BCR Școala de Business: Tot ce trebuie să știi despre IMM Invest

Programul IMM Invest, dedicat afacerilor mici si mijlocii afectate de pandemia de coronavirus, a generat un interes foarte mare al antreprenorilor. De asemenea, au existat controverse din cauza întârzierii acordării primelor credite. Încet, încet, lucrurile au început să se miște. BCR a organizat o sesiune deschisă de întrebări și am selectat cele mai importante aspecte.

Pentru a răspunde cât mai multor întrebări ale antreprenorilor referitoare la IMM Invest, BCR  a organizat prima sesiune “Tot ce trebuie să știi despre IMM Invest”, care a fost susținută recent live, pe Facebook.

În curând, FNCGIMM va face o actualizare a programului din prisma feedback-ului primit de la antreprenori. 

Iată care au fost principalele întrebări ale potențialilor beneficiari și răspunsurile specialiștilor la ele. 

Cine sunt beneficiarii programului IMM Invest?

IMM Invest este un program susținut de statul român pentru a veni în sprijinul micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii constituite conform legii, care sunt afectate de pandemia de coronavirus.

Programul, care presupune acordarea de garanții de stat de către Fondului Național pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM),  are rolul de a asigura companiilor lichidit[ățtile necesare pentru derularea activității curente sau pentru ai susține în efectuarea unor investiții.  

Ce tipuri de finanțări pot fi acordate prin intermediul IMM Invest?

Antreprenorii au la dispoziție două tipuri de produse prin intermediul programului, creditele pentru capital de lucru (revolving și non-revolving – după caz) și creditul pentru investiții.

În funcție de tipul afacerii, micro-întreprindere, întreprindere mică sau mijlocie, finanțările pentru capitalul de lucru sunt plafonate la maxim 500.000 de lei, un milion de lei, respectiv cinci milioane de lei.

Totodată, o companie poate beneficia de ambele tipuri de credite (pentru capital de lucru și investiții), dar valoarea cumulate a acestora nu trebuie să depășească 10 milioane de lei. De asemenea, în cazul micro-întreprinderilor, creditele pentru activități curente nu trebuie să depășească 25% din cifra de afaceri. 

Care sunt pașii care trebuie urmați pentru a accesa o finanțare prin intermediul programul IMM Invest?

Primul pas pe care trebuie să îl facă un antreprenor interesat de o astfel de finanțare este să aplice pe platforma IMM Invest. Aplicația necesită completarea unor informații despre companie, precum și despre tipul de credit și suma pe care antreprenorul o solicită.

FNGCIMM are un termen asumat de 72 de ore în care analizează această solicitare, verificând dacă întreprinderea respective este sa nu IMM. După finalizarea analizei, solicitarea este trimisă către bancă. Din acest moment, BCR vede în platforma pe care o are cu FNGCIMM faptul că antreprenorul a ales BCR ca bancă parteneră.

Antreprenorul va fi contact de reprezentanții BCR pentru a spune solicitantului ce documente are nevoie pentru analiza de credit. BCR analizează finanțarea, aprobă creditul, după care, la final, mai este necesară aprobarea garanției efective la FNGCIMM. Acest pas se face după aprobarea creditului de către bancă și imediat după aprobarea garanției de către Fond, contractul poate fi semnat.

Care sunt motivele pentru care o companie ar putea fi refuzată pentru finanțare în cadrul IMM Invest?

Creditele se acordă în funcție de criteriile de eligibilitate bancară și de criteriile FNGCIMM. De exemplu, din punct de vedere al băncii, o companie care a avut rezultate financiare bune în ultimii ani, dar a avut rezultate slabe în luna martie sau aprilie, este eligibilă pentru un credit.

Pe de altă parte, companiile mari, cu peste 250 de angajați, nu sunt eligibile pentru programul IMM Invest (nefiind clasificate drept IMM-uri conform legii).

De altfel, BCR și-a luat angajamentul de a răspunde clienților, indiferent dacă solicitarea de finanțare va fi sau nu aprobată, astfel încât orice antreprenor să știe ce anume mai are de îmbunătățit pentru a deveni eligibil. 

Care sunt criteriile de eligibilitate ale FNGCIMM pentru IMM Invest? 

Criteriile de eligibilitate ale FNGCIMM  sunt obligatorii prin lege. Principalele criterii sunt: să fie IMM, să nu fie în stare de lichidare, dizolvare, să nu aibă credite restante, să nu aibă obligații fiscale la buget (sau să fie plătite din prima transă a creditului de capital de lucru primit), să nu înregistreze pierderi timp de trei ani consecutive, să își păstreze numărul de angajați din aprilie până în decembrie, să nu aibă ca domeniu de activitate jocuri de noroc, producția de băuturi alcoolice etc.

Care sunt criteriile de eligibilitate ale BCR în cadrul programului?

