Google Pixel 3 - toate detaliile știute până acum

Google îi face pe pasionații telefoanelor mobile performante cu Android să aștepte pentru Pixel 3. Potrivit datelor scăpate pe internet, lansarea va avea loc în octombrie.

De trei ani încoace Google a lansat seria Pixel, care aduce cel mai nou Android și caracteristici tehnice impresionante, mai ales în domeniul camerei foto. Anul acesta așteptăm Google Pixel 3, un telefon ce va fi prezentat pe 4 octombrie, conform datelor publicate de FameBit. Pixel nu a fost o linie de telefoane care să se vândă în cantități uriașe, mai ales că Google nu a făcut mare efort să aducă telefoanele în marile lanțuri de retail. Așadar, doar pasionații le cumpără.

Cu ce ar putea să ne mai surprindă Pixel? Potrivit datelor de benchmark publicate deja pe internet, Google Pixel 3 va avea un procesor Snapdragon 845 și 4 GB de RAM, iar la nivel de variante vor fi doar cea neagră și cea albă. Și probabil vom avea o variantă XL.

Google Pixel 3 - încărcare wireless cu asistent personal

Potrivit informațiilor de până acum, Google Pixel 3 va avea în continuare un breton pe ecran, la fel ca la iPhone. La nivelul designului nu e nimic spectaculos. Telefonul are un spate de plastic alb și nu vrea să concureze cu celelalte telefoane de pe piață.

De asemenea, Google va anunța un Pixel Stand, adică un încărcător wireless care va avea și asistent personal, pentru a oferi sugestii, a răspunde la întrebări și a funcționa ca o extensie a telefonului. E răspunsul Google la asistenții personali ai Amazon care au și ecran.

Samsung va lansa în curând Samsung Galaxy Note 9 - iată aici toate detaliile știute. 

Camera foto frontală va fi o inovație. Vor fi două camere frontale, în timp ce camera de pe spate va fi singulară. Vom reveni cu amănune pe măsură ce acestea vor mai apărea despre unul dintre cele mai așteptate telefoane ale toamnei.

Până apare Pixel 3, poți urmări review-ul start-up.ro pentru Google Pixel 2 XL.



Citeste si