Ioana Bauer, eLiberare: „traficul de persoane nu discriminează”

„Am lucrat în Grecia, într-un adăpost pentru victimele traficului de persoane, unde tot ce auzeam era „Știm că traficul de persoane se întâmplă, dar nu credeam că mi se poate întâmpla mie,” asta în contextul în care majoritatea victimelor erau românce sau din Bulgaria.”

Acestea este unul dintre cele mai importante lucruri pe care Ioana Bauer, președinta eLiberare, asociație de educație, prevenire și combatere a traficului de persoane din România, ni le-a spus pe parcursul conversației noastre: traficul de persoane pare adesea un subiect îndepărtat, real dar imposibil, mai ales în ochii persoanelor care nu vin din medii vulnerabile.

Înainte să se alăture proiectului eLiberare, Ioana lucra în SUA și făcea voluntariat cu o organizație studențească. Printre subiectele abordate, s-a ajuns și la traficul de persoane. 

„Pe măsură ce citeam mai mult, mi-am dat seama că de fapt vorbim despre un fenomen des întâlnit, de povești care erau foarte aproape de casă, unde stigma și victimizarea sau rușinea pusă asupra victimelor ne-au făcut să credem că persoanele respective erau de vină pentru ceea ce li se întâmplă.”

După această întâmplare, Ioana s-a întors în România și s-a alăturat proiectului eLiberare în 2014, la un an de la lansarea acestuia. A simțit nevoia să se întoarcă și să se implice direct după ce a învățat despre cifre și despre cum acestea reprezintă doar o fracțiune din ce se întâmplă cu adevărat.

„Dacă e să ne uităm la estimările conservatoare, ele spun că sunt undeva la aproximativ 27 de milioane de oameni care sunt, într-o formă sau alta, victime ale traficului”. Dintre acestea, mai puțin de 1% din victimele traficului de persoane ajung să fie formal identificate.

În perioada 2013-2024, în România am avut 7.800 de victime recunoscute formal, dintre care 44,4% minori. La nivel european, au fost recunoscute 83.355 de victime, fără garanția de a beneficia și de servicii de reintegrare socială sau asistență psihologică.

Ioana ne spune că foarte puține persoane care sunt victime sau în pericol se informează conștient (de exemplu, să caute pe internet despre ce pot face pentru a se proteja sau feri), cât și faptul că foarte puține victime sunt conștiente de sitația în care se află.

De aceea, asociația are campanii de conștientizare, precum Bani pe Bune, un site de recrutare fals cu locuri de muncă care par prea bune ca să fie adevărate, pentru a arăta cum se poate ajunge la traficul de persoane născut din astfel de oferte înșelătoare. 

„Am făcut inclusiv quiz-uri pentru adolescenți și adolescente ca să vadă care e partenerul care li se potrivește și acolo am inclus, de exemplu, tacticile care țin de grooming în online. Nu face asta doar ca să băgăm frica în oameni, că traficul de persoane există și că e un fenomen atât de des întâlnit, dar să și știe ce să facă în momentul în care văd un caz de exploatare sau își dau seama că ei sunt într-o situație în care s-ar putea să fie recrutați.”

Tot ce înseamnă program educațional este co-creat cu ajutorul victimelor pe care asociația le plătește pentru consultare, pentru a se asigura că informațiile pe care le dau mai departe sunt relevante și actuale. 

La nivel de victime recunoscute, eLiberare vine în sprijinul victimelor din momentul în care aceasta fie își dau seama de situația în care se află, fie sunt identificate printr-un canal oficial, precum un medic care a participat la sesiunile de formare desfășurate de asociație sau organele juridiciare, poliție sau Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane. 

„Scopul este să fim alături de victime de la început. Asta înseamnă că avem colegi care asistă victimele la procesul de mărturie, dacă doresc să colaboreze cu organele de poliție. De la medicină legală, până la asistență venim cu un plan individualizat care ține foarte mult cont de nevoile persoanei respective. Nevoile variază de la caz la caz: psihoterapie, consiliere, nevoi medicale, nevoie de adăpost. Abia apoi vorbim de reintegrare.”

Reintegrarea victimelor în societate constă, după spusele Ioanei, în a te asigura că victima ajunge la un grad de autonomie cât mai mare, astfel încât persoana respectivă să își poată duce viața într-un mod cât se poate de normal - aici, asociația ajută prin reintegrarea profesională și găsirea unui loc de muncă potrivit sau susținerea sa în continuarea educației. 

