Creierul vede tot: Am întâlnit cel mai înfiorător startup din lume - Fifth Dimension

La Tel Aviv, într-o nouă tentativă de a descoperi ecosistemul antreprenorial israelian, am dat de poate cea mai înfricoșătoare companie din lume. Tehnologia sa, pe cât de fascinantă, e pe atât de intruzivă. Fifth Dimension e una dintre puținele companii care poate face Deep Learning, adică poate descoperi informații despre orice, pornind de la date aparent întâmplătoare.

Aș fi vrut să spun că am fost la sediul Fifth Dimension, dar nu e așa. Întâlnirea pe care am avut-o cu Guy Caspi, fondatorul și CEO-ul companiei a fost la etajul 28 al unei clădiri de birouri din Tel Aviv, în altă companie a sa, DeepInstinct. Motivul? “La Fifth Dimension, din cauza particularității tehnologiei și a protecției ei, nu putem să facem o vizită”, ne-a spus Guy Caspi.

Absolvent de MIT și director a două companii, Caspi e un tip cu ochelari de hipster și părul vopsit blond, spre alb. Vârsta e un mister. Ne primește îmbrăcat cu un tricou alb, fizic atletic. Ce nu spune CV-ul său de pe LinkedIn e tocmai partea esențială din cariera sa - perioada petrecută în armată, în divizia de securitate cibernetică. Acolo a învățat principiile de bază, acolo și-a cunoscut asociații și o parte din angajați. Primul slide al prezentării începe foarte israelian: 80% din angajații Fifth Dimension au 8-10 ani de experiență în Forțele Israeliene de Apărare. Pe scurt, armata. Și nu orice armată, ci diviziile de IT ale acesteia, care dezvoltă tehnologii ultrasecrete și foarte dezvoltate în domeniul cybersecurity și nu numai. E parte a existenței israeliene, a ecosistemului antreprenorial. Aproape orice poveste începe de acolo, de la serviciul militar obligatoriu, care-i califică pe specialiștii din IT-ul israelian și-i pune în fața celor mai complexe tehnologii. De asemenea, la Fifth Dimension, 85% din cei care sunt angajați au doctorate sau masterul în matematică sau în cercetarea datelor. Șeful board-ului Fifth Dimension? Benny Gantz, fost șef de stat major al Armatei Israeliene.

Așadar, nu suntem la orice companie. Guy Caspi vorbește cu siguranță, aproape arogant. Singurele semne de omenie apar atunci când învârte un rozariu în mână, probabil un obiect de care se agață pentru siguranța prezentărilor. Fifth Dimension e o firmă care face deep learning. Și vă întrebați, cei mai puțin tehnologizați, ce înseamnă asta. Ei bine, înseamnă că o mașină, un computer, poate gândi ca un om, fără să-i fie introduse un set de date exacte. Hai să luăm un exemplu: urmărește pe internet profile de pe rețelele sociale, date de pe card, rapoarte ale serviciilor secrete, bilete de avion, și poate descoperi date relevante într-un morman care pare întâmplător. Din acest motiv, tehnologia de deep learning a Fifth Dimension are două aplicații: în retail, pentru marile lanțuri de magazine, care vor să învețe lucruri despre clienții lor, și în domeniul securității de stat - Fifth Dimension vinde tehnologia către state care vor să analizeze toate datele strânse de serviciile secrete și să primească rapoarte mai rapide și mai exacte. E un James Bond mult mai precis, fără nevoi carnale. Fără nici măcar nevoi de internet. Voi explica mai târziu.

Creierul

“You are being watched. The government has a secret system, a machine that spies on you every hour of every day. I know because I built it. I designed the machine to detect acts of terror but it sees everything. Violent crimes involving ordinary people, people like you”.

Acesta este începutul unui film cu spioni. E serialul “Person of Interest”, în care o mașinărie care folosește deep learning se folosește de camerele de luat vederi de pe stradă și știe orice despre cetățeni. Știe unde ești, ce faci și cât de nervos ești. Știe când se va produce o infracțiune. Acest creier e numit în serial “The Machine”. În viața reală, mașina e construită de Fifth Dimension, iar fondatorul său, Guy Caspi, îl numește fără urmă de ezitare “The Brain” - Creierul.

