- 16 Decembrie 2021
Joburi în IT: provocările de HR din domeniul în anul 2021
Cele mai mari provocări întâmpinate au fost legate de recrutarea și selecția persoanelor potrivite, dat fiind faptul că IT-ul este un mediu competitiv, unde există o cerere mare de programatori și un deficit mare pe piața muncii.
„Trendul ultimilor ani, în care nevoia de specialiști în IT este mai mare decât numărul de absolvenți ai universităților tehnice și facultăților de informatică, se păstrează. Astfel, ajută să te diferențiezi, să construiești o relație cu posibilii candidați, să le faci cunoscut brandul companiei și să le atragi interesul. Odată reușit acest lucru, următoarea provocare este crearea unui plan de retenție și menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților”, e de părere Karina Tătui, HR Manager EXE Software.
Totuși, pandemia a adus și lucruri bune: un stil de lucru cu program flexibil, posibilitatea de a lucra de oriunde, așadar de a avea oameni și în alte orașe, compensându-se, astfel, limitările de resurse disponibile pe piața de muncă locală. Odată cu aceste schimbări, forța de muncă a fost mai stabilă, mai ales în rândul angajaților cu un nivel de senioritate mai ridicat, iar în segmentul celor aflați la început s-a observat o disponibilitate mai mare de a petrece o perioadă mai lungă la același loc de muncă.
„Datorită creșterii vizibilității în piață și implicării în proiecte de dezvoltare a noi platforme web, mobile, BI și AI, principalul obiectiv al departamentului de HR a rămas consolidarea echipelor existente. De altfel, ne bucurăm că, anul acesta, am reușit să organizăm primul eveniment fizic împreună, de la debutul pandemiei, iar în luna decembrie luăm în calcul să desfășurăm întâlniri la sediul firmei.
În perioada pandemiei s-au alăturat mulți colegi noi, între timp EXE Software ajungând la un total de 108 oameni, iar pentru ei a fost cel mai greu să simtă spiritul informal din companie. Așa că, luna aceasta, ne dorim să sărbătorim sfârșitul de an împreună și să petrecem lângă bradul de Crăciun, am plănuit surprize pentru fiecare dintre aceștia. E micul nostru mod de a le mulțumi pentru cât de bine s-au adaptat și ne bucurăm că, față de anul trecut, avem posibilitatea să le reamintim îndeaproape cât de mult îi apreciem”, a conchis Karina Tătui.
EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți. Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) și Adaptive Software Development (ASD).