- 20 Februarie 2019
Înregistrarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) – întrebări și răspunsuri ANAF
Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.
---
Specialiștii ANAF au organizat recent o sesiune Q&A în care au răspuns la mai multe întrebări ale contribuabililor cu privire la înregistrarea în Spațiul Privat Virtual (SPV). Iată care sunt câteva dintre acestea:
a.) Întrebare contribuabil: Bună ziua. Pentru persoanele fizice în vârstă, care nu știu să folosească un calculator, cum se poate proceda pentru deschiderea SPV, respectiv, depunerea declarației unice?
a.) Răspuns ANAF: În unitățile fiscale teritoriale sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare în sistem auto-servire. Utilizarea acestora se face cu ajutorul funcționarilor din cadrul administrației fiscale. Acestea au fost puse la dispoziția contribuabililor tocmai pentru a veni în sprijinul celor care nu dețin calculatoare personale sau nu au cunoștințe de utilizare a acestora.
b.) Întrebare contribuabil: 1.Dacă Situația obligațiilor fiscale de plată din SPV este o fișă a contribuabilului, în SPV acesta poate transmite o cerere de compensare prin care să solicite reglarea aceste fișe? 2.Dacă da, solicitarea/ cererea transmisă primește un număr de înregistrare cu dată?
b.) Răspuns ANAF: Bună ziua. În prezent, cererea de compensare nu figurează printre documentele care pot fi transmise de contribuabili prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual. Instituția noastră are în vedere elaborarea unui model de cerere de compensare, model care, după ce va fi aprobat, va putea fi transmis și prin SPV.
c.) Întrebare contribuabil: Bună ziua, dacă certificatul digital este pe numele administratorului, pot să depun eu la administrația de care aparține societatea ca simplu împuternicit (cu declarație dată de administrator) documentația pentru înrolarea în SPV? Sau trebuie să fie prezent administratorul? Mulțumesc.
c.) Răspuns ANAF: Bună ziua. Pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV cu calitatea de reprezentant legal, reprezentant desemnat sau împuternicit al persoanei juridice persoanele fizice care dețin un certificat calificat. Dacă persoana deținătoare a certificatului calificat vă atribuie o împuternicire, în sensul că aveți dreptul depunerii acestor documente la unitatea fiscală, o puteți face.
d.) Întrebare contribuabil: Bună ziua! Un deținător de certificat digital pentru semnătura electronică poate depune declarația unică pentru alte presoane fizice pe E-guvernare dacă obține împuternicire de la acestea și depune la ANAF D150 pentru fiecare dintre ele? În această situație, persoanele respective mai sunt obligate să se înscie în SPV?
d.) Răspuns ANAF: Se poate depune declarația unică astfel cum ați precizat dvs.
e.) Întrebare contribuabil: Bună ziua. Dacă o persoană fizică este plecată din țară, cum va proceda cu înrolarea în SPV?
e.) Răspuns ANAF: Bună ziua! Înregistrarea se poate realiza online pe baza oricărui act administrativ fiscal emis pe numele persoanei respective începând cu anul 2013 sau prin desemnarea unui împuternicit, care trebuie să dețină un certificat digital calificat, care vă va îndeplini obligațiile online.
Mai multe întrebări și răspunsuri privind înregistrarea în Spațiul Public Virtual poți citi din sesiunea anterioară de Q&A sau le puteți găsi pe pagina de Facebook a ANAF-ului.
Citește și despre:Plafoane fiscale 2019 – unde se încadrează afacerea ta în acest an
Microîntreprindere - condițiile necesare pentru 2019
Declarații fiscale pe care să le depui în 2019
Afișe obligatorii în orice magazin - informații de pus la vedere
Cotele de TVA aplicabile în 2019 - ce să știi când întocmești facturi
Impozit microîntreprinderi - cum se calculează?
Plătitor sau neplătitor de TVA ? Avantaje și dezavantaje bine de știut
Cinci strategii care te ajută să menții un cash flow pozitiv
Scutiri sau facilități pentru angajați și angajatori în 2019