- 2 Iunie 2019
Impozitare IT-iști: răspunsul profesioniștilor pentru Ludovic Orban
Industria IT este una dintre cele mai performante din România, având mai puțini angajați decât alte domenii, dar produce mai mult. Cu toate acestea, unii încă vor să impoziteze veniturile IT-iștilor. Decizia inițială prin care salariile specialiștilor din acest domeniu sunt scutite de impozite a fost făcută pentru a face industria competitivă și pentru a stopa deficitul de creiere.
ANIS a declarat pentru wall-street.ro că "Reiterăm faptul că facilitățile fiscale au făcut și mențin industria IT românească competitivă, într-o cursă cu alte țări care oferă programatorilor impozit pe venit 0, precum Ucraina, Polonia sau Belarus. Deficitul de forță de muncă din IT la nivelul UE este atât de mare, încât, o astfel de măsură ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiștilor din țară, deci un impact economic major. Facem apel la oamenii politici să analizeze cu atenție dinamică acestui sector, înainte de a transmite semnale de instabilitate într-un sector deja puternic afectat de modificări fiscale, introduse fără studii de impact și îl invităm pe dnul Președinte Orban la un dialog cu reprezentanții industriei de software", au precizat reprezentanții ANIS.
Ludovic Orban a declarat sâmbătă că „Mie nu mi se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit. IT-iștii câștigă cel mai bine în România. A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un șofer de TIR care muncesc în condiții extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit și altul care încasează venituri semnificative și altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuție, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat”, a spus Orban.
Statisticile industriei IT în RomâniaUltimul studiu ANIS, care se referă la anul 2017, arată nivelul industriei producătoare de software în România.
Exportul de software și servicii IT contribuie decisiv, cu 3,025 miliarde de euro, mai exact 75,6%, la valoarea întregului sector IT, în creștere cu peste 14% față de valoarea înregistrată în anul precedent. Venitul generat intern, însă, a crescut cu doar 20 milioane de euro (2,1%), de la 955 milioane de euro cât au fost înregistrați în 2016, la 975 de milioane în 2017. Din totalul exportului de produse și servicii IT, aproximativ 75% merge către piața europeană, 22% către cea americană, restul fiind direcționat către alte piețe.
Potrivit studiului ANIS, numărul total de angajați cu contracte full-time din sectorul de software și servicii IT a ajuns în 2017 la 89.850 de specialiști, o creștere cu 7,5% comparativ cu 2016. Dintre aceștia, 88,6% ocupă posturi tehnice, restul deținând poziții în departamente non-tehnice. Trei sferturi dintre companiile cu cei mai mulți angajați au capital străin.