Fonduri de peste 1 mld. EUR, destinate companiilor afectate în perioada pandemiei. Cum obții banii?

Comisia Europeană a propus un plan de redresare economică în valoare de 2,4 trilioane euro, sumă ce va fi direcționată către toate statele comunitare și sectoarele afectate de criza COVID, scopul acestuia fiind de a combate și minimiza eventualele pagube materiale ce ar putea apărea în urma crizei generate de perioada pandemiei, care a afectat toată Uniunea Europeană.

La nivel local, asigurarea capitalului de lucru necesar pentru întreprinderile afectate de COVID-19 reprezintă principala prioritate pentru Guvernul României și Uniunea Europeană, ca urmare a închiderii temporare a activităților, reducerii cererii de consum și întreruperilor din lanțul de aprovizionare, bugetul total de investiții ridicându-se la peste 1 miliard de euro[1].

Schema COVID: Principalele măsuri de ajutor propuse de Guvernul României

Un număr de șase măsuri au fost propuse de autorități, ce vizează diferite paliere economice, pentru a spriini financiar companiile care vor solicita finanțare pentru capitalul de lucru, investiții noi, sprijin pentru structurile sportive, companii fără angajați sau PFA ori companii afectate de plata chiriilor cât timp magazinele de mari dimensiuni au fost închise.

Granturi pentru investiții și reconversia economică a IMM – buget de 550 mil. EUR

Obiectivul acestei Scheme constă în acordarea de granturi pentru reconversia activităților IMM, dar și pentru realizarea de investiții necesare în economie. Valoarea schemei este de 550 mil. euro, dintre care circa 415 mil. euro din fonduri externe nerambursabile, circa 62 mil. euro cofinanțare de la bugetul de stat și aproximativ 72 mil. euro cofinanțare proprie asigurată de beneficiarii finanțării.

Valoarea grantului variază între 50.000 euro și 200.000 euro. Firma beneficiară ar trebui să contribuie la cheltuielile eligibile cu cel puțin 15%. Acest aport este de 30% pentru firmele din București și județul Ilfov.

Companiile eligibile trebuie să fi înregistrat profit în unul din ultimii doi ani, să aibă minimum un an de activitate operațională, să își asume că vor menține activitatea curentă timp de mai mulți ani și că vor realiza minimum 50% din veniturile prognozate. Pentru un punctaj maxim, recomandăm companiilor să solicite drept finanțare nerambursabilă dublul profitului din 2019 și să asigure cofinanțarea cu 36% a proiectelor din țară și cu 46% a celor din București-Ilfov”, a punctat Roxana Mircea, managing partner REI Finance Advisors.

Printre domeniile de activitate eligibilă finanțării se numără industria alimentară, industria auto, energie și echipamente de eficiență energetică, turism, construcții și materiale de construcții, servicii de transport, confecții metalice/lemn, confecții textile/pielărie; industria farmaceutică și echipamente medicale, servicii de educație: creșe, grădinițe; servicii de sănătate: cabinete medicale, dispozitive medicale; industrii creative, achiziții de teren în limita a 10% din valoarea proiectului, dotări pentru organizarea de evenimente, tehnologia informației și inteligență artificială; nanotehnologii și tehnologii de vârf sau echipamente, utilaje, tehnologii de producție.

 Capital de lucru pentru repornirea activităților economice IMM – buget de 350 mil. EUR

Obiectivul schemei de finanțare este acela de asigurare a capitalului de lucru necesar reluării activității pentru IMM afectate de criza COVID-19 din domenii precum HORECA, turism, transport sau organizare de evenimente. Schema dispune de o valoare totală de finanțare de 350 mil. euro – 265 mil. euro din fonduri externe nerambursabile, circa 40 mil. euro cofinanțare de la bugetul de stat și aproximativ 46 mil. euro coparticipare proprie asigurată de beneficiar.

Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor în cuantum de 15% din cifra de afaceri realizată în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, însă nu mai mult de 150.000 euro.

„Până la 3.500 de beneficiari se estimează că ar putea intra în posesia finanțării pentru repornirea activităților economice destinate IMM, numai în cazul în care vom avea o medie de 100.000 euro/proiect. Solicitanții trebuie să dețină un certificat de situații de urgență, să fi inregistrat profit în unul din ultimii doi ani, să dispună de o cofinanțare în valoare de 15% și să își asume menținerea activității curente timp de cel puțin 6 luni”, a precizat Roxana Mircea.

Granturi pentru investiții în energie regenerabilă destinate IMM – buget de 200 mil. EUR

Obiectivul acestei scheme este reprezentat de acordarea de granturi pentru instalarea de panouri fotovoltaice, maximum 27 KW, dar și pentru achiziționarea și montarea stațiilor de încărcare electrice destinate autovehiculelor. Valoarea schemei este de 200 mil. euro, jumătate provenind de la Fondul de Mediu, cealaltă jumătate de la bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA).

