Francize DAbo Doner: reorganizarea de criză și planurile pentru 2020

În contextul crizei pandemice, franciza DAbo Doner își reconfigurează planul de afaceri pentru anul 2020. La 7 ani de la intrarea pe piața din România, timp în care a deschis mai bine de 50 de restaurante în peste 30 de orașe din țară, DAbo Doner mizează pe adaptabilitatea business-ului pentru a putea rezista.

Intrată pe piața din România în mai 2013, franciza deținută de sibianul Dan Paștiu sărbătorește luna aceasta 7 ani de existență. Deși se anunța un an bun, cu planuri care includeau deschiderea a 15 locații naționale și extinderea în afara țării, cu încă 5 locații internaționale, criza cauzată de pandemie a pus brusc frână afacerii și a determinat o resetare a obiectivelor.

“Am reconfigurat business planul în ideea în care mi-aș dori ca anul 2020, care se anunța un an cu profit bun, să fie anul în care rezistăm. Dacă ieșim din 2020 pe zero, suntem foarte bine. Unii ar spune că mai bine stai degeaba, decât să lucrezi degeaba. Noi vrem să fim alături de client, chiar dacă nu facem profit”, declară Dan Paștiu, fondatorul DAbo International.

Francize DAbo Doner: Care sunt măsurile implementate în contextul crizei

“În momentul în care s-au închis școlile, ne-am dat seama că noi urmăm. Când am început să simțim puțin frica și isteria produsă de virus și lumea nu mai ieșea pe stradă, vânzările s-au dus în cap. În horeca se simte imediat, a dispărut vadul. Însă criza ne-a întărit, fiecare a venit cu idei, cu soluții, cu propuneri. Suntem implicați, deschiși, hotărâți să trecem peste momentul acesta greu. Avem antreprenori în echipă, nu francizați, și asta se simte”, adaugă Dan Paștiu.

DAbo Doner face eforturi constante pentru a menține business-ul în picioare și pentru a le putea asigura angajaților locuri de muncă în continuare. Vorbim de o echipă de aproape 1000 de oameni, angajați care au fost reorganizați. O bună parte dintre aceștia au fost mutați în zona de livrări, acolo unde volumul de muncă este în creștere, deoarece franciza a dezvoltat în această perioadă o serie de soluții proprii pentru recepționarea comenzilor și pentru livrare.

DAbo Doner a închis toate locațiile din mall-uri, dar și pe cele din zonele pietonale, acolo unde circulația este zero. Au rămas astfel, în primă fază, 14 locații deschise la nivel național, cu activitate exclusiv în zona de delivery și takeaway, dintr-un total de 50 de restaurante. În locațiile deschise s-a trecut la un program restrâns, în ture, astfel încât toți angajații să-și păstreze în continuare jobul. Pentru locațiile închise s-a apelat la șomajul tehnic.

În ceea ce privește clienții, franciza a dezvoltat o serie de soluții care să facă legătura lor cu DAbo mai ușoară. Vorbim aici de o facilitare a comenzilor cu delivery, prin dezvoltarea unei aplicații mobile pentru comenzi directe și a unui număr unic de comenzi DAbo Doner la nivel național. Aici se adaugă și parteneriatele deja existente cu platformele de livrări.

Tot pentru susținerea comenzilor cu delivery, franciza anunță achiziționarea unei flote de biciclete și redistribuirea angajaților aflați în șomaj tehnic pe posturile de livratori, acolo unde este posibil, pentru ca o parte dintre aceștia să poată lucra în continuare.

35% din încasările de anul trecut din livrări

“Lucrăm acum pe livrări în mare parte; avem aproximativ 35% din încasările pe care le aveam în aceeași perioadă a anului trecut – suntem pe avarie, cum s-ar spune. Dar ne menținem funcționali tocmai pentru a rămâne, unde se poate, la îndemâna clientului și pentru a veni în sprijinul lui, ca acesta să aibă și alte opțiuni decât mâncarea gătită în casă”, adaugă Dan Paștiu.

De aceea, toate eforturile se concentrează în acest moment pe locațiile stradale, acolo unde obiectivul este ca activitatea să urce la 70-80% până în vară. În acest sens, DAbo Doner a reușit și să redeschidă o parte din restaurantele stradale închise, fiind singura franciză românească cu 21 de locații rămase deschise pe plan național.

DAbo Doner România este franciza care a adus în România, în 2013, Donerul German, premiat de 3 ori în Germania ca fiind cel mai bun. Principiul care stă la baza activității DAbo Doner este prepararea produselor la fața locului (chifla, carnea pentru kebab, salatele, sosurile), venind cu o alternativă sănătoasă nutritivă și, în același timp gustoasă, la clasica “shaorma cu de toate” sau chiar la kebap. Cu un concept diferit de clasicul fast-food, DAbo Doner a început să capete popularitate şi încrederea clienţilor săi, extinzându-şi activitatea într-un interval foarte scurt în multe oraşe importante din ţară. În tot acest echipa DAbo Doner s-a dedicat în mod constant perfecționării politicilor și procedurilor și îmbunătățirii proceselor de pregătire a produselor.

DAbo Doner s-a extins rapid la nivel naţional, astfel că, în 2018, cifra de afaceri a întregului lanţ de restaurante a atins la 17 milioane de euro, iar în 2019 a ajuns la 22 milioane de euro. Pentru 2020, DAbo estima o cifră de afaceri de 30 milioane de euro pe toata reţeaua.



Citeste si