HartaEdu ajută școlile care au devenit centre de suport pentru refugiați din Ucraina

Organizația Narada, care a pus la punct platforma HartaEdu.ro, prin care oamenii pot ajuta școlile din România, oferă acum oportunități pentru refugiații din Ucraina. Astfel, românii pot ajuta școlile care sunt folosite acum drept adăpost pentru cei veniți din Ucraina.

Concret, dacă reprezentaţi sau ştiţi o unitate de învățământ care sprijină copiii și profesorii ucrainieni, puteţi înscrie o alertă pe HartaEdu.ro în care să menționați produsele și serviciile necesare, precum și adresa școlii unde acestea se vor livra.

Unităţile de învățământ care acomodează refugiaţii, fie că este vorba de copii cărora le oferă spaţiul de dormit, fie că îi primesc pentru şcolarizare, pot să între pe HartaEdu şi să ceară orice gen de nevoi au: pături, saltele, tablete, rechizite, cărţi, manuale format fizic sau digital, caiete etc.

Totodată, şcolile care strâng donaţii pentru a le duce la centrele de refugiaţi pot intra pe HartaEdu să mapeze necesităţile, astfel încât prin intermediul companiilor să obţină sprijin.

Practic, oamenii vor putea vedea concret ce tip de nevoi sunt la centrele administrate în școlile din apropierea granițelor României cu Ucraina sau Republica Moldova și nu numai.

Poți intra aici și să pui cererile de care ai nevoie.



Citeste si