FREE NOW, country manager nou în România. Obiective de creștere pe piața locală

FREE NOW anunță că Lennart Zipfel este noul Country Manager al companiei pentru România. Lennart Zipfel va juca un rol activ în continuarea dezvoltării FREE NOW pe piața locală. Lennart și-a dezvoltat o carieră solidă în domeniul consultanței și dezvoltării afacerilor, gestionând proiecte globale și conducând echipe internaționale.

El s-a alăturat companiei FREE NOW în urmă cu aproape trei ani, într-o poziție de conducere în care a fost responsabil pentru Departamentul Financiar. Viziunea sa strategică de business l-a ajutat să evolueze în zona de Dezvoltare Corporativă, de unde a condus operațiunile de dezvoltare a afacerii.

„Mi-am petrecut întreaga carieră analizând dezvoltarea afacerilor, creând strategii și planuri financiare pentru diferite piețe și contexte diverse. Preluarea acestui rol imediat după criza pandemică nu va fi o sarcină ușoară, dar sunt încrezător că pot asigura poziția puternică a FREE NOW România în sectorul mobilității urbane. De când m-am alăturat FREE NOW, am avut plăcerea să lucrez cu oameni capabili, cu inițiative excelente, așa că am speranțe mari în ceea ce privește această provocare”, a declarat Lennart Zipfel.

În cadrul FREE NOW, Lennart se va concentra pe consolidarea prezenței companiei pe piață, pe îmbunătățirea experienței pasagerilor atunci când se deplasează în oraș, făcând din FREE NOW un furnizor de servicii de mobilitate sigur și ușor de utilizat pentru români, în cele 9 orașe din țară în care compania este prezentă.

„Piața de mobilitate din România este în creștere și suntem bucuroși să oferim o soluție de transport sigură și accesibilă tuturor celor care au nevoie de ea. Lucrăm constant la îmbunătățirea serviciului, iar cu Lennart la conducere, rezultatele se vor resimți din ce în ce mai mult în rândul utilizatorilor. Sunt convins că Lennart, datorită cunoștințelor sale de business și de lucru cu oamenii, va crește afacerea locală în direcția dorită”, a declarat Marc Berg, CEO FREE NOW.

Lennart are un master în contabilitate și finanțe la The London School of Economics and Political Science și o diplomă de licență în același domeniu, obținută la Universitatea din Hamburg, Germania. De-a lungul carierei sale, și-a dezvoltat cunoștințe în domenii precum finanțe corporative, strategie de afaceri, planificarea afacerilor și managementul riscului, care îl fac un Country Manager avizat. 



Citeste si