Go big or Go home: cum să te extinzi în Silicon Valley ca firmă din România. Un dialog cu Daniel Ilinca, CEO al Softbinator

Daniel Ilinca este CEO al Softbinator, companie de IT din România listată la Bursa de Valori București. În cadrul unui interviu video, el a povestit pe larg pentru start-up.ro ce a însemnat pentru el și companie experiența de a deschide un birou în Silicon Valley. Discuția următoare este una deschisă, fără ocolișuri, despre provocările serioase ale lansării în Silicon Valley, chiar dacă ai ani de experiență în spate în antreprenoriat.

Discuția cu Daniel Ilinca a pornit de la un status scris de acesta pe Linkedin. L-am văzut și am decis că vrem să aflăm mai multe detalii despre experiența sa de a deschide un birou în Silicon Valley. Softbinator nu era străină de SUA. Compaia avea 90% din clienți în Statele Unite deja. Dar în 2021 au decis să deschidă un birou în Silicon Valley. Și nu a fost ușor. Brusc a fost o experiență foarte dură, dar de succes, spune Daniel.

În studioul start-up.ro, Daniel Ilinca a fost deschis și a oferit informații foarte utile oricărui antreprenor care dorește să ajungă în SUA, dar vrea să citească dincolo de titlurile care parcă par prea pompoase. Ce e în spatele unui „compania X și-a deschis birou în Cupertino”. Ce faci acolo?

Discuția completă o poți găsi în video-ul de mai sus. Dacă vrei o variantă mai „portabilă” a discuției, poți asculta interviul cu Daniel în podcastul start-up.ro, disponibil pe orice platformă de streaming folosești.

Mai jos, am selectat cele mai importante informații și citate ale lui Daniel din discuția despre evoluția Softbinator și provocarea de a te extinde în Silicon Valley.

2023 complicat

„A fost un 2023 despre care aproape că nu aș vorbi. Un an cu multe lecții, dar nu mă așteptam să fie atât de multe. A fost o contracție și un efect în urma pandemiei, când s-a consumat foarte mult software digital și soluții online, a existat și un overhiring. În 2023 lumea s-a contractat, nici fondurile nu au mai pus bani, nici nu au mai fost listări la bursă”

Tipuri de clienți Softbinator

„Lucrăm cu blue chip companies, de la nume foarte mari, până la small and medium businesses, startup-uri. Oferim servicii de full service development pentru companii care nu au un know how tehnic mare, dar și pentru cele care au un know how puternic, pentru că-i ajutăm să dezvolte rapid”.

Experiența de a lucra cu SUA din România

„Avem clienți atât pe Coasta de Vest, cât și pe Coasta de Est. Experiența mea cu SUA e lungă, 11-12 ani, dar am lucrat mult din România și nu se compară. Aveam clienți din Silicon Valley. Dar nu știam cum trăiesc oamenii acolo până să ajung la fața locului și a fost puțin șocant”.

Mai întâi trebuie să înțelegi Silicon Valley

„Silicon Valley e un ecosistem pe care oamenii și-l imaginează. Auzi de multe ori că ba Cluj, la București, ba Berlin e următorul Silicon Valley. Și-ți dai seama când ajungi acolo că nimic nu se compară că acea zonă, pentru că există un istoric al modului în care a evoluat Silicon Valley”.

„În Silicon Valley primul lucru pe care-l înveți e să-ți dai seama că nu e o diferență mare între cine e milionar și cine e mliardar. Pentru că ei sunt humble în cel mai adevărat sens al cuvântului. Iar apoi descoperi că americanii lucrează foarte puternic, foarte puternic. Conceptul nostru de work life balance e foarte diferit de cel din Statele Unite”.

„Nu ai cum să înțelegi nici cum se comportă oamenii, cât de mult își respectă spațiul personal, dar și altele dacă te duci o dată. Sau chiar de mai multe ori. Atunci ești doar turist. Ca să înțelegi să fii o companie în Statele Unite, trebuie să fii în Statele Unite”.

Cum construiești o rețea odată ajuns acolo

„Românii sunt mulți și se ajută între ei și există o rețea puternică. Dar am primit un sfat foarte bun de la Dan Berte, care reprezintă Bitdefender în zonă - trebuie să stai cât mai mult printre americani. Asta e cheia să-ți faci o rețea. Cu siguranță stai și cu românii, dar încearcă să te vezi în grupuri cu americani și astfel îți extinzi network-ul”.

„Odată ce începi să vorbești cu americani începi să înțelegi mai multe lucruri despre ei și despre companiile lor”.

De ce e diferit să interacționezi de la distanță

„Lucrând de la distanță înțelegi lucrurile diferit. În primul rând feedback-ul e diferit. Managerii lor nu sunt foarte conflictuali. Nu vor da un feedback foarte dur. Trebuie să înțelegi ce au vrut să spună și dacă nu ești acolo nu-ți dai seama. Lucrăm și cu Israelul, iar în Israel feedback-ul e dur și direct, în Statele Unite e invers”.

„Managerii nu sunt atât de conflictuali în Statele Unite pentru că HR-ul este foarte puternic, așa că nu spun lucrurile foarte direct, mai ales dacă nu livrezi așa cum își imaginează”.

„Trebuie să știi să citești feedback-ul. Andrei Pitiș mi-a explicat prima oară acest lucru. Citeam mail-uri cu el și el îmi spunea în ce notă să le citesc, chiar dacă ele spuneau ceva ce părea foarte prietenesc”.

„Altfel, noi avem avantaje în România. Știm engleză, suntem pregătiți tehnic și știm și cultură americană”.

Cum te transformă experiența de mutare în Statele Unite

Daniel Ilinca nu s-a mutat de tot în Statele Unite. Dar stă mult acolo. Și nu s-a dus la 20 de ani să facă asta, ci după ce a avut deja succes în business.

„Începi să înțelegi cum sunt oamenii de fapt. Prinzi vocabularul, energia lor. M-am schimbat natural”.

„Ăsta e motivul pentru care am vrut să închiriem o casă în Silicon valley pentru a ne da seama ce înseamnă viața acolo, inclusiv când vin colegi din România acolo să lucreze”.

De ce e damaging o experiență de tipul acesta pentru un antreprenor

„Cel mai greu a fost pentru mine să stau departe de familie. Ca antreprenor tot timpul trebuie să construiești. Și mi-a plăcut asta. Am lucrat doar pentru companiile pe care le-am fondat, în afară de când eram în facultate. Dar e greu. În prima săptămână te adaptezi. În a doua săptămână ți se face dor de familie, în a 3-a săptămână te întrebi de ce naiba faci asta?”.

„E damaging să faci asta și pentru că zbori foarte mult și orice ar zice oricine e complicat, sunt zboruri lungi. Câte seriale să vezi? Începi să te agiți după șase ore de zbor și nu mai ai răbdare. Plus, costă foarte mult”


Proiectul „Antreprenori” este susținut de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.



Citeste si