- 4 Decembrie 2017
Gabriela Firea, taximetriștii, Uber și Taxify: tot ce știm până acum
Reprezentanții COTAR i-au prezentat Gabrielei Firea o serie de revendicări ale asociațiilor taximetriștilor licențiați, care reclamă, printre altele, concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie. Primarul Capitalei a garantat că vor fi luate toate măsurile legale, astfel încât legislația de specialitate în vigoare să fie respectată de toți cei care practică activitatea de taximetrie în Capitală.
"Vom promova în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal. Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte acest regulament. Ii anunț pe toți cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a declarat Gabriela Firea, conform wall-street.ro.
De asemenea, Gabriela Firea a propus ca Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală Tehnologia Informației și Compania Municipală Managementul Traficului, să realizeze parteneriate cu structurile de taximetrie recunoscute pentru implementarea unor servicii online de rezervări, curse și plată, facilitând accesul bucureștenilor la serviciile de taxi. Practic, Gabriela Firea încearcă să propună contracte comerciale pentru noile companii ale Primăriei, ca acestea să dezvolte dispecerate online pentru taximetriști, o concurență dificilă pentru aplicații cum ar fi Clever Taxi și Star Taxi, care au crescut singure, dar care sunt contestate de COTAR, care dorește eliminarea inclusiv ale acestora, pe motiv că ar trebui să respecte legislația dispeceratelor tradiționale, cele telefonice.
Reacția UberAplicațiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Peste 350.000 de bucureșteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice și mii de șoferi parteneri fac un venit în plus
Oficialii Uber
Uber România a oferit un răspuns la această discuție între Gabriela Firea și reprezentanții taximetriștilor, spunând că vor un dialog cu aceasta pentru ca bucureștenii să fie ajutați. Practic, este o invitație de a folosi ambele servicii de transport: taxi și ridesharing.
“Aplicațiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Peste 350.000 de bucureșteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice și mii de șoferi parteneri fac un venit în plus, prin intermediul aplicației și contribuie la bugetul public. Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea și cu alți actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori și pentru oraș. Credem că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureștenilor cele mai bune servicii de transport”, au declarat oficialii Uber România.
Vom promova în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene
Gabriela Firea