- 19 Septembrie 2019
Huawei Mate 30 Pro - telefonul cu 4 camere, dar fără aplicații Google
Google Search, Gmail, Google Maps, YouTube și multe alte aplicații nu se regăsesc pe telefonele din seria Mate 30, însă cei de la Huawei ne asigură că aceste aplicații vor putea fi instalate foarte ușor de cei care aleg să cumpere asemenea dispozitive.
Huawei Mate 30 PRO, cel mai performant telefon HuaweiEcran - Super AMOLED 6,53 inchi, rezoluție 2400x1176 pixeli
Procesor - Kirin 990 5G
Memorie RAM - 8 GB RAM
Camere foto: 40 MP + 40 MP + 8 MP + 3D depth sensing
Camere frontale: 32 MP, Face ID, senzor detectare gesturi
Spațiu de stocare - 128 GB stocare (Mate 30) / 256 GB (Mate 30 Pro)
Sistem de operare - EMUI 10 bazat pe Android 10, dar fără aplicațiile Google
Baterie - 4500 mAh, încărcare la 40W pe fir și încărcare wireless la 27W
Preț - 800 de euro pentru Huawei Mate 30 / 1.100 de euro pentru Huawei Mate 30 Pro și 1.200 de euro pentru Huawei Mate 30 Pro 5G.
Huawei Mate 30 Pro are un display de 6,53 inchi cu o rezolutie de 2400x1176 pixeli. Display-ul este unul AMOLED și de tip waterfall pe care Huawei îl numește Horizon display, adică ecranul este rotunjit peste margini la un unghi de 88 de grade. Privit din lateral telefonul îşi dezvăluie în continuare o parte din ecranul curbat. Raportul de aspect a ecranului este de 18,4:9.
Asta face ca telefonul să nu mai aibă butoane fizice de volum pe lateral. În schimb, Huawei a implementat o zonă sensibilă la atingere prin care poți regla volumul. Interesant este faptul că există un loc sensibil la atingere unde poți apăsa pe lateralul telefonului pentru a face o fotografie.
După cum putem vedea din imagini, Mate 30 Pro are un notch similar cu cel de pe iPhone, iar asta datorită faptului că acesta ascunde un sistem similar cu face ID tot de pe iPhone.
Totuși, chinezii susțin că notch-u de pe Mate 30 Pro este mai mic decât cel de pe Mate 20 Pro, dar și mai mic decât cel de iPhone
Așadar, avem avem o cameră de selfie de 32 MP, senzor pentru detectarea gesturilor, un senzor 3D depth sensing, un senzor de proximitate și unul de lumină. Huawei Face ID 2.0 ar trebui să ofere un nivel de securitate ridicat. Cu ajutorul senzorului de detectarea gesturilor poți să navighezi pe o pagină web fără să atingi ecranul și-ți poate urmări fața pentru a întoarce ecranul automat în funcție de unghiul de unde privești telefonul.
Pe spate avem un ansamblu foto așezați în acest cerc, format din patru senzori. Designul este inspirat de camerele foto Leica, iar camerele de pe spate seamănă cu un obiectiv al camerei foto.
Avem senzor de 40 MP ( RYYB, f/1.6, stabilizare optică, echivalentul a 27 mm), un altul tot de 40 MP ultra wide ( RGGB, f/1.8, echivalentul a 18 mm), o cameră telefoto de 8 MP (f/2.4 cu un zoom optic de 3x și stabilizare optică, echivalentul a 80 mm) și un senzor 3D depth sensing. Asta înseamnă că vei putea face fotografii bune în low-light și pe senzorul ultrawide, nu doar cu senzorul principal.
Zoomul optic este de 3x, iar cel digital ajunge la 30x, iar ISO-ul ajunge până la 409600.
Pe partea video, Huawei promite filmare 4K la 60 fps, ultra slowmotion la 7680 de fps, bokeh în timp real pe video, timelapse 4K HDR, iar ISO-ul ar putea ajunge până la o valoare de 51.200.
Huawei Mate 30 PRO - Specificații tehniceCum era de așteptat, telefonul are procesorul Kirin 990 5G, prezentat la IFA. Drept urmare, telefonul are 21 de antene dintre care 14 dedicate conexiunii 5G. În timpul prezentării a fost comparată viteza de descăcare pe 5G și Mate 30 Pro a învins Samsung 5G și e cu 50% mai rapid decât Note10+ 5G. Folosește același sistem Nano SIM și poți alege să ai două carduri SIM sau un card SIM și un card de memorie NanoSD.
Există o versiune cu 8 GB RAM și alta cu 12 GB RAM, iar spațiul de stocare este de 128 GB sau de 512 GB.
Telefonul rulează Android 10 cu EMUI 10, însă fără aplicații Google. Huawei a pus accent pe sistemul său de operare în această prezentare pentru a arăta că nu este dependentă de Google, însă nu a menționat nimic de lipsa aplicațiilor Gmail, YouTube și așa mai departe.
Bateria este de 4500 mAh ce se poate încărca repede la 40 de wați pe fir și wireless la 27 de wați. La fel ca și Mate 20 Pro și P30 Pro, și acest telefon suportă încărcarea wireless inversă și ar trebui să fie de trei ori mai rapidă decât în trecut.
Huawei oferă un încărcător wireless și pentru mașină și acesta încarcă tot la 27 de wați.
Difuzorul este încorporat în ecran, la fel și cititorul de amprentă. Telefonul suportă și folosirea unui stylus de la tablete. Nu în ultimul rând, telefonul are certificare IP68 și este rezistent la apă și la praf.
Huawei Mate 30 Pro vine în patru culori: argintiu, mov, negru și verde. Finisajul este jumătate glossy și jumătate mat. Pe partea de jos nu ar trebui să rămână amprente și ar trebui să-ți fie mai greu să-l scapi din mână.