- 21 Septembrie 2017
Google cumpără o parte din HTC și 2.000 de angajați
Google și-a anunțat planurile pentru a cumpăra o parte din HTC cu 1,1 miliarde de dolari, ceea ce va aduce și 2.000 de angajați ai taiwanezilor în cadrul Google pentru a continua dezvoltarea de hardware. În plus, Google a cumpărat și licența non-exclusivă de folosire a brandului HTC.
Așadar, tranzacția nu este una în care Google cumpără tot HTC, ci doar o parte din echipa de research și design, plus dreptul de folosire al mărcii. CEO-ul HTC, Cher Wang, a declarat că HTC va continua eforturile de a produce telefoane mobile premium și în următoarea perioadă, după ce a lansat anul acesta HTC U11.
E a doua achiziție din piața telefoanelor mobile pe care o face Google, după ce acum șase ani a cumpărat Motorola pentru 12,5 miliarde de dolari, dar au fost nevoiți să vândă compania către Lenovo. Parteneriatul cu HTC a fost reînviat odată cu telefoanele Google Pixel, care au fost produse de către taiwanezi. În plus, primul telefon cu Android din istorie a fost un HTC, HTC Dream (T-Mobile G1). De asemenea, HTC a produs dispozitivele Nexus One în 2010. Așadar, HTC a reușit să inoveze de-a lungul timpului, dar nu au ținut pasul cu Samsung, Huawei sau Xiaomi pe piața mare a terminalelor cu Android.
Photo by Malte Wingen on Unsplash