“Știți Minority Report? E un film de acum 14 ani. Acolo există o tehnologie care prezice viitorul și alertează autoritățile privind posibilele crime. Nu mai e doar un film. Știm să prezicem, cu tehnologia noastră, următoarea crimă, următoarea infracțiune sau atac terorist”, spune Caspi.

De exemplu, cu ajutorul Creierului, tehnologia secretă dezvoltată de Fifth Dimension, Guy Caspi spune că pot fi prezise atacuri teroriste. De ce nu s-a întâmplat până acum? Sau poate s-a întâmplat, dar nu vom ști niciodată, așa cum nu știm nici care sunt clienții Fifth Dimension. “Sute de persoane au murit în atacuri teroriste. Am cerut autorităților să ne arate datele culese. Am analizat datele în platforma noastră și am descoperit un model. Informația a fost acolo, de fiecare dată, dar toate datele erau ascunse sub un munte de task-uri, de sarcini zilnice ale oamenilor. Nimeni nu a avut abilitatea de a conecta punctele”, povestește Caspi. Despre asta e vorba la Fifth Dimension - nu doar colectează informații, ci le corelează cu o viteză uluitoare și fără a ține cont de limitări. Poți să hrănești Creierul cu orice.

Știți Minority Report? E un film de acum 14 ani. Acolo există o tehnologie care prezice viitorul și alertează autoritățile privind posibilele crime. Nu mai e doar un film. Știm să prezicem, cu tehnologia noastră, următoarea crimă, următoarea infracțiune sau atac terorist

“Putem învăța orice limbă străină în trei zile. Sistemul e agnostic la limbi străine”, spune Caspi. Acesta nu e Google Translate. Fifth Dimension preia datele și înțelege limbajul în trei zile. “Tehnologia deep learning e cel mai mare salt în tehnologie din ultimii 50 de ani. Sari peste orice procesare manuală a datelor. Nu trebuie să ai un doctorat în inteligență artificială”, explică Guy Caspi. Tehnologia a ajuns într-un moment în care calculatoarele au o putere de procesare atât de mare, încât nu trebuie hrănite cu date, ci și le iau singure. Pentru a procesa astfel de date, calculatoarele nu folosesc neapărat memoria computațională, ci cea grafică. Practic, au implementat un algoritm de învățare artificială peste un motor grafic, folosit pentru a procesa imagini.

Încotro se duce tehnologia?

În minutele petrecute în startup-ul Fifth Dimension, care a fost în stealth mode până anul trecut (adică se știa de existența lui, dar tehnologia era necunoscută), am descoperit cum ar putea să aibă impact asupra comunității de intelligence, adică serviciile secrete care colectează date. Am văzut un video. Aș fi vrut să vi-l arăt, dar nu am voie decât să vi-l povestesc. Era vorba despre eliminarea unui suspect de terorism. Cum conectezi punctele? Un posibil atentator are poate un profil real de Facebook, unde are poze cu familia și copiii, zeci de alte conturi făcute prin VPN, grupuri ascunse, comunități de chat, stă pe DarkNet, cumpără arme și muniții acolo, se întâlnește în viața reală, postează pe Twitter... Cum îl descoperi?

Fifth Dimension promite că tehnologia sa poate face legăturile. Ai un suspect? Începi să-l urmărești. De la folosirea de 3 ori la rând a VPN-ului, la un cont de Twitter suspect care lasă o urmă geografică, până la un colet primit prin poștă. Toate aceste date sunt culese automat de către Creierul Fifth Dimension, fără intervenție umană. Cum face asta? Numai dacă este conectat la toate datele posibile din lume. Din acest motiv, Fifth Dimension a fost cel mai înfricoșător startup întâlnit vreodată. Pentru că, brusc, am realizat că iluzia intimității noastre rămâne doar un vis frumos. Aceasta a dispărut pentru totdeauna. Poți să te ascunzi de oameni, de prieteni, de iubite, de părinți și apropiați. Dar peste toți vor plana mai multe asemenea Creiere care vor conecta datele așa cum un om nu poate. Și orice ai face, vei fi prins. Probabil că dacă ești un om normal, nu va conta pentru tine. Probabil că tehnologia va salva vieți și va opri atentate teroriste. Dar senzația de micime persistă pe măsură ce Guy Caspi prezintă Fifth Dimension și spune iar și iar și iar de Creier, ca și cum ar fi o entitate fizică separată. Devine mai grav pe minut ce trece, iar eu devin mai mic în fiecare secundă. O bucată de megabiți sparți în două și analizată de Fifth Dimension.

