În business-ul de impact toți câștigăm. Dar unde sunt banii pentru impact?

”Somebody has to get paid to fix this”. Acesta a fost numele și tema panel-ului despre investiții cu impact și afaceri sustenabile, organizat de Marc Impact Network în cadrul conferinței How To Web. O sesiune care a adus în atenție ce înseamnă impactul în antreprenoriat: un om care vrea să repare lumea și alege să o facă printr-un business. Și există și finanțatori pentru asta.

Sesiunea despre investițiile în impact din cadrul How to Web a adunat actori regionali importanți pentru zona de impact venture, iar printre organizatori se numără MARC Impact Programme, un program de mentorat și acces la finanțare pentru afacerile sustenabile.

Momentul din cadrul conferinței a reunit investitori, fonduri și antreprenori din zona afacerilor cu impact, pentru a arăta că business-ul cu efect pozitiv în lume merge mai departe de noțiunea de ONG, are și componente tech la bază și există și finanțare pentru fondatorii cu idei sustenabile. 

Măsura visurilor

Discursul de introducere i-a aparținut Alexandrei Dumitrescu, coordonatoare a programului de venture impact, Marc Impact Network, o inițiativă regională, unde România e reprezentată de BCR Social Finance și Synerb. 

Alexandra a provocat sala să se gândească la un vocabular care să integreze și ”mărimea visurilor”, pe lângă dimensiunea pieței, burn rate și alți termeni de business. Pentru că orice impact pozitiv începe de la un vis măreț.

În discursul de introducere, managerul proiectului, care cunoaște bine zona de impact, a invitat antreprenorii să ia în considerare soluții și pentru: foamete, sănătate, democrație, climă, educație, îngrijire sau locuințe accesibile, pe lângă cele clasice care-i motivează să pornească un startup. 

”În unele părți ale lumii, populațiile de polenizatori s-au prăbușit din cauza pierderii habitatului, a monoculturilor și a pesticidelor, toate deodată. În unele livezi, oamenii polenizează acum pomii fructiferi manual, cu pensule, pentru ca pomii să rodească. Iar răspunsul pieței este că acum există capital de risc orientat către polenizarea robotică. Investim în tehnologie pentru a înlocui oamenii care înlocuiesc albinele. La fiecare pas, cineva face bani. În niciun pas, piața nu a creat un context favorabil pentru a proteja albinele.” 

Iar exemplul ei este tocmai spre un model de business care poate rezolva o problemă în timp ce aduce un impact pozitiv în lume. 

Pentru că nevoia neacoperită este cel mai vechi motiv de a porni o companie. Iar de aici se naște ideea care poate sumariza cel mai bine panel-ul de la How to Web: „vrei să salvezi lumea? Înființează o afacere”.

Finanțare pentru impact

Soluțiile de a salva lumea pot fi transformate în afaceri viabile și investibile. Iar aici, invitații din panel-ul ”Who funds the fix” au vorbit exact despre investițiile din zona de impact, o intersecție a mediului civic cu mediul antreprenorial, dar unde exigențele de business trebuie să existe ca în orice alt sector. 

  • Linda Vasilescu (Entropy Signal Ventures) a spus că impactul și profitul nu se exclud reciproc, ci un profit mai mare poate genera un impact sporit. Prin VC-ul de pre-seed pentru impact pe care-l reprezintă, Linda caută fondatori autentici cu viziune pentru schimbare sistemică și capacitate de scalare.
  • Rebecka Löthman Rydå (Norrsken Evolve) a vorbit despre fondul suedez cu un cofondator Klarna, care are acum 5 sedii în lume. Ea a spus foarte clar că acolo unde câștigă un business de impact, câștigăm toți. În portofoliul Norrksen Evolove sunt companii care susțin teze binelui colectiv, cum ar fi AirForestry - companie inovatoare care utilizează drone electrice autonome de mari dimensiuni pentru rărirea și gestionarea sustenabilă a pădurilor, fără a distruge solul sau BrainZell - care dezvoltă organoizi cerebrali umani în laborator din celule stem, utilizați pentru a accelera testarea și descoperirea de noi medicamente.
  • Tic Nica (Growceanu) a vorbit din prisma experienței investitorilor din portofoliu, despre care a observat că aleg să investească în companii care rezolvă probleme pe care ei la rândul lor le vor rezolvate. Impactul reprezintă clar un diferențiator puternic în fața investitorilor, însă nu constituie o scuză pentru un model de afaceri slab; fundamentele financiare trebuie să fie acolo și trebuie să fie solide.

