IFA 2019 - Lenovo Yoga Smart Tab e accesoriul bun pentru bucătărie

La IFA 2019, cel mai important eveniment dedicat tehnologiei în această toamnă, Lenovo a prezentat și o versiune nouă a conceptului său de tabletă. E vorba de Lenovo Yoga Smart Tab 10, o tabletă pentru cei care vor să o folosească și în bucătărie.

Lenovo a lansat acum câțiva ani linia de tablete Yoga ce aveau balama și puteau fi agățate de un cui sau susținute ca într-un suport. Lenovo aduce o îmbunătățire acestei linii în acest an și Yoga Smart Tab are și Google Assistant pe lângă multe caracteristici moderne.

Vorbim de un display de 10 inci la o calitate Full HD care poate fi folosit în 4 moduri. Dacă vrei să citești poți să ții tableta de partea rotundă din capete, poți să o pui ca într-un suport, poți să o culci pe masă sau poți să o agăți. Eu am spus că această tabletă nu e un instrument de productivitate pentru cei care sunt mereu pe drumuri, ci e entertainment și ajutor. În bucătărie, în baie, pe noptieră ca să nu adormi cu tableta în mână.

Conceptul îmi place la fel ca și atunci când a fost lansat, iar anul acesta aduce și Google Assistant, pe care-l poți întreba diverse lucruri și te ajută, ca să nu pui mâna pe ecran. Eu aș folosi astfel de dispozitiv în casă, mai ales că pot să o pun pe masa din bucutărie și să fie un mic hub multimedia, pentru că boxele sunt mari și cu un sunet destul de clar.

Poți afla mai mult în video-ul de mai jos. Tableta costă 300 de euro și va fi lansată în octombrie.

Alte produse din această categorie sunt Lenovo Smart Display de 7 inci cu Google Assistant, care nu pot fi mutat, ci trebuie conectat mereu la priză, dar și Lenovo Smart Tab M8, o tabletă de 8 inci mai versatilă.



Citeste si