HANDS On Honor Magic V5 - Poate să fie acesta mai bun ca Samsung Galaxy Fold 7?

Honor Magic V5 este principalul adversar pe piața telefoanelor mobile pliabile pentru Samsung Galaxy Fold 7. Noi am avut ocazia să avem o primă impresie cu Magic V5, iar review-ul integral va sosi în următoarele 2 săptămâni.

Honor Magic V5 are 8,8 milimetri. Uneori. Pentru că alteori are 9 milimetri.

Magic V5 vine în 3 variante pe piață. Două sunt clasice - negru și un auriu în gradient absolut superb și au 9 milimetri grosime. Mai e o versiune în România, albă, dintr-un material diferit, un aliaj folosit în industria aerospațială. Doar acela are 8,8 milimetri și se găsește doar la Altex în România. Noi nu l-am avut la sesiunea de hands-on deci nu vi-l putem arăta

Contează?

Aș zice că prea puțin. În momentul de față și Fold 7 și Magic V5 sunt aproape la fel de subțiri precum un telefon obișnuit atunci când sunt pliate. Mai jos de atât ar trebui să scoată mufa USB-C. Magic V5 însă îmi place mai mult când vine vorba de design, iar camerele continuă pe ceea ce au făcut bine înainte, împreună cu o baterie extrem de respectabilă. 

Ce avem anul ăsta față de generația precedentă?

Honor Magic V3, versiunea anterioară a acestui telefon, a fost unul dintre pliabilele mele favorite. Continuarea sa aduce îmbunătățiri acolo unde trebuia. Adică un ecran mai mare, camere mai bune, subțirime și suport continuat pentru Stylus, în caz că vrei asta. 

Telefonul e mai ușor anul acesta, 217 grame față de 226 de grame la generația anterioară și are suport IP58/IP59 pentru apă și praf, mai bun ca Fold 7 care a rămas la IP48. 

Dacă ecranul copertă a rămas la fel, 6,43 inci, cel deschis s-a extins, dar nu atât de mult precum Fold7. Vorbim de un dispozitiv de 7,95 inci față de 7,92 inci la generația anterioară, în condițiile în care Samsung a ajuns deja la borna de 8 inci. Un amănunt vag deranjant e rama din jurul ecranului mare, o ramă de plastic cu aspect de cauciuc pe care cei mai boomeri dintre noi o vor recunoaște sub denumirea de cheder. E o soluție pentru siguranță, să nu desprinzi pelicula de deasupra ecranului pliabil, dar și pentru a evita zgârierea. Nu afectează modul în care telefonul se închide, ba chiar permite și un profil perfect paralel. În schimb, estetic arată un pic învechit din punctul meu de vedere față de Fold 7. 

Bineînțeles că avem și un update de procesor, adică Snapdragon 8 Elite față de Snapdragon 8 Gen 3, un upgrade la capacitățile standard, adică 16 GB de RAM și 512 GB de stocare, nicio altă variantă disponibilă. 

Camera principală rămâne aceeași foarte bună 50 de megapixeli wide pe f/1.6, iar avem o cameră periscope de 64 de megapixeli, echivalent de 70 de milimetri și un ultrawide de 50 de megapixeli, echivalent de 13 mm. Camerele lui Magic V3 nu au fost deloc slabe anterior, iar Magic V5 evoluează aici. Când va veni review-ul integral ne vom da seama dacă avem un camera phone autentic și pliabil. Camerele de selfie sunt ambele identice, 20 de megapixeli - pe ecranul cover și pe ecranul interior. 

Unde câștigă telefonul ăsta e la baterie. Dacă Fold 7 a venit cu tradiționalul 4.400 de miliamperi litiu-ion, aici avem siliciu carbon de 5820 de miliamperi pe versiunea internațională, o evoluție considerabilă față de 5150 de miliamperi pe V3. În plus, încărcarea este de 66 de wați pe fir și 50 de wați wireless. 

La prima vedere, pentru că acesta este un hands on, Magic V5 e un telefon mai sexy și cu mai multe argumente pentru a fi ales decât Fold 7, mai ales și pentru cei care vor suport de Stylus și un design mai puțin unghiular, ci unul mai rotunjit. Și un modul de cameră ce-l face mai stabil pe masă. 

Primele impresii cu Honor Magic V5

Honor Magic V5 nu se diferențiază foarte mult de propriul meu telefon, un Magic6 Pro din 2024. E la fel de gros și mai ușor cu câteva grame, ceea ce-l aduce în categoria telefoanelor „normale”. În momentul când îl folosești în forma sa standard, atunci e un telefon perfect obișnuit, cu un modul de cameră gros și mare, dar care este elegant pe spate, în stilul tradițional deja Honor. E un modul mai gros decât la generația anterioară, dar și decât la 6 Pro sau 7 Pro. 

Ăsta e un prim argument important pentru el. Pentru că e un pliabil, rămâne cu o orientare mai înaltă pe ecranul de 6,43 inci cu rezoluție de 1060 x 2376 de pixeli. Nu e una deranjantă și este mai puțin înalt decât Fold 7, de exemplu. De asemenea, marginile sunt foarte puțin rotunjite. 

Personal nu am văzut varianta pe alb, cea mai subțire, care va fi disponibilă la Altex. Am avut doar negru și auriu, iar cea aurie care are o textură foarte interesantă, circulară, ce mi-a adus aminte dintre toate lucrurile de tabletele Asus de metal de acum vreo 10 ani. E superb telefonul auriu, iar faptul că și camera este aurită îi oferă o senzație de lux. 