„Lucrurile astea sunt făcute respectând dorința victimei și respectând ceea ce își doresc să facă pe mai departe, pentru că cumva ideea nu e doar să ajungă într-o poziție în care să poată să-și câștige traiul, ci ideal, ajung undeva unde să-și recapete posibilitatea și dorința de a mai visa.”

Conform unui raport publicat de Group of Experts on Action against Trafficking in Human Beings (GRETA), între 2020 și 2024, autoritățile române au identificat 2.662 de victime ale traficului de persoane, unde aproape jumătate dintre acestea au fost minori.

Principala formă de exploatare a victimelor a fost exploatarea sexuală, urmată de munca forțată, cerșetoria forțată și exploatarea în activități infracționale. Majoritatea victimelor identificate au fost cetățeni români traficați în interiorul țării sau către state precum Regatul Unit, Germania, Italia, Franța și Spania.

Cum se ajunge aici? Ioana spune că traficul de persoane nu se întâmplă din cauza lipsei de educație, bani sau alegeri incorecte în relații, ci că este un cumul de vulnerabilități și factori care îi fac pe oameni mai predispuși la acest fenomen. 

„Dacă sistemul de justiție ar fi perfect de acum încolo, tot nu am opri traficul de persoane, pentru că oamenii tot n-ar avea oportunități economice. De exemplu, dacă nu ne asigurăm că există protecții sociale corecte, fenomenul o să o să continue să existe. Și cred că de multe ori victimele sunt invizibile, deși sunt fix sub ochii noștri, tocmai pentru că avem anumite preconcepții despre cine poate fi o victimă și cum arată.”

Cât despre sistemul de justiție, Ioana crede că este un mediu neprietenos pentru victime: faptul că ne bazăm foarte mult pe victime și pe mărturia lor pentru a putea prinde criminalii poate duce la retraumatizarea lor, iar procesul se simte ca o povară pe umerii victimelor. Schimbarea de judecători și fragmentarea dintre procesul penal și procesul civil sunt doar câțiva dintre factorii care fac victimele să fie reticente cu primirea de ajutor juridic. 

„Există această fragmentare între procesul penal și procesul civil în care, dacă o victimă e vreodată să primească despăgubiri, ea trebuie să constituie partea vătămată într-un proces civil și să mai treacă încă o dată printr-un alt proces (față de cel penal). Șansele ca victima să mai poată să recupereze ceva de la traficant sau de la grupul criminal organizat care a fost implicat în toată partea asta de exploatare este mic.” 

Ioana ne spune că stigmatizarea victimelor ne afectează activ pe toți, prin simplul fapt că nimeni nu este în siguranță prin ignoranță. Felul în care vorbim despre subiect este important și afectează felul în care societatea reacționează la fenomen. 

„Ești jurnalist, ești o persoană care e interesată de subiectele astea - ar trebui să fim cu toții absolut furioși când în presă apar titluri precum „prostituată de 12 ani”, de exemplu. Cum ne raportăm la lucrurile astea? Ne asigurăm că, din nou, rușinea este a agresorilor și nu a victimelor.”

Recent, au fost publicate dosarele Epstein, unde apar sute de documente referitoare la traficul de persoane și unde România este menționată. Ioana ne spune că astfel de cazuri, care ne arată un dezechilibru de putere imens, unde copii sunt abuzați de cei mai puternici oameni de pe planetă, este o altă metodă prin care victimele sunt demoralizate și de multe ori renunță în a cere ajutor. Dar ce putem face? 

O schimbare majoră pe care Ioana și-o dorește foarte mult să o vadă și la care lucrează ca organizație și ca mișcare este să ne dăm seama că traficul de persoane nu afectează doar victima, familia victimei sau cei apropiați victimei, ci că ne afectează pe fiecare din noi, pentru că dacă trăim într-o societate care este ok cu violența, violența sexuală, violența împotriva copiilor, violența împotriva femeilor, niciunul din noi nu suntem în siguranță. 

„Exploatarea este, dacă nu pe strada ta, la o stradă distanță. Trebuie să ne dăm seama că nedreptățile astea, de fapt, ne costă pe toți, ne costă în siguranța comunităților în care trăim și ne costă în valorile cu care ajungem să ne clădim viețile. Ceea ce tolerăm ajunge să devină parte din cine suntem.”