Rebecka reprezenta un fond dedicat impactului, cu inițiative, spații și programe construite pentru afacerile sustenabile. Linda este mentor în Marc și fondatoarea unui fond de pre-seed din CEE cu focus pe impact. Tic reprezintă fondul Growceanu, care nu e dedicat în exlcusivitate zonei de impact, dar care acordă atenție business-urilor sustenbaile și are în portofoliu astfel de oportunități de investiție. 

Cei trei reprezentanți au arătat că banii pentru finanțarea impactului există. Fondatorii trebuie doar să înțeleagă mai bine cum își pot reconfigura business-urile ca să devină mai atractive pentru investitori. 

În balanța dintre impact și business, cei trei invitați au dat și câteva ponturi pentru antreprenorii afacerilor sustenabile: 

1. Începeți cu povestea fondatorului și obsesia pentru problemă și lăsați caracteristicile tehnice ale produsului pentru mai târziu.

2. Demonstrați o viziune pentru schimbare sistemică cu focus pe o viziune orientată spre schimbare la nivel de sistem, nu doar către un simplu produs.

3. Arătați că profitul și impactul nu se exclud, ci se potențează reciproc. 

4. Asigurați fundamente de business solide: impactul nu constituie o scuză pentru un model de afaceri slab. 

 

Fondatorii impactului - povești reale

Dimensiunea ambiției și poveștile de succes au fost apoi aduse pe scenă de doi alumni Marc Impact Network:

David-Alexandru Popescu (Origin BCI), care construiește proteze bionice mult mai accesibile decât oferta actuală de pe piață. 

Fondatorul și echipa construiesc dispozitive medicale, astfel că au întâmpinat de-a lungul timpului procese lungi de autorizare și lanțuri de aprovizionare. Acum sunt la a 8-a generație a produsului și cea finală, după cum a spus David pe scenă.

Înainte de a se alătura Marc Impact Network, fondatorul era destul de demoralizat, dar participarea în program l-a ajutat pe el și pe colegii lui să-și restructureze mesajul, planul de afaceri și pitch-ul. 

Alături de el în dialog a fost și Julia Dalmadi (TransFoodMission), care a adus perspectiva sectorului de upcycling alimentar, un business de impact din Ungaria.

Compania ei transformă surplusul de alimente și subprodusele din industria alimentară în noi produse de larg consum, reducând astfel risipa alimentară direct de la sursă. Sub brand-ul propriu al companiei, startup-ul produce cereale și biscuiți făcuți din borhotul de malț rămas de la producția de bere. Fondatoare a spus că atunci când a început, din 32 de produse la raft nu era niciunul upcycled. Acum a numărat cinci. 

Business-ul de impact poate fi o călătorie destul de singuratică. Dar programe precum Marc Impact Network sau cele prezentate în acest panel au arătat și cealaltă față a monedei, cea în care antreprenorii de impact își pot găsi nu doar finanțare, ci și o comunitate.

Pentru că așa cum a spus și Sonia Oprean (Synerb): „inteligența și capacitatea nu sunt de ajuns. Trebuie să existe bucuria de a face ceva frumos”. Iar bucuria e cea mai mare atunci când e împărțită.


Marc Impact Programme este un program CEE de scalare a business-urilor de impact, cu focus pe pregătire financiară și creșterea impactului social și de mediu.



Citeste si