InternetCorp donează 10% din campaniile de comunicare către Crucea Roșie Română

InternetCorp, compania care operează site-urile start-up.ro, wall-street.ro, kudika.ro, 9AM.ro și garbo.ro anunță că va dona 10% din toate campaniile de comunicare și video realizate (sau rezervate) în perioada următoare pentru a susține eforturile în lupta împotriva noului coronavirus.

Pentru a veni în sprijinul luptei împotriva noului coronavirus realizată atât de medicii români, cât și de voluntari care ajută persoanele ce nu se pot deplasa să aibă acces la alimente în această perioadă, InternetCorp a decis să doneze 10% din toate campaniile de comunicare și video din perioada următoare realizate de către site-urile proprii, dar și de către cele din regia de publicitate către Crucea Roșie Română.

Donațiile vor fi făcute automat pentru fiecare campanie de publicitate din perioada următoare în cadrul unor pachete speciale dedicate agențiilor de media și clienților direcți, branduri care pot ajuta România să treacă mai ușor peste această perioadă tulbure când sunt necesare echipamente de protecție pentru medicii din linia întâi care luptă cu această pandemie. 

InternetCorp poate crea în această perioadă proiecte speciale scrise, podcasturi, campanii video, evenimente online sub forma webinariilor. Brandurile și agențiile care vor încheia contracte pentru serviciile de promovare ale Internet Corp în această perioadă vor putea opta și pentru desfășurarea efectivă a campaniilor la o dată ulterioară, pentru a asigura un impact cât mai mare. 

Donațiile vor fi făcute pentru a susține eforturile din perioada pandemiei cu noul coronavirus, dar poate continua pentru a susține eforturile transformării României. 

Toate campaniile desfășurate de către brandurile și agențiile de media pe site-urile InternetCorp vor fi semnalizate special și vor face trimitere către Crucea Roșie Română, pentru a crește vizibilitatea privind eforturile organizației și pentru a mări numărul donațiilor individuale din rândul cititorilor site-urilor din portofoliu.

Transformă un SMS într-un mesaj de speranță! Donează 2 euro la 8827 pentru a sprijini spitalele cu echipamentul de care au nevoie în această perioadă.

InternetCorp este la momentul de față unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de publishing de online și cuprinde patru verticale de conținut: business, știri, lifestyle și target feminin, incluzând în portofoliu 8 site-uri proprii, precum start-up.ro, wall-street.ro, kudika.ro, garbo.ro, 9AM.ro, biztool.ro și retail.ro. Pe lângă site-urile proprii, InternetCorp lucrează ca regie de vânzări pentru peste 30 de site-uri.



Citeste si