Joburi în IT - program de internship plătit de 3 luni de la Codezilla

Codezilla, companie specializată în furnizarea de servicii și soluții digitale, anunță lansarea unui amplu program de internship plătit, dedicat studenților care doresc să înceapă o carieră în programare. Programul se va întinde pe o perioadă de 3 luni la începutul anului 2022 și vizează tineri din România, Republica Moldova și Bulgaria.

Programul are ca scop susținerea noii generații de specialiști în IT, oferind tinerilor cu potențial șansa de a învăța alături de specialiști în domeniu, pe proiecte reale. Până pe 6 ianuarie, cei interesați se pot înscrie în program pe site-ul Codezilla urmând să fie supuși unui test de evaluare a competențelor generale de IT. Pe 1 februarie, se vor anunța participanții selectați pe baza rezultatelor testului, iar de pe 15 februarie, timp de 3 luni, aceștia vor intra în programul de internship plătit. 

Participanții vor putea face internship-ul fizic, din birourile Codezilla localizate în București și Iași sau online, fiind ghidați de către mentorii Codezilla, care au o experiență de peste 10 ani în programare.

„Suntem martorii creșterii accelerate a industriei IT și de programare din ultimii ani și ne dorim să ne aducem aportul. Am gândit acest program pentru a oferi tuturor studenților posibilitatea de a învăța programare de la viitorii lor colegi de branșă și de a descoperi avantajele unei cariere ca programator. deCODE the future! va fi, așa cum îi spune numele, un start pentru viitor” spune Sebastian Doroftei, CEO Codezilla

Pentru programul din 2022, Codezilla a făcut parteneriat cu facultăți precum: Facultatea de Electronică, Comunicare și Calculatoare a Universității din Pitesti, Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Inginerie Software și Automatică a Universității Tehnice din Moldova, Universitatea Babeș-Bolyai, dar înscrierea în program nu este limitată la studenții acestora. Pentru anii următori se dorește menținerea acestui program de internship, cu scopul de a oferi cât mai multor tineri posibilitatea de a se angaja.  

Codezilla este o companie de servicii IT și soluții digitale, cu sedii în București, Iași și Sofia, cu peste 70 de angajați și o cifră de afaceri de peste 3 milioane euro anual. 



Citeste si