Ionuț Morar, BT Leasing: "Am ajuns la 35.000 de clienți și 45.000 de contracte". Planurile de extindere pentru 2025

Leasingul financiar este o modalitate flexibilă prin care antreprenorii la început de drum pot să finanțeze automobile sau echipamente. Piața e în creștere în România, iar pentru BT Leasing, parte a grupului financiar Banca Transilvania a fost un an marcat de două achiziții - Avant Leasing și OTP Leasing. Despre evoluția pieței am discutat cu Ionuț Morar, CEO al companiei.

BT Leasing este divizia de leasing parte a grupului financiar Banca Transilvania și oferă clienților săi posibilitatea de a avea finanțări flexibile pentru automobile sau echipamente. În 2024 BT Leasing a crescut prin achiziția și integrarea a două companii de pe piața locală, Avant Leasing, iar de 1 decembrie OTP Leasing.

Discuția integrală o poți urmări în interviul video de mai sus. 

35.000 de clienți la final de 2024 pentru BT Leasing

“Impactul fuziunilor a fost exponențial. Portofoliul a crescut de 3 ori, depășind 2 miliarde de euro. În momentul acesta avem 35.000 de clienți și 45.000 de contracte", spune Ionuț Morar în cadrul unui interviu realizat de start-up.ro.

Astfel, BT Leasing a finanțat aproximativ 600 de milioane de euro. Asta în condițiile în care 30% din mașinile înmatriculate în România sunt în leasing, deci oportunitatea de creștere există.

Conform reprezentantului BT Leasing, piața este orientată în proporție de aproximativ 80% spre sectorul auto. Cu toate acestea, direcțiile strategice ale BT Leasing se orientează și spre zona de echipamente.

"Încercăm să finanțăm orice tip de echipamente și imobile. Inclusiv la nivelul grupului Banca Transilvania există linii dedicate pentru sectorul agri și cel medical, dar încercăm să ne implicăm și în zona educației, cei trei piloni de creștere ai unei țări", spune Ionuț Morar. Astfel, în zona echipamentelor, cea mai mare apetență a antreprenorilor e în zona echipamentelor de construcții.

În 2023 BT Leasing a finanțat în proporție de 45% automobile electrice și hibride. Conform lui Ionuț Morar în 2024 au scăzut plasamentele în mașini full electric, însă numărul lor a crescut cu 3%, dar numărul mașinilor hibride s-a dublat.

Apetență în creștere pentru leasing

Conform reprezentantului BT Leasing apetența românilor antreprenori pentru produsele de leasing e din ce în ce mai crescută.

“După 30 de ani simțul proprietății nu mai e așa de pregnant. Te bucuri când cumperi o mașină, dar te bucuri mai mult când o vinzi. Leasingul se dezvoltă și va trece de la o simplă finanțare la zona de servicii de mobilitate pentru un anumit segment", explică Ionuț MOrar.

România mai are de crescut în zonă, dar la nivel mondial leasing-ul este un serviciu extrem de folosit. În Statele Unite, peste 80% din companii apelează la leasing. De asemenea, la nivel global leasing-ul este la 1,7% din PIB.

"M-am uitat la Danemarca și țările nordice. Acolo este spre 6,5% din PIB. În Germania e peste 4% din PIB, unul mult mai mare ca al României", spune Ionuț Morar.

Așteptările pentru 2025

Pentru 2025 BT Leasing va rămâne cu ochii deschiși în piață dacă apar oportunități de achiziție, dar nu vrea să neglijeze creșterea organică.

"Încă ne bugetăm creșteri cu două cifre. România e o piață cu mari oportunități în zona financiară, tocmai pentru că gradul de intermediere bancară e mai scăzut față de alte țări. Avem mai multe depozite decât credite acordate, avem lichiditate, iar banii trebuie să circule în economie. Statul a avut un rol important în ultimii ani prin programele de garanție și există mai mult dialog între zona antreprenorială și cea politică", spune Ionuț Morar.

În privința contextului economic, CEO-ul BT Leasing menționează că se observă faptul că lumea stă în expectativă, într-o amânare a planurilor investiționale, un lucru ce s-a putut observa și în perioada pandemiei. Cu toate acestea, el menționează că leasingul poate fi o variantă pentru această perioadă, mai ales că vine cu un parteneriat între instituția finanțatoare și antreprenori. "Dacă avem o problemă, o avem amândoi. Nu e problema doar a ta. Trebuie să calculezi bine, dar nu trebuie să te oprești", spune Ionuț Morar.

El sfătuiește antreprenorii să fie transparenți cu partenerii, inclusiv atunci când intervin probleme. "Dacă ai o problemă de cash flow, informează mai departe. Reții o parte din greutate, dar o dai și mai departe. Astfel o suportăm mai bine cu toții", explică Ionuț Morar.

De asemenea, pentru 2025 Ionuț Morar anticipează investiții crescute în digitalizare, fiind unul dintre cei care consideră că procesul de obținere a unui leasing se va putea digitaliza 100% în viitor.

În privința climatului politic din România, Ionuț Morar menționează că își dorește stabilitate politică și creștere economică. "Mi-aș dori mai multe investiții în infrastructură, în sănătate, în sistemul educațional", explică acesta.



Citeste si