Ne alegem clienții în funcție de binele companiei și al statului Israel

Cine mai are asemenea tehnologii? Cele de deep learning profund, care sar peste nevoia de a introduce date? Google, Facebook, Baidu în China. IBM și Microsoft au achiziționat companii pentru a avea astfel de tehnologii. Fifth Dimension se laudă că e a șasea companie care are cu adevărat asemenea posibilități. Ar mai fi Palantir, un startup finanțat “pe față” de CIA, dar acolo, spune Guy Caspi, vorbim de muncă manuală, de oameni, nu de un creier atotștiutor. Lupta e atât de mare încât doar aceste companii știu să facă în acest moment deep learning, acest termen pe care nu pot să-l traduc. “Nu ai alt loc decât aceste companii în care poți învăța deep learning din stadiul actual, fără să o iei de la zero”, spune Caspi.

Angajații săi trec prin teste poligraf în fiecare lună. Majoritatea sunt din armată. Cum rămâne cu securitatea? Cu intimitatea? Din punct de vedere al hacking-ului, Guy Caspi are experiență. DeepInstinct e o firmă care folosește deeplearning în domeniul cybersecurity. De asemenea, Fifth Dimension nu conectează Creierul la internet, oricât de ciudat ar părea acest lucru. Soluția e una “on premise”. Creierul e montat la sediul clientului, într-o cameră izolată, ascunsă de lume, conectat la computere care nu au văzut niciodată lumina internetului.

Controlul

“Dar nu suntem controlați? Cum rămâne cu intimitatea? De ce se poate ști atât de mult despre noi?”, întreabă o colegă jurnalistă din Danemarca.

Guy Caspi stă sprijinit de peretele sălii de conferință. Se uită prin ochelarii săi de hipster. Vorbește lent și apăsat. “Ce telefon ai?”, întreabă. Era un iPhone. “Ai acolo datele tale de card, localizarea, conturile de email, rețelele sociale, toate aplicațiile, biletele de avion, tichete la restaurant, adresa de acasă. Crezi că astăzi nu ești controlată?”, spune calm Guy Caspi.

Totuși, unde intervine responsabilitatea? Am și uitat că Fifth Dimension ar putea fi folosită de giganți precum Walmart pentru a avea mai mult profit. Acolo unde vinde tehnologia. Cui nu ar vinde? Cum își aleg clienții? Și brusc, ne mai luminăm un pic.

“Ne alegem clienții în funcție de binele companiei și al statului Israel”

Nimic nu e întâmplător. Ca să vândă astfel de tehnologii în străinătate, Fifth Dimension are nevoie de acordul ministerului apărării din Israel. Până și dronele construite aici au nevoie de aprobarea ministerului. Nu vom vedea Fifth Dimension prea curând în țările arabe.

Senzația

Palantir, startup-ul de care aminteam mai sus, se spune că ar fi responsabil de prinderea și uciderea lui Osama Bin Laden. FBI, CIA și NSA au investit în el pentru a putea face conexiunile mai rapid. Condoleezza Rice și George Tenet sunt printre sfătuitori. Fifth Dimension are șefii armatei israeliene. E împins de la spate nu doar de forța comercială, ci de forța unui stat mic, dar care poate replica imediat.

Guy Caspi stă impasibil, puțin singuratic și ciudat, în colțul sălii de conferință și ne privește cum plecăm. Rămân cu senzația înfiorătoare că, deși știam foarte bine, ca jurnalist tech, că tehnologia de a fi urmăriți 100% există, atunci când te apropii de ea devine înfiorătoare. Cu ajutorul ei sunt prinși și infractorii, cu ajutorul ei lumea poate deveni mai sigură și, sper, va rămâne greu de spart. Dar dacă ai impresia că intimitatea se câștigă dând delete la un cont de Facebook sau renunțând la poza ta de profil, atunci te înșeli.

Creierul vede tot. Și a fost construit în Tel Aviv.

Urmărește mai jos o discuție despre DeepInstinct cu Guy Caspi, pentru a înțelege mai mult despre tehnologiile care au dus către Fifth Dimension.



Citeste si