Valoarea maximă a grantului este de 30.000 euro și poate fi accesat de companii cu activitate în industria hotelieră, respectiv industria auto.

Granturi de sprijin pentru structurile sportive – buget de 180 mil. EUR

Schema de sprijin pentru structurile sportive are ca obiectiv finanțarea cluburilor sportive aflate în dificultate ca urmare a crizei COVID-19. Finanțarea asigură investiții în infrastructura sportivă. Schema are o valoare totală de 180 milioane euro și este asigurată de la bugetul statului. Valoarea grantului se ridică până la cel mult 200.000 euro, fiind acordată o singură dată.

Aproximativ 1.500 de beneficiari vor putea accesa fondurile pentru investiții în terenuri de antrenament pentru copii și juniori, centre de recuperare pentru sportivi, cabinete medicale cu dotări aferente cu specializarea în medicină sportivă, noi tehnologii pentru introducerea de sisteme de evaluare și monitorizare a performanței sportive (hard și soft) sau echipament sportiv performant.

Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi – buget de 100 mil. EUR, câte 2.000 EUR pentru aproximativ 50.000 de firme

Schema de finanțare are drept obiectiv ajutorarea microîntreprinderilor aflate în dificultate ca urmare a crizei COVID-19, iar finanțarea asigură capitalul de lucru pentru categoriile de cheltuieli necesare relansării activității acestora. Schema are o valoare de 100 milioane euro – 85 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile și 15 milioane de euro cofinanțare de la bugetul statului.

Valoarea micrograntului se ridică la 2.000 euro, poate fi accesat o singură dată și va putea fi accesat de aproximativ 50.000 de firme.

Beneficiari ai schemei de finanțare sunt IMM cu asociat/administrator unic, fără contract de individual de muncă (IMM fără salariați), PFA care desfășoară activități în domeniul artelor și spectacolului, PFA cu activități în domeniul sănătății sau care au fost implicate direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19.

Schema de ajutor pentru activități de comerț și servicii afectate COVID-19 – buget de 160 mil. RON

Obiectivul schemei de ajutor îl reprezintă acordarea de sprijin nerambursabil operatorilor economici a căror activitate a fost afectată de pandemia COVID-19, chiriași ai marilor centre comerciale, pentru finanțarea chiriilor pe perioada în care desfășurarea activității comerciale sau serviciilor prestate care a fost afectată pe perioada stării de urgență sau alertă.

Valoarea grantului, în acest caz, este reprezentat de plata chiriei pentru o perioadă de 3 luni, aproximativ 2.000 de comercianți fiind vizați de acest beneficiu.

Ordonanța pentru finanțarea IMM în contextul COVID-19, publicată și supusă consultării publice

Pe 9 iulie a fost publicată[2] OUG pentru finanțarea IMM în contextul COVID, fiind  supusă consultării publice.

„După finalizarea perioadei în care se pot transmite observații, ne așteptăm să fie publicată Ordonanța în forma finală până cel târziu la începutul lunii august, urmând ca în cursul lunii viitoare să se definitiveze ghidurile solicitantului, pentru ca în luna septembrie să se deschidă oficial și sesiunea. Recomandăm companiilor să își întocmească un punctaj corect pe baza documentelor oficiale publicate pentru această Schemă și să încerce să aplice cu punctaj maxim, pe cât posibil să opteze pentru o sumă mai mică, dublul profitului din 2019 pentru aplicațiile prin Măsura 3 pentru a se încadra la punctajul maxim. Invităm aplicanții să semneze contracte de consultanță prin care să solicite garanția unui proiect corect și complet, în caz contrar să oblige consultantul să îi restituie suma încasată sau chiar să solicite penalități. Totodată, trebuie ținut cont ca proiectele să fie depuse în prima zi sau primele zile de la deschiderea sesiunii, în așa fel încât șansele de a beneficia de sprijin să fie maximizate. O altă recomandare vizează pregătirea bugetului, asta după ce, în această perioadă, a fost calculată suma maximă ce poate fi accesată pe Măsura 2, respectiv 15% din cifra de afaceri și pe Măsura 3 - dublul profitului înregistrat în 2019. În acest fel, companiile ar trebui să își pregătească bugetul și să solicite minimum o ofertă pentru fiecare echipament dorit, să schițeze planul de afaceri, oferind o descriere amănunțită a companiei, cât și un raport estimat de venituri și cheltuieli pentrul noul proiect de investiții”, a mai precizat Roxana Mircea.






Citeste si