- 25 Ianuarie 2023
Flip.ro: peste 18 milioane de euro clienților care și-au vândut telefoanele pe site
Din 2020 și până în prezent, Flip a plătit peste 17.5 milioane de euro românilor care și-au vândut telefoanele pe site, și peste 18.6 milioane de euro în total, pentru cele trei piețe în care sunt activi - România, Ungaria și Bulgaria.
Conform datelor Flip, 53.5% dintre români păstrează telefoanele vechi pentru orice eventualitate, în cazul în care cel pe care îl utilizează în prezent este în service sau trebuie înlocuit.
10.2% uită de ele, sau le pun deoparte pentru a le vinde mai târziu. 22.9% dintre ei nu ajung să le vândă pentru că simt că este un proces fie prea complicat, fie unul care le ocupă prea mult timp.
„Telefoanele păstrate în sertare se devalorizează în timp și pot deveni e-waste, în loc să devină o resursă financiară. Aici intervenim noi - telefoanele care ajung la Flip sunt verificate în service-ul nostru în peste 30 de puncte de control, atât hardware cât și software, ceea ce asigură o ofertă corectă. Procesul de vânzare al unui telefon pe Flip este unul simplu cu doar 3 pași, sigur și rapid. În plus, orice contribuție la economia circulară prin vânzarea unui telefon ce urmează să fie recondiționat este o contribuție la protejarea mediului înconjurător și la maximizarea resurselor pe care le avem deja la dispoziție.”, spune Alex Burghelia, co-fondator Flip.
Dintre telefoanele vândute pe Flip, cele mai multe sunt modele de iPhone, urmate de modele ale producătorului Samsung. Pe platformă sunt vândute și modele de la Huawei sau Xiaomi.
Până acum, 205.000 clienți au folosit serviciile companiei, fie pentru a-și achiziționa un telefon recondiționat sau pentru a-și vinde telefonul.
Conform datelor Flip, aproape două treimi - 63.6% - dintre cei care își vând telefonul pe platformă sunt bărbați, între 25 și 44 de ani. 89% dintre cei care își vând telefoanele vechi pe Flip provin din mediul urban, cei mai mulți din București și Ilfov (38%), 20.1% din Transilvania, și câte 11% din Moldova, respectiv Muntenia.