Că vorbim de 8,9 mm sau de 9 mm, avem un telefon de top destul de subțire și mai ușor, relaxant de folosit. 

Odată ce-l deschizi și folosești ecranul de 7,95 inci vorbim de un display luminos și în culori saturate, dar nu exagerat. Ce e interesant pe zona aceasta e partea de productivitate îmbunătățită de Honor. Astfel, ai multitasking pe ecran, dar nu doar cu două aplicații în același timp, ci chiar trei aplicații. Când ai vrea să folosești asta? Să zicem că te uiți pe YouTube, citești ceva pe internet și vrei să vezi și scorurile la fotbal în timp real. Dau un exemplu din ăsta vag absurd ca să înțelegi. Honor avea nevoie de mai multe opțiuni de productivitate pentru acest pliabil. Au făcut-o anul ăsta. 

Altfel, vei avea tot felul de funcții de AI pe care le știi de pe alte modele Honor, dar unele dintre ele sunt disponibile doar din engleză, nu în română. Conform informațiilor reprezentanților companiei română va sosi posibil anul ăsta, dar nu e o promisiune clară. Telefonul are traducere în timp real pentru conversații, traduceri automate în scris, posibilitatea de a edita fotografii și a rescrie, lucruri pe care le știi deja de pe alte dispozitive ale firmei. Tot cu AI e o funcție care-mi place mult. E o funcție anti Deep Fake. Ea identifică filtre faciale folosite în clipuri sau în apeluri pe Zoom sau Microsoft Teams, de exemplu și te avertizează. 

Honor promite și ultrarezistență, pentru că are un display NanoCrystal Shield cu trei straturi de protecție. Rezistă astfel mai bine la căzături și la zgârieturi. E important pentru un dispozitiv atât de scump. Rezistența balamalei a crescut și ea, iar Honor promite rezistență vreme de mai mulți ani pentru până la 100 de deplieri pe zi. Ceea ce oricum e exagerat, că nimeni nu depliază telefonul atât de mult. 

Ce vom mai testa

E doar un hands on, dar sistemul de camere de pe Honor V5 e unul de tip Falcon, concentrat în jurul camerei periscope, mai degrabă decât în jurul camerei principale. 

E un senzor de jumătate de inci pe camera periscope și un modul destul de gros, dar care nu e deranjant, pentru că e poziționat central, aduce aminte de un ceas de mână aproape. Mi-a plăcut că față de Fold 7 care are modulul lateral și e instabil pe o masă, Honor Magic V5 stă mult mai bine pe masă așezat. 

Anul trecut V3 mi s-a părut mai slab decât flagship-urile Honor la nivel de fotografie și sunt convins că nici acesta nu va avea calitățile lui Magic7 Pro, dar cum distanța la generația anterioară nu a fost mare, nici acum nu va fi dezamăgitor. Vom vedea la test. Telefonul promite un Zoom excelent până la 30X, deși merge până la 100X. În plus, camera este optimizată pentru fotografie de acțiune, când faci sport sau când obiectele și oamenii se mișcă foarte raid prin cadru. 

Honor aduce pe V5 și Honor Share, o opțiune pentru cei care vor Android, dar au nevoie de o conectivitate bună cu dispozitivele cu iOS. Honor Connect, o aplicație disponibilă în App Store funcționează ca un Local Send. Practic poți să trimiți fotografii și videoclipuri către un iPhone ca și cum ai folosi AirDrop. Telefoanele trebuie să fie în aceeași rețea, iar dacă nu sunt, Honor se va conecta automat la rețeaua iPhone-ului. Transferurile sunt rapide și eficiente. Transferurile sunt bidirecționale, deci și prietenii cu iPhone îți vor putea trimite poze direct cu butonul de Share din telefonul lor. 

Magic V5 vine și cu Honor Docs, aplicația standard acum pentru productivitate și documente de la Honor, ca să nu mai instalezi suita Office Mobile sau alte aplicații plătite. 

Concluzii

Mai multe vom ști la review, dar un lucru e sigur. Honor Magic V5 a luat ce am avut foarte bun pe V3 și a îmbunătățit. În continuare, deși Fold 7 nu este așa de departe la nivel de design, eu prefer Honor Magic V5. E telefonul mai sexy, iar Honor mi-a demonstrat stabilitate pe termen lung a sistemului de operare. Iar acesta vine cu Android 15 și 7 actualizări de sistem promise în Uniunea Europeană. 

Nu avem un preț oficial în România, dar ne așteptăm să fie în zona lui Fold 7, adică 10.000 de lei, chiar mai scump. Modelul alb, cu aliajul acela aerospațial va fi și mai scump posibil la Altex. Vedem ofertele când apar. 

Din punctul meu de vedere, în momentul de față dacă vorbim de plabile de tip Fold avem o luptă standard pentru ce avem disponibil oficial în România. Samsung versus Honor. Da, există și OPPO, Vivo, Huawei, dar dacă vrei un terminal foldable, acestea sunt de ales. Honor vine cu suportul acela de Stylus, cu o baterie mai bună, cu o cameră extrem de competitivă. Samsung vine cu brandul și stabilitatea demonstrată pe termen lung. 

Dacă vrei să știi când publicăm review-ul final pentru Honor Magic V5, atunci hai să te abonezi la Technolust. Publicăm des, publicăm bine și publicăm lucruri care ne plac foarte mult.



Citeste si