Fonduri disponibile pentru românii din Diaspora și studenți. Programele vor fi lansate curând

Ministerul Fondurilor Europene a publicat miercuri o schemă a apelurilor ce vor fi lansate în perioada următoare în cadrul Programelor Operaționale Capital Uman și Ajutorarea Persoanelor Dezvantajate 2014-2020.

Acest articol a fost publicat prima oară de către Ana-Maria Radu pe fonduri-structurale.ro, site-ul care te ajută să găsești finanțare.


Innotech-Repatriot-România, varianta actualizată a Diaspora Start Up, a intrat în discuție pe 27 februarie 2020, când ministrul Fondurilor Europene a explicat că se intenționează majorarea valorii maxime a granturilor care vor fi acordate de la 40.000 euro, finanțarea maximă acordată în cadrul Diaspora Start-up la 100.000 euro, pentru a genera un impact mai mare în economie, conform fonduri-structurale.ro.

Conform graficului, apelul va fi lansat în consultare publică în perioada 16-20 martie până pe 13-17 aprilie, ca mai apoi depunerea proiectelor să se realizeze în perioada 4-8 mai - 3-7 august 2020.

În urma unei solicitări a fonduri-structurale.ro transmisă către MFE, ministerul a comunicat la sfârșitul lunii ianuarie, o situație centralizată a apelurilor ce urmează să fie lansate în cadrul programelor pe care le gestionează. Mai multe detalii aici.

Programul Restart - Șansa ta va fi lansat în consultare publică în perioada 16-20 martie - 13-17 aprilie, iar proiectele vor putea fi depuse în perioada 4-8 mai - 3-7 mai 2021.

Apelul pentru sprijinirea ocupării tinerilor NEETs din cadrul POCU va fi lansat, conform graficului, în consultare publică în perioada 30 martie-3 aprilie - 27 aprilie-1 mai, iar depunerea de proiecte va fi în perioada 1-5 iunie - 24-28 august 2020.

Alte programe de finanțare și susținere

INNOTECH-STUDENT va fi lansat în consultare publică în perioada 6-10 aprilie - 4-8 mai 2020, iar proiectele vor putea fi depuse în perioada 1-5 iunie - 1-4 septembrie 2020.

TECH NATION va fi lansat pentru întreprinderile mari în perioada 4-8 mai - 3-7 august 2020, iar pentru IMM-uri în perioada 18-22 mai - 24-28 august 2020.

INNOTECH-REPATRIOT România te așteaptă: 16-20 martie până pe 13-17 aprilie

 



Citeste si