Istoria învățată ca o bandă desenată - ideea a doi români

Când eram în școală, istoria era unul dintre obiectele mele preferate, dar era predată la fel dintotdeauna. Pagini întregi de conspecte. History Lapse e proiectul lansat de doi români care vor să facă un comic book al istoriei universale. Am vorbit cu creatorii proiectului pentru a afla detalii.

Francisc Nopcea și Raida Abulil sunt soț și soție și au vrut să lase ceva în urmă, printr-un site care să ofere o modalitate diferită de a învăța istoria. History Lapse e ca un comic book al istoriei universale, un site în română și engleză.

Francisc este programator, absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din Timișoara, iar Raida este arhitect. Au avut tentative de startup înainte de History Lapse, dar au eșuat. Au lansat un proiect de istorie din pasiunea lui Francisc. “Istoria m-a pasionat mereu. Mi-a fost transmisă de tatăl meu din copilărie și, chiar dacă am urmat un traseu tehnic, nu am întrerupt niciodată contactul. Am citit, m-am folosit de Wikipedia. Iar History Lapse s-a născut la confluența dintre profesie și pasiune, ca un răspuns la modul tradițional de predare și învățare al istoriei în școli”, spune Francisc.

El crede că istoria, în orice ciclu al școlii, este o experiență plictisitoare. “Un profesor de istorie îmi spunea că în acest domeniu nu s-a mai inovat de 100 de ani. Prin History Lapse dorim să renaștem interesul pentru istorie în rândul generației tinere”, explică Francisc Nopcea.

Francisc Nopcea și Raida Abulil

Un comic book al istoriei

History Lapse vrea să fie o revistă de benzi desenate a istoriei. Informația textuală e sintetizată în esență, iar datele calendaristice prezente sunt doar cele de referință. De asemenea, textul este suprapus cu imagini.

“History Lapse oferă o experiență de învățare care captivează și menține interesul cititorului pe măsură ce materialul este parcurs. E o platformă educațională globală gratuită pentru oricine. Fiecare poate contribui cu material nou, însă acesta va fi verificat înainte de publicare”, spune Nopcea.

Lansarea platformei a avut loc acum doi ani, dar conținutul a început să fie adăugat acum un an, iar pentru 2017 planul este de a adăuga cât mai mult conținut. History Lapse va continua pe principiul istoriei vizuale. Mai ales că publicul țintă e unul tânăr, care nu mai dorește să citească zeci de pagini. “History Lapse vrea să fie primul contact al omului needucat în istorie cu acest domeniu. Avem o abordare vizuală asupra materialului pentru că asociația imagine-text se asimilează mult mai ușor. Creierul uman învață prin asociații”, spune Francisc Nopcea.

Generatia tanara, dar nu numai. History Lapse vrea să fie primul contact al omului needucat în istorie cu acest domeniu. Avem o abordare vizuală asupra materialului pentru că asociația imagine-text se asimilează mult mai ușor. De fapt, creierul uman învață prin asociații. Așa suntem noi construiți.

Cât mai mult conținut pe History Lapse

Scopul pentru 2017 e să populeze History Lapse cu mai mult conținut. Momentan, aproximativ jumătate din lecții sunt realizate în totalitate, în engleză și în română.

“Pe partea de conținut ne ocupăm de formarea unei echipe permanente de contributori, editori, data mineri și traducători”, spune Nopcea. Echipa de contributori e formată de absolvenți ai facultăților de profil, profesori, doctoranzi sau oameni cu pasiune pentru istorie.

De apreciat e că pe History Lapse conținutul nu e un copy paste de pe Wikipedia, ci informația e refăcută, sintetizată și concentrată. “Fiecare material pleacă de la zero. Folosim bibliografia consacrată pentru fiecare subiect, dar procesul de sinteză este original”, spune Francisc, creatorul platformei. De altfel, pentru fiecare text și capitol sunt consultați profesori universitari sau de liceu, care au doctoratul în istorie.

Platforma a fost lansată și în engleză, pentru că History Lapse dorește o audiență globală. Momentan, în limba română poți găsi lecții despre Primul Război Mondial, Comunism, Imperiul Roman, Războiul Rece, Revoluția Franceză (favorita lui Francisc), Grecia, Imperiul Bizantin sau Napoleon Bonaparte, dar și multe altele. Lecțiile care încă nu au fost populate, dar urmează să apară, pot fi găsite deja pe site.

Pe viitor, History Lapse nu dorește să monetizeze conținutul. “Costurile de dezvoltare și de conținut sunt suportate de noi, deși nu sunt mici. E un efort financiar constant pe care ni l-am asumat de la început. Nu îl vom putea susține pe viitor, aici intervin donațiile pe care le putem primi de la vizitotatorii noștri”, spune Francisc. Deși donațiile nu au venit în număr mare până acum, pe viitor speră să dezvolte proiectul astfel încât să devină și mai atractiv pentru cititori.

Istoria în școală? “Las' că merge și-așa”

Francisc a creat site-ul cu gândul la cei care vor să învețe istoria, dar sunt supărați de modul în care e ea predată în școli. “Nu se promovează excelența și performanța. Elevii de astăzi merg pe principiul las' că merge și așa. Un sistem educațional care nu răsplătește performanța, de la profesori la elevi, este sortit eșecului. Există speranță, totuși, însă atârnă de fiecare în parte”, consideră fondatorul History Lapse.

Francisc crede că problema nu e doar la cei din conducere, ci la toate straturile societății. Dar are speranțe. “Mulțimea de material educațional de pe internet înseamnă că te poți învăța singur. Nevoia de ghidare există și o poți obține tot online”, spune Nopcea.



Citeste si