- 28 Noiembrie 2024
Investitorii români: Poziție fermă împotriva pozițiilor neolegionare și antisemite
„Rămânem optimiști și încrezători că România este o țară extraordinară în care să pornești un startup, inclusiv în domeniul tehnologiei. Însă, toate eforturile și realizările ultimilor ani pot fi șterse cu buretele dacă România nu rămâne un stat democratic, unde libertățile și drepturile individuale sunt apărate”, a declarat Marius Istrate, Președintele TechAngels.
Analiza internă, bazată pe surse publice, arată că în acest an au fost deschise 71 de runde de finanțare de peste 251 de milioane de dolari. „Această dinamică demonstrează clar potențialul enorm al antreprenorilor din România, însă stabilitatea economică și investițiile pe termen lung sunt inseparabile de un cadru democratic solid și predictibil,” a adăugat Marius Istrate.
TechAngels consideră că implicarea civică demonstrată prin prezența ridicată la vot este expresia unei tendințe pozitive și face un apel la o participare cel puțin la fel de activă și la următoarele scrutine. „Implicarea în procesul democratic nu este doar un drept, ci o responsabilitate colectivă. Consolidarea democrației și a statului de drept depinde de fiecare dintre noi”.
În acest context, TechAngels consideră că e important ca toate forțele politice democratice să ia poziție fermă împotriva oricăror derapaje antidemocratice, anti-euroatlantice, neolegionare sau antisemite.
„În România nu trebuie să existe nicio îndoială că sprijinim libertatea, democrația autentică și respectul pentru viață și demnitatea umană. Aceste valori fundamentale nu sunt negociabile și reprezintă baza pe care se construiește prosperitatea economică pentru toți cetățenii”, conchide Marius Istrate.
TechAngels este un grup deschis de investitori privați interesați să susțină dezvoltarea startup-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune. În acest moment, asociația are peste 130 de membri. Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialiști C-level din companii multinaționale, cu experiență extinsă pe piața din România și din întreaga lume, în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea piețelor, vânzări, marketing etc. În calitate de angel investors, membrii grupului asigură mentorat și consiliere pentru startup-urile selectate. În portofoliul TechAngels se află până acum peste 240 de startup-uri. Investițiile grupului în ecosistemul local de startup-uri au fost de aproximativ 43 de milioane de euro, în ultimii 11 ani.