- 19 Iunie 2020
Înscrieri deschise pentru companiile din România în topul Technology Fast 50. Sunt căutate firmele cu cea mai impresionantă creștere
Competiția Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală este un program care recunoaște cele mai dinamice 50 de companii din regiune în domeniul tehnologiei, în funcție de creșterea procentuală a veniturilor în ultimii patru ani și include companii din toate sectoarele conexe – comunicații, tehnologii pentru mediu, fintech, hardware, sănătate și științe medicale, media și divertisment, software.
Câștigătorii competiției Fast 50 de anul acesta vor fi desemnați în funcție de creșterea veniturilor înregistrate în intervalul 2016-2019. Pentru a fi considerate eligibile în topul Fast 50 Europa Centrală, companiile trebuie să îndeplinească mai multe criterii financiare.
Astfel, trebuie să aibă venituri operaționale anuale de minimum 50.000 de euro în primii trei ani (2016-2018), și de cel puțin 100.000 de euro în 2019, să aibă sediul central în Europa Centrală și să dezvolte sau să producă tehnologii patentate sau să dețină drepturile de proprietate intelectuală asupra acestora.
„Competiția Technology Fast 50 Europa Centrala reprezintă pentru mulți jucători locali recunoașterea angajamentului și dorinței de a inova în tehnologie, a capacității și viziunii antreprenoriale. România se numără printre țările care s-au bucurat de această apreciere atât la nivel european, cât și la nivel mondial, lucru care confirmă apetitul ridicat al companiilor pentru dezvoltarea de tehnologii capabile să modeleze lumea”, a spus Andrei Ionescu, Partener coordonator Consultanță și Managementul Riscului, Deloitte România, și coordonatorul programului Technology Fast 50 Europa Centrală în România.
România a avut 30 de companii în topDin 2008, momentul implicării în această competiție, România a avut 30 de reprezentanți în clasamentul Fast 50, afaceri locale care au fost fie incluse printre cele 50 de companii care au înregistrat cea mai mare creștere din Europa Centrală, fie au primit distincții la categoriile speciale, precum „Rising Stars”.
Printre acestea se numără UiPath, lider global în automatizarea robotizată a proceselor, companie recunoscută în 2017 cu premiul „Rising Stars”, și agenția de voiaj Vola.ro, premiată pentru „Cea mai mare creștere din Europa Centrală” în 2011 și deținătoarea poziției de lider pentru următorii doi ani consecutivi.
Competiția Fast 50 Europa Centrală din 2020 are două categorii - „Fast 50” și „Rising Stars”- și o recunoaștere specială - „Impact Stars” -, introdusă pentru prima dată anul acesta, care premiază companii ale căror produse sau servicii au un impact pozitiv asupra societății, mediului, diversității sau zonei de inovație.
Perioada de înregistrare se încheie la 14 august 2020. Rezultatul clasamentului va fi anunțat în noiembrie 2020.