FoodKit.ro: românii care oferă alternativa la gătitul acasă prin mâncare sous vide

Într-o lume din ce în ce mai grăbită încercăm să mâncăm bine, dar eficient. De la această idee a pornit și Mihai Pîslă, cofondator al FoodKit.ro, un business care livrează de două ori pe săptămână mâncare preparată sous vide și care poate fi încălzită instantaneu.

FoodKit.ro e o afacere care încearcă să ofere o soluție celor care vor să mănânce sănătos, dar eficient și nu au timp să gătească acasă, dar nu vor nici mâncare livrată de la restaurantele din oraș.

FoodKit.ro are un meniu de preparate pregătite sous vide și introduse în pungi speciale care apoi pot fi încălzite în apă caldă sau conținutul poate fi încălzit la microunde. La final, cei care apelează la FoodKit.ro pot să mănânce un piept de pui sănătos, proaspăt, dar într-un interval de timp redus.

De la combustibili la mâncare sănătoasă

Mihai Pîslă a început antreprenoriatul în 2010, cu un business care se ocupă de distribuția de combustibil și a dezvoltat firma până în 2019, la o cifră de afaceri de 12 milioane de euro pe an. A decis atunci să vândă părțile sociale și să încerce ceva nou.

„Am vrut să caut o afacere care să răspundă nevoilor fundamentale și în schimbare ale societății, iar provocarea să fie la nivel de abordare și model. Mai mult, sentimentul de contribuție la o schimbare de fond, pozitivă a societății îți dă o altă poziționare și satisfacție personală”, spune Pîslă.

FoodKit.ro a fost ideea lui Andrei Gigirtu, care a ieșit din business acum 10 luni, iar FoodKit a fost continuat de Mihai și partenerul său, Alexandru Popescu.

„Piața din Vest explorează acest subiect de mulți ani cu mai mult sau mai puțin succes. Ca model de afacere, această nouă abordare a industriei e în adolescență”, spune Mihai. Care este modelul? Practic, fiecare client își alege preparatele și acestea sunt livrate luni și joi. Astfel, poți să pui în frigiderul de la muncă preparatele pentru 3-4 zile fără probleme, acestea ocupând și un spațiu foarte mic. E mâncare cu abonament.

Deși modelul de afacere e în creștere la nivel mondial, Mihai consideră că „cererea de mâncare sănătoasă într-o abordare modernă, adaptată la stilul de viață actual, este în creștere”.

Startul pentru FoodKit

FoodKit a pornit în februarie 2019, iar clienții au fost câțiva cunoscuți ai fondatorilor și sportivi de performanță. „În scurt timp baza de clienți a crescut prin recomandări. În februarie-septembrie am făcut multe testări pentru a înțelege ce vor oamenii de la FoodKit”, povestește Mihai.

În septembrie 2019, startup-ul românesc a câștigat premiul 2 la programul EIT Food România, organizat de Comisia Europeană, iar în octombrie au început promovarea în social media.

În momentul de față, FoodKit a ajuns la cinci angajați și mai mulți colaboratori, are propria bucătărie și a ajuns la 80-90 de comenzi săptămânale. Asta în condițiile în care comanda minimă pe site este de 60 de lei, pentru a încuraja oamenii să cumpere pentru mai multe zile. Obiectivele companiei pentru 2020 au un focus pe vânzări, capacitate operațională și forme de diversificare, iar la finalul anului 2020 speră să ajungă la o creștere de 10 ori față de 2019.

Până în momentul de față, cofondatorii FoodKit au investit 70.000 de euro în afacere, dar urmează o nouă investiție de 80.000 de euro în următoarea perioadă. „Vom investi în creșterea capacității de producție, utilaje performante și marketing”, spune Mihai.

Astăzi, FoodKit activează în toată zona Bucureștiului și vor să se extindă și spre alte zone. „Suntem în discuții cu parteneri esențiali și sunt încrezător că vom avea un serviciu activ pentru marile orașe din România”, spune Mihai.

Cum arată meniul și de ce sous vide

Unul dintre diferențiatorii FoodKit e faptul că preparatele sunt gătite sous vide. Pe site-ul românilor se pot găsi preparate precum „Piept de Pui Hoisin”, „Piept de Curcan Ponzu”, „Mușchiuleț de porc”, „Piept de Pui”, „Burgeri de Pui”, „File de Somon”, dar și garnituri precum piure de morcovi, piure de mazăre, piure de păstârnacm, curry vegan, piure de cartofi, broccoli, sparanghel sau sfeclă roșie. În momentul de față pe site se pot comanda preparate separate, sub formă de Kituri, dar și în ComboKituri, care înseamnă practic un singur fel cu o garnitură inclusă, pentru cei care vor să se bazeze pe calculele nutriționiștilor alături de care lucrează FoodKit.

„Am ales meniul împreună cu un specialist în nutriție și un chef bucătar. S-a adaptat ușor conform feedback-ului de la clienți. Încercăm treptat să diversificăm și să atingem noi nevoi și segmente de clienți. Dar trebuie să o facem cu mare atenție pentru a ne asigura un nivel de calitate așteptate, cât și a menține un model funcțional și eficient al afacerii”, spune Pîslă.

El spune că prin tehnica de gătit sous vide, preparatele se pasteurizează natural și au unt ermen de valabilitate de șapte zile. Din acest motiv FoodKit poate livra deodată mese pentru toată săptămâna.

„Modelul de livrare de două ori pe săptămână l-am ales pentru că procesul de gătire durează până la 14-16 ore. Ca să fie eficient trebuie să centralizăm comenzile într-o singură zi de producție. Astfel, bucătăria noastră lucrează momentan doar miercuri și duminică”, explică unul dintre cofondatorii FoodKit.

Am fost curios să aflu care sunt avantajele din punctul de vedere al lui Mihai ale gătitului sous vide,. „Preparatul păstrează nutrienții în proporție de 95% comparativ cu gătitul tradițional unde rămân doar 50%. Gustul e mai bun și mai intens, iar calitatea constantă”, spune el.

În momentul de față FoodKit crește, iar pe lângă această afacere, fondatorii au și o afacere cu catering, pe care o văd ca pe o linie de venit adițional. Dacă la început s-au concentrat pe a testa produsul cu antrenori și sportivi de performanță, interesați de meniuri sănătoase, astăzi vor să se extindă către cât mai multe persoane care nu au timp să gătească acasă, dar pot să încălzească mesele la birou, de exemplu.



Citeste si