Banca se uită în principal la următoarele aspecte:

  • EBITDA (profitul operațional) și profitul net trebuie să fie pozitiv în ultimii doi ani financiari încheiați, astfel încât firma să nu genereze pierdere din activitatea de bază.
  • Capitalul propriu pozitiv în ultimii doi ani financiari încheiați, implicarea acționariatului în firmă este un plus ( să aibă o politica echilibrată de retragere a dividendelor).
  • Istoricul de plată sa fie pozitiv
  • Să nu aibă datorii restante la bugetul de stat, în cazul iîn care aceste datorii există acestea vor fi achitate din prima tragere din credit.
  • Să nu aibă un grad de îndatorare mare dupa acordarea unei finanțări prin IMM Invest
  • Finanțările pe termen scurt vor fi corelate cu necesarul de finanțare generat din activitatea de bază.
  • Scopul solicitării sa aiba legătură cu activitatea de bază a companiei (in cazul solicitarii unui credit de investitii). 
Vor fi acceptate solicitările startup-urilor ale căror afaceri au fost afectate în perioada pandemiei? 

Una dintre provocările programului IMM Invest este dată de dorința antreprenorilor de a lua finanțări, chiar dacă încă se află la început de drum. Din punct de vedere al finanțărilor bancare, start-up-urile nu reprezintă un focus.

Nu a fost schimbată această abordare odată cu IMM Invest, pentru că logica acestui program a fost de a ajuta antreprenorii care au demonstrat că pot performa să treacă de această perioadă de criză.

Așadar, putem să analizăm companiile care au minim un an de activitate la care vedem că situația financiară din decembrie 2019 a fost una bună și îi vom acorda încrederea noastră unui antreprenor care a avut profit anul trecut, astfel încât să treacă peste această criză cu ajutorul creditului acordat de BCR.

Menționăm că în cazul micro-întreprinderilor va fi luată în calcul situația financiară din decembrie 2019, nu cea de anul acesta.

Pe ce perioadă se acordă creditele accesate prin programul IMM Invest?

Creditele pentru capital de lucru se acordă pe o perioadă de maxim 36 de luni, iar cele pentru investiții pe o perioadă de maxim 72 de luni. 

Ce fel de garanții sunt necesare pentru finanțările acordate prin programul IMM Invest?

În cazul majorității creditelor pentru capital de lucru, este suficientă garanția oferită de FNGCIMM.

Pentru creditele de investiții este necesară ipoteca asupra bunului achiziționat, astfel încât banca să poată ajunge la o acoperire de 100% a creditului cu garanții.

În cât timp pot fi utilizați banii obținuți printr-un un credit pentru capital de lucru?

După aprobarea creditului de către BCR, banca trimite garanția spre aprobare către FNGCIMM.

În mod normal, acest lucru ar trebui să dureze câteva zile. Odată ce garanția a fost aprobată, urmează semnarea contractelor, implementarea și de la momentul implementării banii pot fi utilizați imediat. 

În câte zile ar putea fi primită o finanțare pentru capital de lucru prin intermediul IMM Invest? 

Pentru finanțările de capital de lucru, există un flux de lucru simplificat, astfel încât finanțarea să fie acordată mai repede.

Din momentul în care BCR primește documentația de la FNGCIMM, în cazul IMM-urilor creditul ar putea fi acordat în 7-10 zile, în timp ce în cazul micro-întreprinderilor, clienții fiind mai mici cu domenii de activitate mai puțin complexe, perioada de acordare propusă este de 4-5 zile.

Promisiunea timpilor propuși de bancă se referă la perioade cu un flux normal, în condițiile în care debutul programului IMM Invest a adus un număr foarte mare de solicitări. 

Ce vechime de activitate este necesară pentru ca o firmă să fie eligibilă pentru o finanțare?

În cazul micro-întreprinderilor, firmele au nevoie de minim un an de activitate pentru a putea accesa finanțările disponibile prin intermediul IMM Invest, în timp ce întreprinderile mici și mijlocii au nevoie de minim doi ani de activitate. 

Câte credite au fost aprobate și câte au fost respinse în cadrul acestui program până în prezent? 

BCR are circa 5.000 de solicitări în lucru prin intermediul IMM Invest. Cu toate că ne-am mobilizat și avem echipe dedicate și fluxuri simplificate pentru fiecare din cele doua tipuri de produse, abia săptămâna trecuta astfel de dosare au ajuns la finalul fluxului de creditare.

Avem peste 30 de finanțări aprobate, pe ambele segmente, micro-întreprinderi și IMM-uri. Avem sute de credite în analiză, iar noi lucrăm cu clienții să rezolvăm toate problemele. Trebuie însă menționat că primele solicitări au ajuns la bancă abia săptămâna trecută, astfel că discuția referitoare la numărul de aprobări este încă prematură.

Toată forța de vânzări a BCR s-a mobilizat pentru a avea astfel de finanțări aprobate cât mai repede, astfel că numărul de credite va crește simțitor zilele următoare.

Lucrurile au demarat puțin mai greu, începutul fiind întotdeauna mai dificil, însă numărul de antreprenori care va primi astfel de credite zilele acestea va arăta foarte bine. 

Care este plafonul maxim alocat de BCR în cadrul programului?

BCR are un plafon maxim de 3,4 miliarde de lei, astfel că valoarea totală a finanțărilor totale acordate de bancă prin intermediul IMM Invest poate ajunge la 4 miliarde de lei.



Citeste si