Gama de gustări sărate SuporteRO, premiată în competiția Votat Produsul Anului® Marcă Proprie Distribuitor, în categoria „Gustări sărate”

De câte ori pe zi nu îi auzi pe cei din jur sau chiar pe tine spunând: „Parcă aș ronțăi ceva”? Un moment în care îți dorești o gustare înseamnă și o pauză binevenită pentru minte și corp.

Avem noi soluția potrivită pentru tine cu ajutorul gamei SuporteRO, una dintre cele mai apreciate game de produse marcă proprie de la PENNY. A fost dezvoltată și lansată în 2021 de PENNY în urma unui parteneriat cu Federația Română de Fotbal.

Așadar, PENNY dedică gamă susținătorilor fotbalului si nu numai, oferindu-le produse care aduc împreună, în jurul meciurilor de fotbal, suporterii de toate vârstele.

Alături de accesorii pentru suporteri sau bere, printre multe alte produse, SuporteRO propune și o selecție variată de gustări sărate, premiate în competiția Votat Produsul Anului® Marcă Proprie Distribuitor 2023, în categoria „Gustări sărate”.

Fiind marca privată dedicată fanilor fotbalului și sportului, în general, SuporteRO se asigură că oferă fanilor produse care să îi umple de energie, potrivite pentru toate gusturile.

Astfel, această gamă de gustări sărate reunește: sticks cu semințe de susan (150 g), sticks cu cașcaval (150 g), crochete cu ceapă (80 g) și crochete cu susan (80 g). Gama de bunătăți sărate SuporteRO este disponibilă în toate magazinele PENNY din țară.

Competiția “Votat Produsul Anului®” se află la a 14-a ediție în România, iar câștigătorii au fost desemnați în urma unui studiu de piaţă realizat online de Exact Business Solutions, pe un eșantion total de 8227 respondenți din mediul urban, utilizatori de internet, între 18-65 de ani, dintre care 1780 respondenți în categoriile dedicate mărcilor proprii. Studiul a avut loc în perioada 10 Martie – 03 Mai 2023. Detalii pe www.vpamarcaproprie.ro



Citeste si