Joburi în România: ofertă record de joburi în prima jumătate din 2022

Oferta de joburi a explodat în prima jumătate din 2022, cu salarii și cu 14% mai mari în domeniile cu cel mai mare deficit de personal. 1 anunț de recrutare din 5 include salariul, stabilind o nouă tendință pentru acest an.

Cu semne bune încă de la început, anul 2022 a adus schimbări pozitive pe piața muncii. În primele șase luni, volumul joburilor publicate pe BestJobs s-a triplat față de aceeași perioadă a anului 2020 și a crescut cu 50% față de 2021, ajungând astfel la 230.000 de oportunități pentru cei 1,1 milioane de candidați. Ridicarea restricțiilor a impulsionat nevoia angajatorilor de a-și mări echipele, iar creșterea inflației a influențat și mărirea salariilor.

În plus, pornind de la noua directivă europeană cu privire la respectarea dreptului la un salariu egal în toate statele membre UE, transparentizarea salariilor în anunțurile de angajare se conturează ca o nouă tendință, potrivit raportului BestJobs pentru prima jumătate a anului.

„În perioada ianuarie - iunie 2022, 21% dintre joburile active au publicat deja salariul și preconizăm că acest procent va crește, în linie cu tendința care se creează. În contextul inflației crescute și al incertitudinii economice globale, candidații prioritizează siguranța financiară adusă de un job și preferă oportunitățile care afișează salariul. Mai bine de un sfert dintre aplicări sunt la joburile cu salariul la vedere, iar 87% dintre candidați au spus într-un sondaj că vor să știe salariul din anunțul de angajare”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Cele mai mari creșteri salariale față de aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate în Medicină (cu 14%), pe fondul creșterii numărului de oferte de angajare cu relocare în străinătate, în HoReCa și Turism (cu 10%), pentru a atrage personal după instabilitatea generată de pandemie, și în Construcții și Instalații (cu aproape 10%). La polul opus, joburile în Management sunt și cu 7,6% mai prost plătite, în Marketing, cu 3,3%, iar în Financiar/Contabilitate, cu 2,8%. 

Mureș, Sibiu și Prahova, județele unde au accelerat cel mai mult angajările, după București

Față de prima jumătate a anului 2021, numărul ofertelor de joburi a crescut cel mai mult în județele București și Ilfov (cu 63%), Mureș (cu 61%), Sibiu (cu 60%), Prahova (cu 60%), Arad (59%) și Timiș (58%).

Domeniile care au condus topul celor mai mari creșteri în ceea ce privește numărul de joburi sunt Construcțiile (cu 68%), Financiar/Contabilitate (cu 66%) și IT (cu 63%). Nevoia de forță de muncă specializată s-a simțit intens și în Medicină (cu o creștere de 51%), Inginerie (cu 50%) și Vânzări (cu 47%).

Cel mai mult se caută candidați white collar, 57% dintre joburi fiind adresate acestei categorii. Alte 22% dintre oferte vizează candidații blue collar, iar 21% pe cei gold collar.

Cu 5% mai multe CV-uri completate față de primul semestru al lui 2021

Prima jumătate a acestui an a însumat 1,1 milioane de candidați pe platforma BestJobs, cu 10% mai mulți decât în 2021. Dintre aceștia, aproape jumătate au fost contactați pentru interviu.

În vederea obținerii unui interviu, 21% dintre candidați spun că își actualizează periodic CV-ul, pentru a se asigura că acesta reflectă corect experiența profesională, în timp ce 60% își aduc datele la zi doar când caută activ un loc nou de muncă.

Crește activitatea în rândul tinerilor, care au înregistrat în acest semestru 16% dintre aplicări, comparativ cu 11% anul trecut. Cel mai activ segment de vârstă a fost cel de 35-44 de ani, cu 25% dintre aplicări, urmat de 25-34 de ani (cu 23%) și 45-54 de ani (cu 22%). 14% dintre aplicări au fost efectuate de cei de peste 56 de ani.

Recrutorii vor ca angajații să se întoarcă la birou

Ridicarea restricțiilor din luna martie a readus în discuție revenirea angajaților la birou, în timp ce 25% dintre candidați au spus în cadrul unui sondaj BestJobs că își caută un loc de muncă ce le oferă flexibilitate. După cei doi ani în care angajații au lucrat de oriunde, a fost nevoie de o soluție care să acopere nevoile ambelor părți. Astfel, a apărut modul de lucru hibrid, pe lângă cel remote, care a continuat să câștige teren.

Potrivit datelor din platformă, 14% din totalul aplicărilor sunt pentru joburi remote sau hibrid. Oferta de joburi care permit lucrul de oriunde (remote) a crescut cu 10% față de începutul anului, iar cele hibrid, cu 26%.

Previziunile pentru a doua jumătate a anului 2022

În perioada iulie-decembrie, joburile cu program hibrid, mix între birou și munca de acasă, vor deveni cele mai „vânate” de către candidați. Așteptările BestJobs pentru următoarea jumătate de an mai includ creșterea interesului din partea candidaților pentru joburi cu jumătate de normă, din dorința de suplimentare a veniturilor, mai multă transparență în ceea ce privește oferta salarială, noi instrumente introduse în procesul recrutare și de asemenea o atenție sporită acordată abilităților digitale, nu doar în segmentul de activitate IT. În plus, reputația locului de muncă va fi din ce în ce mai mult analizată de candidați și va influența decizia de angajare.



Citeste si