Independență energetică: cum rezervi acoperișul solar Tesla

Tesla permite precomandarea acoperișurilor solare și a bateriilor pentru case, prin care vom putea câștiga independență energetică. Acoperișurile pot fi precomandate și urmează a fi livrate în 2018, potrivit promisiunilor fondatorului Tesla, Elon Musk.

Tesla a prezentat pentru prima oară proiectul acoperișului solar în octombrie 2016. Spre deosebire de alte modele, acesta se bazează pe țigle cu celule solare. Acestea atrag energia soarelui și o stochează în cadrul unei baterii Tesla, care poate fi montată în garaj. Tesla oferă garanție pe viață pentru aceste țigle solare, spunând că sunt de trei ori mai rezistente decât cele obișnuite.

Potrivit calculelor celor de la The Next Web, acoperișul solar ar putea aduce câștiguri considerabile unui proprietar timp de 30 de ani. Dacă la o casă relativ mare costul ar fi de 30.000 de dolari, energia economisită va întoarce investiția și va aduce chiar și un profit.

Pe site-ul Tesla precomenzile pot fi făcute încă de acum, chiar și în Europa. Deși România nu e listată direct ca țară, există secțiunea “Other Europe”. Acolo putem fi încadrați și noi. Poți face o rezervare pentru acoperiș și baterie pentru 930 de euro.

Practic, alegi modelul de acoperiș, din cele patru disponibile, cantitatea de Tesla Powerwalls, adică bateriile pentru casă prin care energia solară poate fi stocată, și apoi introduci nume, prenume, adresa de mail, număr de telefon și datele de card. Suma poate fi primită înapoi dacă nu decizi să cumperi definitiv și să instalezi acoperișul. Avantajul acoperișului de la Tesla e că nu arată ciudat, ci ca niște țigle obișnuite.

Poți să intri aici pentru a te înscrie pentru o comandă de acoperiș solar Tesla și să nu mai ai nevoie de conectare la rețeaua de energie tradițională peste 50 de ani.



Citeste si