a reușit să iasă din zona agriculturii de subzistență și să treacă în zona unui business cu perspective de dezvoltare imense.
- cazarea din livadă
Ideea unei pensiuni a venit de la casa veche, consturită de părinții corinei, care ajunsese să fie casă doar pentru mere, nu și pentru oameni. Casa fusese consturită acum 30 de ani, după un vis al părinților Oprea. Iar în 2020 a apărut ideea de a-i da strălucirea și scopul gândite inițial.
”Nu investi! Cine o să vină aici? E doar o livadă cu meri!" au fost cuvintele care m-au motivat poate cel mai tare sa duc la bun sfârșit acest proiect și să fie un succes. Localitatea nu era una turistică și nimeni nu mai îndrăznise să se uite la zona pomicolă Voinești din alt unghi, cel al experiențelor, al turismului, al fructelor minunate atât de apreciate de oamenii din țara întreagă. Sunt tare mândră că nu am renunțat la acest vis și că în fiecare zi mă trezesc cu gandul de a aduce ceva nou, de a îmbunătăți locul cu ceva”, ne spune antreprenoarea despre acest proiect.
Vila a stat un an și jumătate sub semnul lucrărilor, iar în iulie 2021 a găzduit primii oaspeți. De atunci, clientii i-au vizitat în fiecare weekend. Astăzi rezervările se fac cu 2-3 luni înainte, chiar și cu un an, pentru sejururi de 2 nopți majoritatea, însă și pentru sejururi de 10 nopți.
Pe lângă cazarea din județul Dâmbovița, în livadă au fost organizate și evenimente precum retreat-uri de yoga, cursuri de public speaking, cursuri de astrologie, psihologie, dar și team building-uri și diverse ședințe.
Dacă planurile care păreau cândva la nivel de vis sunt în plină desfășurare, antreprenoarea din livadă mai are câteva idealuri pentru Crăița Merelor.
”Îmi doresc să extind evenimentele în livadă cu nunți și evenimente festive, să adaug la producție un produs inovator și sănătos, făcut din mere, și să dezvolt o serie de cursuri pentru agricultorii cu spirit antreprenorial, pentru a transforma cât mai multe locuri din țară în obiective turistice educative și calitative”.
Pe lângă direcțiile comerciale de brand, Corina a văzut agricultura sustenabilă îndeaproape, din copilărie, când animalele ofereau îngrășăminte bio pentru livezi, când nicio resursă nu se pierdea, ci avea un rol bine stabilit în gospodărie. Pentru ea, agricultura sustenabilă înseamnă soiuri de pomi fructiferi cu rezistență genetică la boli, în utilizarea tuturor resurselor din livadă, fie pentru a produce noi produse, fie pentru a susține evoluția livezilor.
Iar la capitolul ce i-ar plăcea să se întâmple, Corina menționează: ”peste 10 ani mi-ar plăcea să avem utilaje noi, cât mai verzi, să avem drone pe care să le folosim pentru lucrările agricole, să culegem o mare parte a producției automatizat. Mi-ar plăcea să aducem și în Voinești tehnologia italiană de a produce piele eco din cojile rămase de la merele folosite, astfel am deschide noi perspective și am refolosi o cantitate imensă de materie primă care momentan este considerată deșeu. Mi-ar plăcea să folosim energie solară pentru a asigura toată energia necesară procesării merelor. Îmi doresc ca și Crăița Merelor să fie pionierul în pomicultura sustenabilă și economie circulară din zona Voinești.”